DECESE

*  Dumnezeu să-i odihnească în lumea celor drepţi.

AURELIA BERETEU,

FLORICA SABĂU,

TEREZIA SZABO,

SAVETA BIRO,

IOAN MARINA,

NICOLAE OROS,

OTILIA ANIŞOARA IUHASZ. 

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Împărtăşim marea durere prin care trece colegul nostru, Mihai-Ilie Pater, acum când se desparte pentru totdeauna de buna şi draga lui mamă,

FLOARE PATER.

Rugăm pe Părintele Ceresc s-o odihnească în pace, să-i ierte sufletul bun şi iubitor şi s-o aşeze cu cei aleşi ai Săi în Împărăţia Sa Cerească. Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Conducerea şi colegii de la Penitenciarul Oradea.

 

* Vestea cumplită a pierderii tatălui dragii noastre colege, Diana Ştef, ne-a îndurerat profund. Suntem alături de ea şi credem că Dumnezeu o va întări în această mare încercare şi îi va fi un permanent ocrotitor. Sincere condoleanţe. Colegii clasei a VII-a B a Liceului Teologic Greco-Catolic, alături de doamna dirigintă Mihaela Olău. (1329)

 

* Suntem alături de doamna Maria Ştef, acum când se desparte pentru totdeauna de soţul,

ing. NICOLAE ŞTEF,

şi de fiul său,

LUCIAN ŞTEF.

Bunul Dumnezeu să le dea odihnă în pace şi linişte veşnică. Fam. Mircea Trâmbiţaş şi Tincău Ioan. (1332)

 

* Sincere condoleanţe familiei Ştef, acum la despărţirea de cei dragi. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Sandu Laza cu familia. (1333)

 

* Cu ochii înlăcrimaţi şi cu adâncă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cea care a fost sora, cumnata şi mătuşa noastră dragă,

FLORICA BUDAI,

din Miersig. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică! Fam. Cor Ştefan cu copiii Marius şi Nicu cu familiile. (1330)

 

* Condoleanţe familiei Ştef Maria, dublă îndoliată, la pierderea dragilor

NICOLAE şi LUCIAN ŞTEF.

Fie-le ţărâna uşoară. Locatarii Asociaţiei de Proprietari Trandafirul, bloc AN 34.

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer. Cu o floare, o lumânare şi o rugăciune către Dumnezeu ca să-i dea odihnă veşnică şi lumină fără sfârşit, ne despărţim de draga noastră mătuşă

FLORICA SABĂU.

Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Nepoata Lenuţa Sabău cu familia.

 

 

*  Cu multă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost soţ, tată, socru şi bunic

ing. ION MOŢOC,

la numai 67 de ani. Înmormântarea are loc azi, 17 august, ora 13.00 din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia îndurerată.

 

* Suntem alături de familiile Radu şi Moţoc, la marea durere pricinuită de trecerea în nefinţă a celui care a fost

ing. IOAN MOŢOC.

Dumnezeu să-l odihnească, iar familiei să-i aline durerea. Fam. Dan Bădulescu. (9904)

 

*  Cu adâncă durere şi tristeţe în suflete anunţăm moartea fulgerătoare a iubitului nostru tată,

VIOREL SASCA,

de 60 de ani. Vei rămâne mereu în inimile noastre. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 august 2012, ora 13.00 din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fiul Raul cu soţia Ioana. (9861)

 

* Cu sufletele zdrobite de durere anunţăm stingerea fulgerătoare din viaţă, mult prea devreme, la doar 60 de ani a fratelui nostru

VIOREL SASCA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fraţii Virgil, Magdalena şi Olimpia cu familia. (1324)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun al celui care a fost

VIOREL SASCA,

s-a ridicat la cer, lăsând în urmă durere şi lacrimi. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească. Cumnata Mimi cu copiii şi familia. (1323)

 

* Suntem alături de verişorii noştri, Raul cu soţia Ioana şi Sara, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag, unchiul

VIO.

Sincere condoleanţe întregii familii. Nepoţii din Oradea, Timişoara şi Bucureşti. (1325)

 

* Cu tristeţe şi durere în suflete ne luăm rămas bun de la cuscrul nostru

VIOREL SASCA,

decedat fulgerător la vârsta de 60 de ani. În aceste momente grele suntem alături de ginerele nostru Raul, de Ioana, Florina şi Sara. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Nicolache Adrian şi Dana. (9860)

 

* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mame, bunici şi soacre

FLOARE BUDAI.

