In memoriam
DECESE
* „Fiindcă Hristos este stăpân al vieţii şi tuturor bunurilor, la El trebuie să cerem de a ameliora soarta repausaţilor. Fiindcă Dumnezeu El dă viaţă cui voieşte."
IOSIF ANDRO,
FLORIAN MATEI,
ISTVAN SZABO,
JOLAN INCZE,
IOAN FRAI,
EDITA SZABO.
Au plecat, dar vor rămâne. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.
* Suntem alături de familia d-lui director Ionel But, acum când se desparte de cel care a fost socru, tată şi bunic iubitor. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul "ATE-Bank"
* La ceas de grea încercare, suntem alături de colegul nostru domnul Venter Petru şi familia sa, la marea durere pricinuită de pierderea soţiei şi mamei dragi,
ANA VENTER,
şi transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul S.C. Acomin S.A. Cluj-Grup Şantiere Bihor. (3911)
* În aceste clipe de mare durere şi tristeţe, suntem alături de domnul Venter Petru şi familia sa, acum când se despart de draga lor soţie şi mamă,
ANA VENTER.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Antonescu Petru şi Angela. (3912)
* Suntem alături de familia Şandor Mironaş şi Florica, din Şoimuş-Bihor, la marea durere pricinuită de decesul fiului lor,
FLORIN.
Familia Adrian, Andrei şi Marinela Şandor. (3920)
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru colega şi prietena mea Cornelia Şandor, acum la despărţirea de fratele ei drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Angela Sabău-Gal cu familia. (3941)
* Suntem alături de familia Matei Radu Mircea şi Paşcalău Adriana, în aceste clipe grele la dispariţia neaşteptată a lui
FLORIAN MATEI,
care le-a fost frate, cumnat şi unchi. Sincere condoleanţe. Fam. Gliga Ionică şi Dorina. (3933)
* La ceas de grea încercare, suntem alături de verişorii noştri Mitruţ, Petre, Ghiţă şi familiile lor, la despărţirea de iubitul lor tată, socru şi bunic,
DUMITRU LOBONŢ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar vouă mângâiere şi alinare. Familia Chivari Ioan, Alina, Cristi şi Ionuţ. (3922)
* Suntem alături de prietenii noştri Florin şi Monica, la dureroasa despărţire de tatăl, respectiv socrul lor,
VASILE URDEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Opriş şi Marioara Ciarnău. (3929)
* Suntem alături de vecinii noştri, Urdea Florin şi Monica, acum când se despart pentru totdeauna de tatăl şi socrul iubit,
VASILE URDEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ing. Cacuci Florian cu familia. (3934)
* Un gând de mângâiere familiei bunului nostru vecin Florin Urdea, la despărţirea prea timpurie de tatăl drag,
VASILE URDEA,
care a luptat din greu cu toate vitregiile vieţi, pentru binele familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe întregii familii. Monica şi Traian Lazăr. (3935)
* Cu tristeţe în suflete, ne luăm la revedere de la scumpul nostru tată, bunic şi socru,
AUREL CAPOTA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc luni, 27 septembrie, ora 15.00, în Aleşd. Fiul Marius împreună cu familia.
* Suntem alături de familia Capota, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui şi bunicului drag,
AUREL CAPOTA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Familiile Antal şi David.
* La ceas de grea încercare, suntem alături de Veronica, Anca, George şi Crina, la despărţirea de soţul, tatăl şi socrul lor,
GHEORGHE BELME.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sora Florica Anton cu familia: Florentin, Raul, Emi şi Alina. (3939)
* Sunt alături de sora mea Veronica cu familia: George, Anca şi Crina, la pierderea soţului, tatălui şi socrului
GHEORGHE BELME.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Gavril Bodea cu familia: Sidonia şi Cătălin. (3938)
* Cu sufletul plin de durere, anunţ încetarea din viaţă a scumpului meu soţ,
FLORIAN PETRUŢ,
din Brusturi. Înmormântarea va avea locduminică, 26 septembrie, ora 13.00, în localitatea Picleu, de la nr. 316. Nu te voi uita niciodată. Soţia Floriţa. (3944)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice, la 79 de ani, a celui care ne-a fost tată, socru şi bunic,
FLORIAN PETRUŢ,
născut în Brusturi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nelu, Nicoleta şi Nicuşor. (3945)
* Lacrimile ne curg pe obraji, tristeţea ne apasă sufletele şi nimic nu poate şterge durerea din inimile noastre acum la trecerea în veşnicie a iubitului nostru tată şi socru,
FLORIAN PETRUŢ,
din Picleu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Viorica, ginerele Florian. (3946)
* Chiar dacă sufletul unchiului nostru drag,
FLORIAN PETRUŢ,
a plecat la ceruri, el va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l ierte. Nepoatele Marioara şi Geta cu familiile, din Oradea. (3948)
*Aducem un pios omagiu celui care a fost
IOSIF ANDRO.
