in memoriam
DECESE
* "Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda."
GHEORGHE ABRUDAN,
GHEORGHE ONAC,
FLOARE SABĂU,
VASILE BEREŞ,
GHEORGHE BALA,
MARIA RAJNA,
ILONA LACZKO.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP „La Capătul Drumului" S.R.L.
* E dureros şi trist când rând pe rând pleacă din această lume colegi şi prieteni dragi. Acum ne luăm rămas bun de la
FLORIAN PIŢIŞ,
fost maistru croitor la Casa de Modă, care cu dăruire şi profesionalism şi-a dedicat întreaga viaţă meseriei alese, împărtăşind din tainele ei multor generaţii. Sincere condoleanţe familiei îndoliate însoţite de rugăciuni, florile recunoştinţei şi neuitării. Conducerea şi colectivul „Cootex" SCM Oradea. (102)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a dragului nostru tată, socru şi bunic,
IOAN ILIŞ,
de 87 de ani, din Ciumeghiu. Înmormântarea are loc azi, 30 aprilie, în comuna Ciumeghiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Lenuţa, ginerele Mitică, nora Marioara, nepoţii Patricia, Dan, Vlăduţ. (71)
* A plecat dintre noi în cea mai aleasă săptămână a anului bisericesc un vrednic credincios, un epitrop jertfitor şi un bun prieten,
DUMITRU BUHUŞ.
Ai fost alături de noi ca să construim biserică pentru mântuirea sufletelor noastre; vom fi alături de tine cu rugăciunile noastre, ca sufletul să intre în Biserica cea nezidită de mâini omeneşti din Ierusalimul Ceresc. Fam. preot dr. Miron Erdei şi membrii Consiliului Parohial al Parohiei Ortodoxe Române Zorilor Oradea. (74)
* Cu durere în suflet, îmi iau rămas bun de la soţul meu,
IOAN MICULA.
Înmormântarea are loc azi, 30 aprilie 2011, ora 13.00, în satul Petreu. Dumnezeu să-l odihnească. Soţia Micula Eva. (76)
* Un pios omagiu celui care a fost
IOAN MICULA.
Dumnezeu să-l odihnească şi să-i ierte păcatele. Fiica Delia Negruţ şi familia. (77)
* Aduc un ultim omagiu celui care a fost tatăl meu,
IOAN MICULA.
Dumnezeu să-l odihnească. Fiul Micula Claudiu şi familia. (78)
* Ne luăm rămas bun de la prietenul şi colegul nostru,
prof. IOAN MICULA,
din Petreu. Sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Dragomirescu şi Maria Blasko. (87)
* Un gând de mângâiere şi alinare familiei Lezeu Dorel, acum când se despart de scumpa lor mamă, soacră şi bunică,
CATIŢA LEZEU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate din partea conducerii şi colegilor de la Direcţia Publică de Pază Bihor. (81)
* Timpul nu iartă şi vine vremea despărţirii de cei dragi. Transmitem un gând de alinare şi împăcare sufletească lui Marian şi Maria Stănciulescu, acum când se despart de tatăl şi socrul drag, exemplu de omenie, corectitudine şi hărnicie. Chiar dacă se va odihni în Oltenia lui dragă, veşnică-i va fi pomenirea şi pe aceste meleaguri. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Traian şi Monica Lazăr. (92)
* Cu nemărginită durere în suflete, ne despărţim cu greu de tine, un suflet bun şi iubitor, cel care ai fost tată, socru şi bunic,
GHEORGHE ABRUDAN.
Veşnic nemângâiaţi şi plini de tristeţe ne vom gândi la tine. Înmormântarea va avea loc duminică, 1 mai, ora 13.00, în Oşand, de la nr. 160. Dumnezeu să te primească în Împărăţia Sa Cerească. Fiica Viorica şi ginerele Ioan Ţenţ. (95)
* Sufletul meu nu poate descrie în cuvinte durerea pe care o simt acum când mă despart de tine, iubitul meu soţ,
GHEORGHE ABRUDAN.
Ai plecat înainte de a te bucura de cei 90 de ani trăiţi. Nu te vom uita niciodată şi îmi va fi dor de tine în fiecare zi. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Floare Abrudan, din Oşand. (96)
* Un suflet blând s-a ridicat la cer şi a lăsat un gol imens în sufletele noastre. Vei fi mereu în inimile noastre. Te vom iubi mereu, dragul nostru străbunic şi bunic,
GHEORGHE ABRUDAN.
