DECESE

* "Vis neastâmpărat, nălucire ce nu se poate prinde, zbor de pasăre ce trece, corabie ce nu lasă nicio urmă pe mare, floare care înfloreşte la timp şi la timp moare".
ECATERINA TĂUT,
FLOARE MATEI,
MARIANA LEICĂ,
GHEORGHE POP,
CATIŢA BOGDAN,
MARIA SIMON,
IBOLYA VASS.
Veşnică pomenire şi odihnă de-a pururea. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Mulţumim din suflet tuturor care l-au condus pe ultimul său drum pe soţul, părintele, bunicul şi nepotul nostru,
NICOLAIE LASCĂU
(zis Miky), din Dobricioneşti, care, la numai 61 de ani, după o îndelungată boală, a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia şi unchiul T. Balmoş cu familia. (2539)

* Întreaga noastră compasiune pentru familia Rodica Mălan, când se despart pentru totdeauna, după o lungă şi grea suferinţă, de draga lor mamă, bunică şi străbunică,
DOMNICA MARIAN.
Dumnezeu să-i hărăzească odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Conducerea Asociaţiei de Proprietari nr. 120 "Zona de Vest", Italiană nr. 18. (2620)


* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a celei care a fost soţie, mamă şi bunică,
FLOARE MATEI,
de 70 de ani. Înmormântarea are loc azi, 30 august, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Ioan Matei. (2634)

* Incredibil, dar adevărat, s-a stins din viaţă cea care mi-a fost atât de dragă, lăsându-mi în suflet nemărginită durere, tristeţe şi un gol imens, de neumplut niciodată, draga şi scumpa mea mamă,
FLORICA MATEI.
Al tău fiu drag Ionel Matei.

* Când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu. O inimă a încetat să bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi cu multă tristeţe şi lacrimi în ochi ne luăm rămas bun de la cea care a fost draga noastră mamă, soacră şi bunică,
FLORICA MATEI.
Fiica Cristina cu soţul Petrică Abrudan, nepotul Petrişor cu Crina.

* O floare, o rugăciune şi o lumânare aprinsă e tot ce mai putem aşterne la căpătâiul celei care a fost pentru noi mamă, soacră şi bunică,
FLOARE MATEI,
plecată prea devreme dintre noi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Căuna Elena, Florin şi Camelia.

* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de draga noastră cumnată şi mătuşă,
FLORICA MATEI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să mângâie sufletele întristate ale familiei. Cumnatul Dumitru cu soţia Susana, nepotul Marius cu familia şi nepoata Simona cu familia. (2622)

* Un gând de mângâiere, alinare şi întreaga compasiune pentru doamna Nicoleta şi fiica Dora, în aceste momente de adâncă durere, când se despart de soţul şi tatăl drag,
FLORIN-MIRCEA TEUCA.
Dumnezeu să-l ierte. Fam. Oancea Constantin. (2623)

* Sunt alături de voi, Marinca, Silvia şi Florica, împreună cu familiile voastre, acum când vă despărţiţi de cea care a fost pentru voi mamă, soacră, bunică şi străbunică,
CATIŢA BOGDAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe voi să vă mângâie să puteţi trece peste această durere. Văd. Mărioara Piţ cu familia. (2633)

* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la draga noastră soră şi mătuşă,
CATIŢA BOGDAN,
din Mihai Bravu. Dumnezeu să-i primească sufletul său bun. Fam. Ţepele Teodor şi fam. Ţepele Marius. (2625)

* S-a stins precum o lumânare, s-a dus pe drumul fără întoarcere tatăl meu iubit, socrul şi bunicul nostru drag,
FLORIAN NAGHIU.
De acum doar Bunul Dumnezeu o să-l mângâie, noi nu-l mai putem decât în rugăciune. Să-i fie somnul lin, iar Dumnezeu să-l aşeze în rândul celor drepţi. Dormi în pace, tată drag! Înmormântarea are loc azi, 30 august 2010, ora 13.00, în satul Săbolciu. Îndureraţi, fiul Georgel, nora Titiana, nepoata Teodora. (2629)

* Cu adâncă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la iubitul nostru tată, socru şi bunic,
FLORIAN NAGHIU,
din Săbolciu, de 80 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 30 august 2010, ora 13.00, în satul Săbolciu. Fiul Ioan cu familia. (2626)


* Asemenea stelelor care se sting la trecerea nopţii, aşa te-ai stins şi tu, tată, după o lungă şi grea suferinţă, te-ai înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, părăsindu-ne pentru totdeauna scumpul nostru tată, socru şi bunic,
FLORIAN NAGHIU,
în vârstă de 80 de ani, din Săbolciu. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiul Ovidiu, nora Mariana şi nepoatele Mădălina şi Andrada. (2631)