Înmormântarea are loc azi, 17 august 2012, ora 13.00  în satul Miersig. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia veşnic îndurerată. (9867)

 

* "O mamă dulce mamă, din negura de vremi

Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi

Deasupra criptei negre a sfântului mormânt

Se scuturau salcâmii de toamnă şi de vânt

Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău

Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu..."

Cu ochii înlăcrimaţi îmi iau rămas bun de la cea care a fost mama,

FLOARE BUDAI.

Dumnezeu să o aşeze între cei aleşi ai Săi. Fiica Felicia. (9864)

 

* În al vieţii amurg, toate încet se scurg, lăsând în urma lor, doar amintiri şi dor. Asemeni stelar care se sting la trecerea nopţii, aşa te-ai stins şi tu, draga noastră mamă şi soacră,

FLOARE BUDAI.

Dumnezeu să te odihnească în pace. Te vom iubi mereu, fiul Gheorghe cu soţia Aurica. (9865)

 

* "Să te iubesc a fost uşor

Să te uit este imposibil."

Amintiri dragi, lacrimi fierbinţi, multă durere şi un dor nestins va rămâne în sufletul meu acum când pleci definitiv dintre noi, scumpă şi dragă bunică

FLOARE BUDAI.

Dumnezeu să te aibă în paza Sa. Nepoata Cosmina cu prietenul. (9866)

 

* Cu ochii plini de lacrimi, cu multă durere şi tristeţe în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a iubitei noastre mame, soacre şi bunici,

FLORICA BRÎNDAŞ,

în vârstă de 79 ani. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 18 august, ora 15.00, din Capela Frenţiu, greco-catolică. Sufletul său nobil şi cald, vorba sa dulce, nu le vom uita niciodată. Tatăl Ceresc să-i odihnească sufletul său bun alături de cei dragi trecuţi în Împărăţia Cerului. Fiul Marius, nora Simona şi nepoata Raluca. (9877)

 

* Cu inimile îndurerate ne despărţim de draga noastră cuscră

FLORICA BRÎNDAŞ,

născută Fărcaş. Dumnezeu să-i dea odihnă, pace şi linişte veşnică, iar ginerelui Marius, tărie în suflet pentru a trece peste aceste clipe grele. Nu te vom uita niciodată. Cuscrii Lucica şi Simion Luncan. (9878)

 

* Suntem alături de voi Simona, Marius şi Raluca, în aceste momente grele când vă despărţiţi de mama, soacra şi bunica voastră dragă,

FLORICA BRÎNDAŞ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Tuşa Viorica şi copiii Sandu şi Mugurel cu familiile. (9863)

 

* Sincere condoleanţe familiei Brîndaş pentru pierderea celei mai dragi mame, soacre şi bunici

FLOAREA BRÎNDAŞ.

Odihnească-se în pace. Asociaţia de proprietari din str. Petofi Sandor nr. 5. (9873)

 

* Suntem alături de Marius, Simona şi Raluca, la pierderea mamei, soacrei şi bunicii dragi. Sincere condoleanţe. Familiile Luncan şi Culda. (9917)

 

* Gânduri alese şi veşnică odihnă pentru bunica

MARIA GHEREA,

iar familiei sincere condoleanţe. Fam. Biro Zoltan şi Băican Adrian. (9914)

 

* Deplânge trecerea prematură în nefiinţă a colegului nostru

LUCIAN ŞTEF

şi a tatălui său

NICOLAE.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Diriginta şi colegii clasei a XII-a C, Liceul Sinteza, promoţia 1984. (9882)

 

* Cu mare tristeţe mă despart de dragul meu coleg de liceu

NICOLAE ŞTEF.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mare durere pentru familie prin pierderea şi a fiului lor

LUCIAN.

Le transmit condoleanţe şi alinare sufletească. Iosif Suciu. (9881)

 

* Suntem alături de doamna Maria Ştef, la marea durere pricinuită de decesul soţului său drag

ing. NICOLAE ŞTEF

şi a fiului ei scump

LUCIAN ŞTEF.