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun şi să te odihnească în pace. Strănepoţica Antonia, Marius Ţenţ cu soţia Helga. (97)
* Suntem alături de voi, Viorica şi Nelu Ţenţ, în aceste momente grele când vă despărţiţi de cel care v-a fost tată şi socru,
GHEORGHE ABRUDAN,
din Oşand. Fam. Făşie Florian. (98)
* Cu multă părere de rău şi sufletele îndurerate, ne despărţim de sora şi cumnata noastră dragă,
FLORICA MEŞTER,
de 73 de ani, plecată pe drumul veşniciei după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu s-o odihnească printre aleşii Lui. Fratele Vasile şi cumnata Ana Meşter, din Borşa. (101)
* Cu sufletul cernit de o nemărginită durere, ne despărţim de draga şi buna noastră soră şi cumnată,
FLORICA MEŞTER,
de 73 de ani, trecută în eternitate după o lungă şi grea suferinţă. Om de mare nobleţe sufletească şi frumuseţe a caracterului, a îndurat cu nespusă răbdare şi înţelepciune numeroasele suferinţe fizice şi sufleteşti ce i-au fost date, iar acum pleacă lăsând multe lacrimi şi un imens regret în sufletul nostru pustiit de această pierdere. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în Împărăţia Sa. Sora Marioara şi cumnatul Avram Opre. (99)
* Cu nemărginită durere în suflete, ne luăm rămas bun de la draga noastră mătuşă,
FLORICA MEŞTER.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun la dreapta Sa spre veşnică odihnă, iar familiei îndoliate, mângâiere şi alinare. Nepotul Ovidiu Opre, cu familia.
* Împărtăşesc imensa durere sufletească a cuscrilor mei Marioara şi Avram Opre, determinată de moartea surorii şi cumnatei lor dragi,
FLORICA MEŞTER,
de 73 de ani, şi-L rog pe Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Condoleanţe familiei îndurerate. Cuscra Cornelia Popa. (100)
* Cu profundă durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a dragului nostru frate, cumnat şi unchi,
VIRGIL BĂLIBAN,
de 76 de ani. Înmormântarea are loc azi, 30 aprilie, ora 15.00, în Marghita, de la Capela din Cimitirul Nou. Dormi în pace, suflet blând. Fratele Octavian, cumnata Ana şi nepoatele Florina şi Mirela cu familiile lor. (103)
* Aducem un ultim omagiu celui care ne-a fost unchi,
VIRGIL BĂLIBAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Petrică, Florina şi Ana. (104)
* Aducem un ultim omagiu celui care ne-a fost unchi,
VIRGIL BĂLIBAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Gabi, Mirela, Bogdan, Anastasia şi Cezar. (105)
* Suntem alături de colegul nostru lect. univ. Dan Negruţ, în aceste momente grele, când îşi conduce socrul drag pe ultimul drum. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Colectivul Catedrei de limba engleză a Facultăţii de Litere, Universitatea din Oradea.
* Suntem alături de colegul nostru Mircea Negruţ, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale,
FLOARE NEGRUŢ.
Colectivul Serviciului C.C.I.
* Anunţăm încetarea din viaţă, după o scurtă dar grea suferinţă, la numai 61 de ani, a fratelui şi cumnatului nostru,
VIOREL MUDURA,
din Săbolciu. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-l primească în Împărăţia Sa. Înmormântarea va avea loc duminică, 1 mai 2011, ora 13.30, în localitatea Săbolciu, de la nr. 183. Sora Ileana Filip cu soţul Ioan. (114)
* Cu ochii plini de lacrimi şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la fratele şi cumnatul
VIOREL MUDURA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Mudura Florian, soţia Cornelia, fiica Luminiţa cu familia. (115)
COMEMORĂRI
* Cuvintele nu pot exprima, iar timpul nu poate şterge durerea şi tristeţea care s-au aşternut în sufletele noastre în urmă cu 6 săptămâni, când ne-a părăsit pentru totdeauna scumpul nostru soţ, tată, bunic, străbunic şi socru,
PETRU GRAVA.