Dumnezeu să-l aibă în pază. Condoleanţe familiei îndurerate. Familia Maxim. (3951)
* Un gând de alinare familiilor îndoliate Andro şi Sebeşan, acum când se despart de soţul, tatăl şi bunicul
IOSIF ANDRO
(nenea SIVU). Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Familiile Sebeşan şi Tocuţ. (3952)
* În aceste momente grele suntem alături de familiile Andro şi Sebeşan, la durerea pricinuită de moartea soţului, tatălui şi bunicului
IOSIF ANDRO.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Jurgiu. (3853)
COMEMORĂRI
* Au trecut 6 săptămâni de când a plecat pe drumul fără întoarcere cel mai bun tată, tată-socru, bunic şi prieten,
OCTAVIAN HORGEA.
Parastasul de pomenire are loc astăzi, 25 seprembrie, de la ora 9.00, la Biserica Teiului (Cantemir). Fiul Cristian cu soţia Alina şi fiica Daria, cuscrii Mihaela şi Liviu.
* Cu durere amintim că duminică, 26 septembrie 2010, se împlinesc 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost
dr. EUGEN CLINTOC,
avocat şi profesor.
Cu aceeaşi durere, anunţăm să soţia sa,
LIVIA CLINTOC,
a trecut la cele veşnice în urmă cu 17 ani. Slujba de pomenire va avea loc marţi, 28 septembrie 2010, la Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae", de la ora 18.00. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Familia îndurerată.
* În trista zi de 25 septembrie se împlinesc 14 ani de la trecerea la cele veşnice a dragii noastre mame, soacre, bunici şi străbunici, cea care a fost
VETURIA NEGREAN,
din satul Chiraleu. Amintirea chipului ei drag va dăinui veşnic în inimile noastre. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fiica văd. Madău Firuţa, fiul Negrean Nistor cu soţia Paraschiva, nepotul Negrean Nicolae cu soţia Nicoleta şi strănepotul George. (3869)
* Un omagiu de tristă amintire azi, 25 septembrie, când se împlinesc 2 ani de la trecerea la cele veşnice a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic, cel care a fost
col. (r) FLORIAN CARAMAN.
Pentru dragostea, bunătatea şi iubirea cu care ne-ai înconjurat de-a lungul vieţii, te vom păstra în sufletele noastre toată viaţa. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Recunoştinţă celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. În veci nemângâiată familia. (3932)
* Ce n-am da să vii acasă,
Doar o clipă să-ţi vorbim
Să ne spui că-ţi este bine,
Să ne liniştim puţin.
Cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt, îţi aducem o floare, o lumânare şi o rugăciune către Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi lumină fără sfârşit, iubitul nostru soţ, tată, bunic şi socru,
TEODOR GAVRA.