Bunul Dumnezeu să le dea odihnă, pace şi linişte veşnică. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Gligor Mihai şi Mioara, din Oradea. (9908)

 

* Plină de tristeţe şi amărăciune mă alătur durerii familiei Ştef, în aceste clipe de grea încercare pe care ni le rezervă viaţa. Dumnezeu să-i odihnească pe cei ce s-au dus şi să-i mângâie pe cei ce au rămas. Rodica Negruţiu. 

 

* Suntem alături de fosta colegă de muncă la Direcţia Agricolă, doamna ing. Maria Ştef, la marea durere cauzată de decesul soţului drag

ing. NICOLAE ŞTEF

precum şi decesul fiului

LUCIAN ŞTEF.

Bunul Dumnezeu să le dea odihnă veşnică în pace. Transmitem întregii familii sincere condoleanţe şi toată compasiunea. Fam. dr. Florian Costruţ. (9915)

 

* Ne alăturăm cu toată compasiune durerii umane incomensurabile a stimatei doamne ing. Maria Ştef şi familiei sale, cauzate de tragismul deceselor simultane a iubiţilor soţ, tată şi bunic,

ing. NICOLAE ŞTEF

personalitate agreabilă pentru specialiştii din agricultura bihoreană; fiu, frate, soţ şi tată

LUCIAN VIRGIL ŞTEF,

în floarea vârstei. Fie-le ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Fam. dr. ing. Nicolae Cucu. (9918)

 

* Un ultim şi pios omagiu celui care a fost un conducător respectat şi iubit

ing. NICOLAE ŞTEF.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă în grijă familia îndoliată. Familiile Babău şi Condrovici.

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru doamna Ştef Maria, acum când se desparte de fiul

LUCIAN

şi soţul

NICOLAE.

Asociaţia de proprietari Crinul. (9924)

 

* Vei rămâne mereu în amintirea noastră, dragă

LUCIAN ŞTEF.

Colegii de la Vama Episcopia Bihorului. (9929)

 

* Cu adâncă durere şi tristete în suflete anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost soţ, tată, socru şi bunic,

IOAN MARINA.

Înmormântarea are loc azi, 17 august 2012, ora 13.00, la Cimitirul din Băile 1 Mai (lângă Ştrandul Venus). Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia îndurerată.

 

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire şi recunoştinţă este tot ce putem oferi acum, celui care a fost tatăl, socrul şi bunicul nostru drag,

IOAN MARINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica-Carmen, ginerele Mircea şi nepoatele Andreea şi Patricia.

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei domnului inginer şef,  Popa Mircea, în aceste momente grele pricinuite de pierderea socrului, tatălui, soţului, şi bunicului lor drag,

IOAN MARINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.  Conducerea S.C. Electrica S.A. - S.D.E.E. Oradea.

 

* Suntem alături de familia domnului inginer şef, Popa Mircea, la marea durere pricinuită de pierderea socrului, tatălui, soţului şi bunicului lor drag,

IOAN MARINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Sindicatul Energeticienilor Electrica Oradea.

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Popa, în aceste momente grele pricinuite de pierderea socrului, tatălui, soţului, şi bunicului lor drag,

IOAN MARINA. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea şi colegii de la S.C. Electrica S.A. - A.F.E.E. Oradea.

 

* Un gând de compasiune, mângâiere şi sincere condoleanţe pentru Doina şi copiii ei, la trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui lor drag

IOAN MARINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Mihai şi Mariana Miheş. (9874)

 

* Suntem alături de şefii noştri Carmen şi Mircea Popa cu familiile lor, în aceste momente grele când se despart de iubitul lor tată, socru şi bunic. Sincere condoleanţe. Colectivul Pensiuni Allegria. (9922)

 

* Un ultim şi pios omagiu celui care a fost până mai ieri colegul nostru drag,

GHEORGHE BODOGAI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Sindicatul Energeticienilor Electrica Oradea.

 

* Ne luăm rămas bun de la nepoata noastră

OTILIA IUHASZ.

Condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Maria şi Teodor Indrie, din Leş şi văd. Sălăjan Florica. (9875)

 

* Cu durere în suflete, ne despărţim de iubita noastră verişoară

OTILIA IUHASZ.

Transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Maria şi Romulus Blejan şi fam. Otilia şi Vasile Moza. (9876)

 

*  Cuvintele sunt prea lipsite de conţinut pentru a putea să exprime sentimentele pe care le trăim acum, la despărţirea de cel care a fost pentru noi soţ, tată şi bunic,

NICOLAE OROS,

de 78 ani. Grija sa faţă de noi ne va însoţi tot timpul. Înmormântarea are loc azi, 17 august 2012, ora 13.00, în localitatea Sânnicolaul Român. Soţia Floriţa, fiul Gheorghe, fiicele Maria şi Livia cu familiile. (9886)

 

* Împărtăşim marea durere a norei noastre şi a cumnatei Maria, acum când se desparte de dragul ei tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Din partea familiilor Maşca Nicolae şi Trifa Mihai. (9887)

 

* Cu inima zdrobită de durere anunţ decesul dragului meu

VASILE RĂDULESCU, 

de 75 ani, un om de o aleasă omenie cu suflet deosebit, fiindu-mi alături la greu şi la bine. Pentru dragostea cu care m-a înconjurat îi datorez neuitarea.  Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 august, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească de-a dreapta Sa. Nemângâiată pe veci Florica. (9892)

 

* Cu inima zdrobită de durere, anunţ încetarea din viaţă a dragului meu tată

VASILE RĂDULESCU, 

de 75 ani. Timpul nu va şterge tristeţea şi golul lăsat în sufletul meu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 august 2012, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Fiica Rădulescu Adina. (9893)

 

* Cuvintele nu pot exprima durerea care s-a aşternut în sufletele noastre, acum când dragul nostru

VASILE RĂDULESCU, 

de 75 ani, ne părăseşte pentru totdeauna. Dumnezeu să-l odihnească de-a dreapta Sa. Fam. Puiu Ojvat, Daniela şi Sergiu, Popa Nicolae şi Ileana. (9894)

 

* Cu nemărginită durere în suflete facem cunoscut că iubita noastră mamă, soacră şi bunică

FLOARE SABĂU,

în vârstă de 85 ani, a trecut în veşnicie lăsându-ne pe noi să o plângem şi să o iubim pe mai departe. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 august, ora 14.00, în Chişirid, de la nr. 240. Fie ca sufletul ei bun să aibă parte de marea milă a lui Dumnezeu, de linişte şi de împăcare. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Sandu, nora Ileana şi nepoţii Cristian şi Gabriel.

 

* A încetat să mai bată inima caldă, bună şi ocrotitoare a scumpei şi dragei mele mame

FLORICA SABĂU,

de 85 ani. Nu te voi uita niciodată mama mea dragă. Mă voi ruga bunului Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Dorina cu familia.

 

* S-a stins din viaţă buna noastră bunică şi străbunică,

FLORICA SABĂU.

Pentru bunătatea şi grija cu care ne-ai înconjurat te vom păstra veşnic vie în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească. Raul, Nicoleta şi Răzvan.

 

* Sincere condoleanţe cuscrei noastre Gligor Dorina şi copiilor, acum când se despart de scumpa lor mamă şi bunică

FLORICA SABĂU.

Cuscrii Camelia, Mircea şi Adi Farcaş. (9890)

 

* Cu adâncă durere şi tristeţe în suflet anunţ încetarea din viaţă a scumpei mele mame

MARIA ŞANDOR

de 86 ani. Vei rămâne mereu în inimile fiilor tăi. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 august 2012, ora 13.00, de la Capela din Băile 1 Mai (la intrarea în Rontău). Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fiul Şandor Traian. (9896)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens. Ne luăm rămas bun de la cea care a plecat la cele veşnice, draga noastră mamă,

MARIA ŞANDOR.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiul Gheorghe şi nora Cornelia Alexandru. (9898)

 

* Sub privirile noastre neputincioase te-ai stins încet precum o lumânare. Oricât de mult am încercat nu te-am putut salva, iar în urma ta laşi multă durere, lacrimi şi amintiri, scumpa mea bunică

MARIA ŞANDOR.

Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în linişte şi pace. Nepoata Laura cu soţul Emil  şi strănepoţii Andrei şi Gabriel Boţcău. (9895)

 

* Ne luăm rămas bun de la draga noastră bunică şi străbunică

MARIA ŞANDOR

şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să o odihnească în pace. Nepoata Alina cu soţul Florin şi strănepoţii Ciprian şi Antonia Brege. (9897)

 

* Suntem alături de cuscrii noştri Alexandru Gheorghe şi Cornelia, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea mamei dragi,

MARIA ŞANDOR.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Boţcău Ioan şi Boţcău Dorin. (9899)

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe vouă George şi Traian, acum la despărţirea de mama voastră

MARIA ŞANDOR. 