Te vom purta mereu în sufletele noastre. Parastasul de pomenire se va oficia sâmbătă, 30 aprilie 2011, ora 9.00, la Biserica Velenţa (preot Pintea). Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia şi întreaga familie îndurerată. (5)
* Păstrăm neştearsă amintire la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veşnice a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
NICOLAE ŢENŢ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Ne vom aminti cu drag de el. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 1 mai, la Biserica din Oncea. Soţia Maria şi copiii cu familiile. (70)
* Lacrimi şi suferinţă ai lăsat în urmă, iubita noastră Lavinia, plecând în lumea veşniciei la o vârstă când ai fi putut să-ţi împlineşti destinul artistic, aşa cum ţi-ai dorit dintotdeauna. Credinţa profundă că sufletul tău se odihneşte în lumină ne întăreşte speranţa marii întâlniri din calea spre eternitate. Până atunci,
LAVINUŞ
dragă, veghează-ne de sus cu dragostea dăruită până în ultima clipă. Cât este de greu dorul de tine. Tuturor celor care au cunoscut-o şi apreciat-o pe
LAVINIA STEER
le reamintim că slujba de pomenire va avea loc duminică, 1 mai, ora 9.30, la Biserica Greco-Catolică „Sf. Nicolae", str. Iuliu Maniu, şi la ora 14.00, la Cimitirul Municipal, Capela Frenţiu. Alex, mama, Olivia cu familia. (51)
* Amintirile triste ce fac sufletele noastre să lăcrimeze ne copleşesc azi, la împlinirea a 6 săptămâni de când dragul nostru
ing. ALEXANDRU PĂTCAŞ
ne-a părăsit pentru totdeauna. Vei rămâne veşnic în inimile noastre. Soţia, copiii, nepoţii, fratele şi cumnata.
* Îmi lipseşti. Nu te-am uitat şi nu te voi uita niciodată acum la împlinirea a şase săptămâni de când ai plecat pentru totdeauna de lângă mine, scumpa noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
MARIOARA MOLDOVAN.
Amintiri triste, lacrimi şi dor ne copleşesc în fiecare zi. Mulţumim celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Te vom plânge în veci şi ne vom ruga pentru sufletul tău minunat. Parastasul va avea loc duminică, 1 mai, la Biserica „Sf. Nicolae", din Ioşia, str. Iacobinilor. În veci nemângâiaţi fiica Mariana cu soţul Liviu, nepoţii Ovidiu şi Simona, strănepotul Mario. (6)
* Au trecut 6 luni de când
Iubitul nostru naş e în pământ.
Zadarnic stăm şi ne tot întrebăm
Şi în zadar stăm şi îl aşteptăm.
Şi când e câte-o zi de sărbătoare
Stăm toţi în jurul mesei cu-ntristare
Şi liniştea e mult prea mare
O, dragul nostru naş, ce tare doare
Că tu nu eşti şi neputinţa-i mare
Şi nu există nici o consolare.
Retrăim zilnic durerea pierderii celui care a fost
CRISTIAN VAŞADI,
iubitul nostru naş şi deopotrivă prieten. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Finii Duma Dănuţ, Mirela, Alex şi Andrei. (60)
* De doi ani viaţa noastră e mai goală şi mai tristă de când
RADU
nu mai este. Şi totuşi, în tot ceea ce ne reuşeşte îi simţim prezenţa şi îi mulţumim pentru grija şi învăţăturile ce ni le-a dat. Odihneşte-te în pace. Daniela, Monica, Radu, Iliaş, Mircea. (73)
* A trecut un an de profundă tristeţe şi regrete de când dragul nostru frate,
DUMITRU GAVRIŞ,
a plecat dintre noi în lumea îngerilor. Nu este zi în care să nu ne doară absenţa lui din viaţa noastră. Ne-a rămas doar amintirea sa pe care o vom păstra veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l ierte şi să-i dăruiască odihnă veşnică. Mulţumim celor care nu l-au uitat. Dormi în pace, frate drag. Surorile, cumnaţii şi nepoţii. (80)
S-a împlinit un an de când:
,,Plecarea ta când a-nceput,
La început m-a cam durut.
Acum însă m-am deprins,
Dar doru-mi este tot aprins,
Eu, tată, mult aş vrea
Să vin acasă, şi-aş mai vrea
Să stau cu tine, lângă tine
Şi tu mereu pe lângă mine
Să mă susţii, să mă ajuţi,
Un sfat să-mi dai şi să nu uiţi
Mereu, oriunde m-aş afla,
Oriunde aş fi şi aş umbla,
De tine eu nu voi uita
Te am în suflet şi-n viaţa mea.
Aşa e de când pământul
Plecăm, dar gândul
Rareori ne mai adună,
Să mai stăm sub clar de lună.
Rareori ne-ngrămădesc,
La locul pământesc,
La mama ce mult o iubesc,
La tata ce alături mi-l doresc,
La casa în care m-am născut,
Acolo unde am apărut.''
Mulţumim tuturor care la un an de la moartea tatălui, socrului, soţului şi bunicului
TEODOR POPA
au fost măcar cu gândul la el şi la familia îndurerată. Florentina, Dorin, Adrian, Ecaterina şi Adela.