Ai rămas printre noi, în inimile noastre şi vom păstra vie amintirea chipului tău drag şi a sufletului tău bun. Dragostea cu care ne-ai înconjurat, rămâne o rază de lumină pentru noi. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 septembrie 2010, la Biserica Ortodoxă de pe Calea Clujului. Soţia Rodica, fiica Delia, nepoţelul Alexei şi ginerele Florin. (3627)
* Dor nestins şi de-a pururi nealinată durere la împlinirea a nouă ani de când moartea nemiloasă a răpit-o dintre noi pe scumpa noastră soţie, mamă, soacră, bunică şi străbunică,
LIVIA BODEA,
din Lăzăreni. Timpul nu va şterge niciodată dorul şi tristeţea din inimile noastre. Te vom păstra în suflete, în gânduri şi amintiri tot restul vieţii. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Soţul Gheorghe, fiica Rodica, nepoţii Viorel şi Dorin cu familiile. (3896)
* Amintiri dragi, împletite cu lacrimi, mult dor şi dragoste este ceea ce simţim şi acum la împlinirea, la 26 septembrie 2010, a opt ani de la trecerea la cele veşnice a iubitului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
col. (r) GHEORGHE BONAŢIU,
veteran de război. Alături de el îşi doarme somnul veşniciei de şase ani şi şapte luni scumpa noastră soţie, dulce mamă, fiică, soră şi mătuşă,
ing. GEORGETA KLEPP,
născută Bonaţiu. Fie ca Bunul Dumnezeu să le vegheze somnul, oferindu-le viaţă veşnică în Împărăţia Sa. Recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Să le fie somnul lin şi amintirea binecuvântată alături de lacrimile şi rugăciunile noastre. Familia, veşnic îndurerată. (3903)
* Prezenţi la întâlnirea colegială ocazionată de împlinirea a 55 de ani de la absolvirea Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu", din Oradea, aducem un pios omagiu colegilor noştri trecuţi prematur în nefiinţă
AUGUSTIN ARON,
IOAN BANDICI,
IOAN BLEJAN,
CRĂCIUN BEJAN,
CORNEL BEJAN,
ALEXANDRU BELENEŞ,
MIRCEA BREBAN,
TEODOR CIRTEA,
GAVRIL CIURSAŞ,
SILVIU CALUGARU,
ANTON DORNER,
VASILE EORDOG,
IOAN FĂRCAŞ,
TITUS FLORESCU,
DUMITRU FĂRCUŢA,
TRAIAN GANEA,
GAVRIL GAVRIŞ,
FLORIAN GUG,
GHEORGHE GUI,
GHEORGHE MARIAN,
CORNELIU MELIN,
DORIN MERCA,
ALEXANDRU MUNTEANU,
EMIL MOŞ,
TOMA PANTEA,
DUMITRU POP,
TEODOR PAINA,
OVIDIU PANTEA,
GAVRIL PETIAR,
CONSTANTIN ROMAN,
CORNEL ROTARU,
ALEXANDRU SOLOMEŞ,
IOAN SECARĂ,
RADU SINCAI,
CORNEL TIFOR,
IOAN TIRLA,
VALERIU ŢÂTANU,
GHEORGHE ŢEUDAN,
AUGUSTIN URS,
GHEORGHE VAIDA,
FLORIAN ZDRÂNCĂ.
Tuturor le vom păstra o vie amintire. Păstrând un moment de reculegere în amintirea lor, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace. Promoţia 1955. (3873)
* Prezenţi la întâlnirea colegială ocazionată de împlinirea a 55 de ani de la absolvirea Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu", din Oradea, aducem un pios omagiu distinşilor noştri profesori trecuţi în nefiinţă:
ANCA SABIN,
VALERIA BULZAN,
LADISLAU BENICZKY,
MIRCEA BOLCAŞ,
TEODOR CALAMEŢ,
NICOLAE CERNEA,
NISTOR GAL,
EMILIA GREAVU,
FREDERIK MASSARIK,
GAVRIL MOZA,
AUREL POP,
VICTOR RUSU,
EMILIAN ROŞESCU,
TITUS ROŞU,
ROMEO STĂNOIU,
ANASTASIE ŢÂRULESCU,
GHEORGHE ŢENŢ,
DANIEL URSU,
LĂCRĂMIOARA URSU.
Tuturor le vom păstra o vie amintire. Păstrând un moment de reculegere în amintirea lor, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace. Promoţia 1955. (3874)
* Se împlineşte un an de la trecerea la vele veşnice a celui care a fost
IOAN CIGHIR.
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 septembrie 2010, în Ianoşda. Fam. Faragău Ioan şi Elena, Gherdan şi Bacskai. (3881)
* Cu multă durere în suflet, anunţ că se împlinesc 7 ani de la trecerea la cele veşnice a celei care a fost
MARIA JULA.
Parastasul va avea loc duminică, 26 septembrie, la Biserica cu Lună, după terminarea liturghiei. Cei care au cunoscut-o şi au apreciat-o sunt aşteptaţi să participe la slujba de parastas. Soţul îndurerat. (3676)
* S-au împlinit şase săptămâni de la plecarea în lumea umbrelor a celui care a fost
VASILE LAZĂR,
de 65 de ani, din satul Cheţ, decedat la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială din Ciutelec, jud. Bihor. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire are loc astăzi, 25 septembrie 2010, la Biserica Ortodoxă din cartierul Nufărul. Transmit pe această cale sincere gânduri de mulţumire, recunoştinţă şi preţuire personalului administrativ, medical şi de îngrijire din Centrul Ciutelec, pentru atenţia şi grija deosebită acordată fratelui meu până în ultimele clipe ale vieţii sale. Sora Etelca. (3865)
* S-au scurs şase săptămâni de lacrimi şi durere de când o inimă bună s-a înălţat la ceruri, cea care a fost soţie şi mamă
ELENA BODOG (LINA).