Fam. Ciubăncan Elena şi Marioara. (9900)

 

* Suntem alături de colegul nostru Alexandru Gheorghe şi de familia lui, în aceste clipe grele pricinuite de moartea mamei sale dragi. Dumnezeu să o ierte şi s-o odihnească în pace. Colegii de la S.C. Metalim Nufărul S.R.L. (9905)

 

* Sub privirile noastre neputincioase te-ai stins încet precum o lumânare, iar în urma ta laşi multe lacrimi scumpul meu frate

TRAIAN ISAI

născut în Mădăras. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în linişte şi pace. Sora Leontina şi cumnatul Ghiţă Moţiu. (9901)

 

* A plecat pe drumul veşniciei dragul nostru unchi

TRAIAN ISAI.

Un pios omagiu de neuitare din partea nepoţilor Radu şi Emilia. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul printre aleşii Săi. (9902) 

 

* Gânduri de mângâiere şi întreaga noastră compasiune doamnei ing. Dorina Gligor, acum când se desparte de iubita sa mamă. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mia Andor şi copiii. (9928)

 

* Suntem alături de finii noştri, Cornel, Corina şi Eric, la despărţirea veşnică de mama, soacra şi bunica

ASPAZIA MARIA ZADORI.

Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar familiei să-i aducă mângâiere. Dan, Ica, Ada şi Vlad Luncan. (9925)

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe familiei Zadori Cornel, la despărţirea de mama, soacra şi bunica dragă. Fam. Balaj Cosmin şi Mădălina. (9930)

 

* Suntem alături de familia Zadori Cornel, în marea durere pricinuită de dispariţia mamei dragi. Fam. Bar Viorel şi Genoveva. (9931)

 

 * Transmitem gânduri de mângâiere şi compasiune familiei Zadori Cornel, la pierderea mamei şi soacrei dragi. Fam. Dem Viorel şi Diana. (9932)

 

COMEMORĂRI

 

* Au trecut cinci ani de când ne-a părăsit draga noastră mamă, soacră şi bunică,

VERONICA MIRON.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 18 august a.c., ora 9.00, la Biserica Sfântul Apostol Andrei. Eugen, Viorica şi Adrian.

 

* Mereu prezentă în gândurile noastre retrăim cu aceeaşi durere în suflete ziua despărţirii, în urmă cu 5 ani, de iubita noastră

MARGARETA MOŞ.

Nu vom uita niciodată dragostea, căldura şi bunătatea sufletească cu care ne-a înconjurat zi de zi. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 18 august 2012, ora 9.00 la Biserica "Sfânta Treime" din Parcul Traian. Dumnezeu să-ţi dăruiască linişte şi odihnă veşnică. Familia, veşnic îndurerată. (9845)

 

* Azi, 17 august 2012, se împlinesc 7 ani de când scumpa noastră soţie, mamă, soacră şi bunică

AGNETA OROIAN

a plecat dintre noi la cele veşnice lăsând în urmă lacrimi şi multă durere în sufletele noastre. Dumnezeu să o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Soţul Gheorghe, fiii Emil şi Horia, nora Gabriela şi nepoata Bianca. (9824)

 

* Dr. LAURA CERNEI,

medic primar pediatru. Dragă

LAURA,

deşi au trecut 3 ani de la despărţire ai rămas în permanenţă în inimile şi sufletul nostru şi în inimile celor cărora ai asigurat creştere, educaţie, formare şi chiar viitor. În lumea celor drepţi nu eşti singură ci împreună cu părinţii tăi

ROMULUS

şi

ANA,

cu fraţii şi nepoţii tăi, la Cluj Napoca, iar la Oradea cu socrii tăi

VASILE CERNEI

şi

MARIA,

cu

SMĂRĂNDICA

fiica ta iubită, cu nepoţii tăi

NICOLAE

şi

VALENTINA CERNEI,

iar noi aici vom continua ceea ce tu nu ai precupeţit să faci într-o viaţă întregă. Pentru toţi, fiica ta Gabriela şi soţul tău Leon. (9891)

 

* Azi ar fi fost ziua ta, dar tu ţi-o petreci cu îngerii în Împărăţia Cerurilor dragul nostru soţ, tată şi bunic

CONSTANTIN SEMCU.

