in memoriam 6 aprilie 2022
DECESE
* Cu durere anunțăm trecerea în eternitate a iubitului nostru fiu, frate, unchi
GHEORGHE BALAJ,
din satul Ianoșda nr. 156. Odihnă veşnică! Înmormântarea va avea loc joi, 7 aprilie, de la capela din sat. Mama, sora, nepoții. (974)
* Cu sufletul plin de durere şi suferinţă anunţ decesul iubitului meu soţ,
MIRCEA TULVAN,
din Vaşcău. A trăit 95 de ani. Mă rog din toată inima pentru odihna sufletului său minunat şi iubit. Dumnezeu să-l aşeze împreună cu drepţii. Înmormântarea va avea loc joi, 7 aprilie, ora 13.00, în Vaşcău. Soţia Constanţa, în veci nemângâiată. (977)
* Cu deosebită recunoştinţă şi apreciere ne luăm rămas bun de la dragul nostru unchi,
MIRCEA TULVAN,
la plecarea sa spre veşnicie. Ne rugăm pentru odihna sufletului său. Nepoţii Rodica Dacin, Bursaşiu Nicolae şi preot Bursaşiu Mircea cu familiile lor. (978)
* Cu adâncă durere în suflet ne luăm rămas bun de la fosta nostră colegă
profesor ERZSEBET SZEKELY.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Colegii de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea.
* Mulțumim pe această cale celor care prin prezență au fost alături de noi când l-am condus pe ultimul drum pe cel care a fost soț, tată, socru, bunic și cumnat
FLORIAN CUC.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia. (971)
* Regretăm trecerea în neființă a celui care a fost
ing. ALEXANDRU FARKAȘ.
Sincere condoleanțe familiei! Colegii de la Atelierul PNA/DSNA Oradea. (975)
* „Fiecare-şi are greutatea sa,
Numai Tu, Iisuse, ne poţi ajuta.”
Bunul Dumnezeu i-a dat o povară grea nepotului şi verişorului nostru drag,
GHIŢĂ OGREAN,
dar a dus-o cu demnitate până ce Dumnezeu l-a chemat la Ceruri. Este foarte grea despărţirea, care ne-a afectat pe toţi cei care l-am iubit şi-l vom iubi şi pe mai departe. Împărtăşim nespusa durere a surorii noastre, Maria, cu toată familia ei. Îi vom fi alături întotdeauna. Pe
GHIŢĂ,
să-l aşeze bunul Dumnezeu de-a dreapta Sa, să-i fie somnul lin şi îngerii aproape. Dormi în pace, suflet blând! Cu multă durere în suflete, mătuşile Ana, Livia, Viorica, Anastasia şi verişorii din Oradea, Cluj şi Bistriţa-Năsăud. (978)
* Cuvintele și lacrimile nu pot exprima durerea și tristețea ce s-au așternut în sufletul meu acum, când a trecut în neființă scumpa mea soție,
MARIA URSU.
Înmormântarea are loc azi, 6 aprilie, ora 12.00, de la Capela Hașaș, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să te odihnească în pace! Soțul Vasile. (61)
* Când timpul este pe sfârșite și o ființă dragă ne părăsește pentru totdeauna, soarele își pierde căldura razelor sale, iar noi purtăm doliul întunericului care rămâne în urma ei,
MARIA URSU,
mamă, bunică și străbunică. Drum lin spre Cer! Fiica Monica, nepoții Andra și Andrei și strănepotul Nicolas. (62)
COMEMORĂRI
* Acum 3 ani iubita noastră mamă, bunică și străbunică,
ELISABETA BERDEA,
a plecat să se odihnească puțin în veșnicie. Ne-a lăsat amintirile care să ne aline dorul. Dumnezeu să o odihnească în pace! Mulțumiri celor care îi vor păstra un moment de reculegere. Familia. (972)
* Pe data de 6 aprilie comemorăm plecarea la cele veșnice a
ing. EMIL FECHETE,
(directorul Întreprinderii Miniere Dobreşti, 1970-1994), care de 26 de ani, ne-a părăsit plecând spre Cer. În amintirea sa vom păstra un cuvenit moment de reculegere și ne vom ruga ca bunul Dumnezeu să-l aibă în pază și să-i odihnească sufletul. Mulțumiri și recunoștință se îndreaptă spre cei care l-au cunoscut, iar acum, o clipă, îi vor cinsti memoria. Fiica, Ada, împreună cu familia.
* După 12 ani de durere și tristețea din suflet, mereu prezentă în gândurile noastre cu toată dragostea, aducem un pios omagiu dragei noastre,
MARGARETA SĂTEANU,
născută TOFAN GITTA.
Puiu, Moni, Vlady. (976)