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 septembrie 2010, ora 12.00, la Biserica Trei Ierarhi Rogerius, preot Ioan Bala. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Anton cu fiul Toni. (3897)
* Dragului nostru
DĂNUŢ,
acum ar fi trebuit să-i aprindem 25 de lumânări, să-i urăm „La mulţi ani!", dar acea noapte neagră, în urmă cu un an, când a fost omorât nevinovat, a făcut ca lumânările să le aprindem de acum la mormântul tău şi la parastase. Noi pe cel care te-a ucis nu ne-am răzbunat, am lăsat ca bunul Dumnezeu să-l judece, aşa cum ştie El. Nouă, celor care-l iubim, atât ne-a mai rămas: durere şi lacrimi şi să ne rugăm să fii aşezat aşa cum ai meritat, alături de cei drepţi şi buni. Fără tine, totul este trist şi pustiu. Parastasul de un an va avea loc duminică, 26 septembrie 2010, la Biserica din Mihai Bravu. Tata Breahnă Dorin, mama Ana, sora Diana, fratele Dorin cu soţia Mirabela şi bunica Victoria. (3905)
* A trecut un an de când o inimă bună a încetat să bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urmă doar lacrimi şi durere, cel care a fost scumpul nostru nepot şi verişor,
DĂNUŢ BREAHNĂ,
din Mihai Bravu.
Ai fost plin de viaţă,
Ai vrut să mai trăieşti,
Dar aşa a fost scris
Nici tinereţea s-o trăieşti
Şi prea devreme să ne părăseşti.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Mătuşa Mărioara Piţ, din Oradea, şi Laura, Gabriel şi David, din Bucureşti. (3906)
* Timpul nu poate şterge niciodată durerea şi tristeţea care ne-au cuprins în urmă cu un an, când iubitul nostru strănepot,
DANI-ŞTEFAN BREAHNĂ,
a plecat pe drumul fără întoarcere. O rugăciune, o floare şi multe lacrimi este tot ce îţi putem oferi la tristul tău mormânt. Amintirea ta va rămâne veşnic vie în inimile noastre. Dumnezeu să-ţi dăruiască pace şi odihnă veşnică. Mătuşile Ecaterina Tirla şi Maria Iacob, cu familiile lor. (3919)
* O rugăciune, o lumânare, flori şi multe lacrimi la împlinirea celor 6 luni de la trecerea la cele veşnice a dragului nostru soţ, tată, bunic,
DAN GAVRIL.
Chipul lui drag va fi veşnic luminat de candela ce arde în sufletele noastre. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Soţia Florica, fiica Nicoleta, ginerele Teofil şi nepoţii Diana şi Cosmin. (3913)
* Retrăim aceeleaşi clipe de tristeţe şi durere ca în urmă cu 2 ani, când ne-am despărţit de iubitul nostru soţ şi tată,
ing. GHEORGHE VANCEA.
Amintirea lui dragă va dăinui veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Mariana, fiul Silviu şi fiica Marieta. (3915)
* Timpul se scurge nemilos, fără să şteargă durerea şi dorul din sufletele noastre, reamintindu-ne că iubitul nostru tată,
ing. GHEORGHE POPESCU,
ne-a părăsit pentru totdeauna şi de la a cărui trecere în eternitate s-au scurs 40 de zile. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul va avea loc duminică, ora 12.00, la Biserica Universităţii. Fiica Anamaria şi fiul Robert. (3916)
* Timpul nu va şterge durerea aşternută în sufletele noastre pricinuită de despărţirea, în urmă cu 6 ani, de iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR CAZAN,
din Călătani. Vei rămâne veşnic în inimile noastre pentru tot ce ai făcut pentru noi. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 septembrie, la Biserica din Călătani. Dumnezeu să-ţi dăruiască pace, linişte şi odihnă în Împărăţia Sa. Recunoştinţă celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Familia, în veci îndurerată. (3940)