Va rămâne veşnic vie în inimile noastre dragostea pe care ne-ai dăruit-o şi bunătatea ta nemărginită. Odihneşte-te în pace dragul nostru. Familia.

 

* O rugăciune, un pios omagiu de recunoştinţă acum când se împlineşte un an de la dureroasa despărţire de cea care ne-a fost mamă, soacră şi bunică

văd. MAGDOLNA IULIANA RADU.

Au trecut 10 ani de tristeţe şi gol din sufletele noastre de când tatăl, socrul şi bunicul

STATE RADU

ne-a părăsit pe vecie. Dumnezeu să le vegheze odihna veşnică în lumea celor drepţi. Fiica Rodica, ginerele Dan şi nepoatele Bianca şi Renate. (9868)

 

* Cu aceeaşi durere în suflete anunţăm că se împlinesc 6 luni de la decesul dragei noastre verişoare şi mătuşi

ICONIA PETRUŢ.

Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 18 august 2012, ora 8.30, la Mănăstirea "Sfintei Cruci". Recunoştinţă şi mulţumiri celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace între aleşii Săi. Verişorul Gheorghe Pop cu familia şi nepoata Liana Bronţ cu familia. (9880)

 

* Aceleaşi regrete, aceeaşi tristeţe avem în suflete şi acum la împlinirea a şase săptămâni de la trecerea în lumea veşniciei a dragului nostru soţ, tată şi bunic

ALEXANDRU LĂZĂREAN.

Ne vom aminti tot timpul de bunătatea şi dreptatea cu care ne-ai înconjurat. Dumnezeu să te odihnească şi să-ţi dea linişte în Împărăţia Sa. Mulţumim tuturor celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte la parastasul de pomenire ce va avea loc sâmbătă, 18 august 2012, la ora 9.00, la Biserica "Sf. Nicolae" din Ioşia, str. Iacobinilor. Soţia Ileana, fiica Lucia şi soţul Gabriel, fiul Mircea şi soţia Cristina, nepoţii Bogdan şi Andreea cu soţul Mihai. (9870)

 

* Tristeţe, regrete, un dor şi un gol imens în suflete avem de 6 luni de când ne-ai părăsit, dar grija ta ne va însoţi mereu dragul nostru soţ, tată şi socru 

EUGEN TĂRĂBOANŢĂ.

Comemorarea va avea loc sâmbătă, 18 august, la Biserica Militară a Garnizoanei. Dumnezeu să-l odihnească. Familia îndurerată. (9884)

 

* Nu suntem, nu am fost şi nici nu vom putea fi vreodată pregătiţi pentru a pierde o persoană dragă de lângă noi. Trecerea timpului nu aduce uitarea ci adânceşte dorul şi durerea din sufletele noastre. Timpul marchează nemilos 5 ani de când a plecat dintre noi, pentru totdeauna, scumpa noastră soţie şi mamă,

farm. pr. CORNELIA CHIŞ.

Pustiu ne este drumul vieţii din clipa în care nu ne mai eşti aproape. Ne-ai părăsit demn şi discret aşa cum ai fost întotdeauna. Amintirile clipelor frumoase petrecute împreună ne dau putere să mergem mai departe. Prin florile de pe mormântul tău îţi vom mulţumii pentru tot ce ne-ai oferit, datorându-ţi recunoştinţă veşnică. Vei rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul bun, generos şi iubitor, să-ţi vegheze liniştea şi pacea veşnică alături de aleşii Săi. Recunoştinţa noastră celor care îşi vor aminti cu drag măcar o clipă, de ea. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 18 august 2012, ora 9.00, la Biserica "Izvorul Tămăduirii", din Oradea. În veci nemângâiaţi soţul Ghiţă şi fiica Dana. (9889)

 

* Vei rămâne mereu în sufletele noastre scumpul nostru soţ, tată, socru şi bunic

ŞTEFAN CIZMAŞ, 

acum când se împlinesc şase săptămâni de la trecerea în nefiinţă. Slujba de pomenire va avea loc duminică,  19 august, ora 12.00, la Biserica Mare din Salonta. Soţia Florica, fiii Lucian şi Cristian, nurorile Mirela şi Adriana, nepoţii Lorena, Denisa, Adrian şi Răzvan. (9909)

 

* Astăzi, ar fi fost ziua ta de naştere, scumpa şi mult iubita noastră soţie, mamă şi bunică iubitoare,