* Cu adâncă durere în suflet, îmi iau rămas bun de la bunul şi dragul meu frate, cel care a fost
FLORIAN NAGHIU,
plecat pe drumul veşniciei, după o lungă şi grea suferinţă. Sunt alături de nepoţii mei dragi, George, Ioan, Ovidiu cu familiile lor, cu o floare, o lacrimă, o rugăciune şi întreaga mea compasiune şi durere, pentru pierderea bunului lor tată şi bunic iubitor. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică binemeritată. Sora Irina Palade. (2624)

* Cu inimile cernite de durere, ne luăm rămas bun de la iubitul nostru bunic,
FLORIAN NAGHIU,
care a trecut în veşnicie după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-i aşeze sufletul său bun în cel mai frumos loc din Împărăţia Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Nepoata Alina cu soţul Mircea şi familia Gherle. (2627)

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la scumpul nostru unchi şi cumnat,
FLORIAN NAGHIU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Maghiar Vasile cu familia. (2628)

* Un ultim omagiu în memoria unchiului nostru,
FLORIAN NAGHIU.
Transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Nepotul Naghiu Florian cu familia. (2630)

* Împărtăşim durerea cumnatului Ovidiu cu familia, la despărţirea de tatăl, socrul şi bunicul lor drag,
FLORIAN NAGHIU.
Sincere condoleanţe. Fam. Gavriş Gelu şi Rodica. (2632)


* Cu inimile sfâşiate de durere, aducem la cunoştinţă celor care l-au cunoscut şi l-au iubit că dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
ŞTEFAN DOCZI,
de 68 de ani, fost tehnician principal desfacere Criortex, ne-a părăsit pentru totdeauna, după o scurtă dar grea suferinţă. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l primească în lumea celor drepţi, unde nu mai există suferinţă. Odihneşte-te în pace, dragul nostru. Ne vom lua rămas bun marţi, 31 august, ora 15.00, în Cimitirul Municipal, de la Capela Steinberger. Îşi iau rămas bun soţia Agi, copiii Istvan, Marta şi Bogi, împreună cu familiile lor.

* Cu durere în suflete, anunţăm trecerea în veşnicie, la 83 de ani, a celei care a fost bunică şi soacră,
ECATERINA TĂUT.
Îţi vom păstra amintirea în inimile şi sufletele noastre, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc joi, 2 septembrie 2010, ora 11.00, de la Capela Haşaş, din Oradea. Nepoţii Cristian, Diana cu soţul Horst şi nora Cristina.

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la
MARIOARA KRALIK,
în vârstă de 45 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc marţi, 31 august 2010, ora 13.00, în localitatea Nojorid. Soţul şi familia.


COMEMORĂRI

* Pe 26 august 2008, clopotele din Copăcel şi Bucureşti vesteau plecarea din lumea aceasta a unchiului nostru,
IOAN DACIN.
Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată alături de mătuşa noastră,
VERONICA.
Nepoatele văd. Silvia Bei, Stana Mariana, cu familiile lor. (2621)


* Timpul nu va şterge niciodată durerea şi tristeţea din sufletele noastre, vom păstra mereu vie amintirea dragului nostru soţ, tată şi socru,
LUDOVIC NAGHI (LUCI).
Dumnezeu să-i vegheze liniştea şi să-i dea odihnă veşnică. Recunoştinţă şi mulţumiri celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire de 4 ani va avea loc marţi, 31 august, ora 8.30, la Capela Seminarului Greco-Catolic din B-dul Gen. Magheru nr. 25. În veci nemângâiaţi, soţia Mia, fiica Geta şi ginerele Peter. (2592)

* Cu mare durere, comemorăm patru ani de când dragul nostru tată şi soţ,
MARIUS ALEXANDRU CHIŞ,
a plecat pe neaşteptate în veşnicie, lăsându-ne trişti şi îndureraţi. Rugăm pe bunul Dumnezeu să odihnească sufletul tău bun în cel mai frumos loc din Împărăţia Sa. Bogdan şi Violeta. (2551)

* Cu aceeaşi imensă durere şi nesfârşite regrete, amintim că au trecut cei mai grei patru ani din viaţa noastră, de când am pierdut ce am avut mai scump pe lume, pe unicul nostru fiu,
ing. MARIUS CHIŞ.
Viaţa fără tine este goală şi pustie. Ne rugăm pentru odihna sufletului tău şi te rugăm să veghezi de acolo de sus bătrâneţile noastre chinuite. Trăim cu speranţa revederii, când vom fi din nou împreună. Te-am iubit şi te vom iubi mereu. Odihneşte-te în pace, suflet drag. Mama şi tata. (2550)