MARIOARA MAGHIAR,

dar tu ţi-o petreci cu îngerii în Împărăţia Cerurilor şi veghezi asupra noastră printre îngeri şi stele! Chiar dacă nu te mai putem vedea şi auzi, eşti prezentă permament în gândurile şi amintirile noastre de fiecare zi. Încă ne mai întrebăm şi acum: de ce a trebuit să ne părăseşti atât de repede, atunci când noi aveam mai mare nevoie de tine? Dar din inimile noastre însă, nu vei lipsi niciodată. Ne amintim cu multă durere de chipul tău senin şi mult iubit, de cuvintele tale înţelepte şi de dragostea cu care ne-ai înconjurat. Rugăm pe bunul Dumnezeu să te ocrotească şi să-ţi aşeze sufletul tău nobil printre aleşii Săi. Mulţumim tuturor celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Familia îndurerată. (9913)

 

* Vor trece ani la rând

Vei fi tot mai departe

Şi numai amintirea

În gând no mai străbate!

Lipsa ta mereu se simte

Şi-ntristarea nu a încetat

Dar în inimile noastre

Vei trăi neîncetat!

Se împlinesc 10 ani de când

BOB INDRIEŞ,

soţ, tată şi bunic a plecat dintre noi. Parastasul de pomenire şi un moment de  reculegere la mormânt în Cimitirul Rulikovski vor avea loc începând cu ora 10.30, în 18 august. O amintire frumoasă pentru cei care te-au cunoscut şi o mare durere pentru cei care te-au pierdut. Familia îndurerată. (9916) 

 

* Comemorăm cu aceeaşi durere 2 ani de când iubitul nostru soţ, tată şi bunic

MIHAI BONACI

a plecat pe drumul fără de întoarcere, la bunul Dumnezeu. Trecerea timpului ne adânceşte şi mai mult dorul şi durerea din sufletele noastre. Te-am iubit şi te-am pierdut prea repede, iar pentru dragostea şi bunătatea cu care ne-ai înconjurat îţi datorăm neuitarea. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă şi linişte veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 19 august, la Biserica din Chioag. Soţia Maria, fiii Mihai şi Alin cu familiile. (9921)

 

* Cu nemărginită durere, întreaga noastră familie anunţă împlinirea a 6 ani, în 16 august 2012, de la despărţirea de scumpa noastră

ELENI

şi 5 ani, în 18 august 2012, de la despărţirea de dragul nostru

MITICĂ,

profesoară ELENI SIME (PANDREA)

inginer DUMITRU PANDREA.

Cuvintele sunt prea sărace ca să arătăm durerea noastră, dragul nostru tată, Cristina şi Anca, împreună cu îndurerata noastră mamă, care ne ţine locul şi de tată. Lacrimile noastre udă mormântul tău, iubitul nostru soţ şi tată, pe care-l împobobim cu flori şi lumânări. Scumpa noastră mamă şi soţie, Trăienuţ, Alexandru, Aurel şi Vali ne rugăm bunului Dumnezeu pentru odihna sufletului tău, stropind cu flori, lumânări şi lacrimi amare tristul tău mormânt. Surioara Victoriţa cu familia ei, Virgil şi Anamaria se roagă lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor voastre şi-i îmbrăţişează cu drag pe copilaşii voştri.

"Să pleci în veşnicie e un lucru înălţător,

De n-ar lăsa în urmă un dor mistuitor

Că nu-i nimic în lume ca o mamă, ca un tată,

Care de acolo, din ceruri, de-a pururi te veghează".

Parastasul va avea loc sâmbătă, 18 august, ora 9.00, la Biserica Buna Vestire. Sfâşiaţi de durere, ai voştri părinţi, Florica şi Traian Pandrea. (1326) FOTO

 

* Pios omagiu de preţuire şi neuitare în memoria nepoţilor şi verişorilor noştri dragi,

prof. ELENI SIME,

născută PANDREA, de la a cărei plecare în eternitate, în 16 august 2012, s-au împlinit 6 ani,

inginer DUMITRU PANDREA,

de la a cărui plecare în eternitate, în 18 august 2012, se împlinesc 5 ani. Rugăm pe Dumnezeu să le dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Nu vă vom uita niciodată. Mătuşa, văd. Mărioara, verişoarele Mariana şi Luminiţa, cu familiile lor. (1331)