In memoriam
DECESE
* "Prin lume-aici trecem ca în zbor,
Cum trece tot ce e muritor,
Domnul, însă, azi la El ne vrea,
Viaţă nouă chiar El să ne dea!"
VASILE CADAR,
CATIŢA CRISTEA,
TRAIAN GAL,
AGNES BERBECARIU,
FLOARE ŞANDOR,
GABOR OLAH,
PIROSKA GYARMATI,
JANOS MIKLOS,
ANA ILISIE.
Dumnezeu să le aşeze sufletele de-a dreapta Lui în pace şi linişte. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.
* Împărtăşim durerea familiei Creţ Ioan, cauzată de decesul distinsului
inginer IOAN CREŢ,
prieten de suflet al familiei noastre, care pleacă prematur dintre noi. Sincere condoleanţe celor rămaşi în viaţă din familia sa. Familia prof. dr. A. Lazăr. (4495)
* Cu durere în suflete, ne despărţim de iubita noastră soră,
MARIA ZELENAK (MIHUŢ),
din Arad. Dormi în pace, suflet blând. Fratele Mihuţ Moisie, sora Hermina Haiaş, sora Domnica One. (4490)
* Suntem alături de voi, Valentin, Aurica, Cristi, Andreea, când ne despărţim de draga noastră mătuşă,
MARIA ZELENAK.
Dormi în pace, scumpa noastră. Fam. Checiu, Negrea, Bondar, Brazdiş, Mihuţ, One, Haiaş. (4491)
* Un suflet blând şi bun, o inimă curată a încetat să mai bată. S-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere. Nu te vom uita niciodată, scumpa noastră mamă,
FLOARE BENŢE,
de 81 de ani. Înmormântarea are loc azi, 16 noiembrie 2009, ora 13.00, în localitatea Oşorhei, de la capela din Cimitirul Oşorhei. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun. Fiicele Maria şi Malina, fiul Ioan, ginerii Petrică şi Vasile. (4483)
* Cu multă durere în suflete, ne despărţim pentru totdeauna de bunica noastră dragă,
FLOARE BENŢE,
la vârsta de 81 de ani, născută în Şuşturogiu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoata Carla şi ginerele Cosmin îi aduc un ultim omagiu. (4484)
* Flori şi lacrimi pe mormântul celei care a fost
FLOARE BENŢE,
din Oşorhei, născută în Şuşturogiu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Bodog Florian. (4488)
* Cu tristeţe în suflete, ne despărţim de iubita mamă şi soacră,
FLOARE ŞANDOR,
de 80 de ani. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 16 noiembrie 2009, ora 12.00, în localitatea Inand. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Floare şi ginerele Traian. (4485)
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru tanti Florica, nenea Trăienuţ, Nicoleta şi Ghiţă, la despărţirea de draga lor mamă, soacră şi bunică,
FLOARE ŞANDOR.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe din partea familiei Adrian şi Ramona Iancu, din Cefa. (4487)
* Cu ochii înecaţi în lacrimi şi cu sufletul greu, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă suferinţă, a mamei, soacrei şi bunicii noastre dragi,
ESTERA BOLOGAN,
de 81 de ani, din Haieu. Odihneşte-te în pace. Înmormântarea va avea loc marţi, 17 noiembrie 2009, ora 13.00, la cimitirul din Haieu. Fiica Ana, ginerele Vasile şi nepotul Bogdan. (4503)
* Ne despărţim cu durere în suflet, de bunica noastră dragă,
ESTERA BOLOGAN,
din Haieu. Odihneşte-te în pace. Nepoţii Bogdan şi Raul. (4504)
* A încetat să mai bată o inimă care ne-a fost atât de dragă. Cuvintele sunt prea sărace şi nu pot umple golul imens rămas în sufletele noastre, la trecerea în nefiinţă a mult iubitei noastre mame, soacre şi bunici,
ESTERA BOLOGAN,
de 81 de ani, din Haieu. Nu te vom uita niciodată, "BUNICUŢA" noastră dragă! Nicuşor, Dana şi Raul. (4505)
* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe pentru sora mea Daniela, cumnatul meu Nicuşor şi nepoţelul Raul, în aceste momente grele, când se despart de draga lor mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe "bunica"
ESTERA BOLOGAN.
Creţ Alexandru. (4506)
* Dragii mei copii, sunt alături de voi acum în aceste clipe grele, când Dumnezeu a chemat-o la El pe cuscra mea şi mama voastră mult iubită,
ESTERA BOLOGAN,
de 81 de ani. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Cuscrul, văd. Creţ Traian. (4507)
* Mă despart cu greu de cel care mi-a fost alături 44 de ani,
SANDOR MIKLOS,
şi care acum la cei 67 de ani mă lasă cu o adâncă durere în suflet. Înmormântarea are loc azi, 16 noiembrie 2009, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Îndoliată, soţia Margit. (4497)
* Ne despărţim cu greu de tatăl şi bunicul nostru drag,
SANDOR MIKLOS.
Te vom purta mereu în suflet. Dormi în pace, suflet blând. Fiica Eva-Cristina cu ginerele Francisc şi nepoata Georgiana. (4498)
* Ne despărţim cu greu de tatăl şi bunicul nostru drag,
SANDOR MIKLOS.
Te vom purta mereu în suflet. Dormi în pace, suflet blând. Cu multă durere în suflet, fiul Alex cu nora Carina şi nepoatele Denisa şi Alexandra. (4499)
* Sunt alături de copiii mee şi de cuscra mea, în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost
SANDOR MIKLOS.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Cuscra Rodica Vuşca. (4500)
* Familia Miklos mulţumeşte din suflet Fundaţiei Hospice Emanuel, pentru sprijinul acordat până în ultimele clipe celui care a fost
SANDOR MIKLOS.
(4501)
* Îndureraţi, cu inimile frânte de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitei noastre
MARIA PANTIŞ,
în vârstă de 68 de ani. Înmormântarea are loc azi, de la Biserica Penticostală "Speranţa", Calea Bihorului nr. 53, cartierul Oncea, începând cu ora 13.00. Vei rămâne mereu vie în amintirea noastră. Fiicele Luci şi Maria, fiii Marius şi Sorin, împreună cu familiile lor. (4502)
* Cu adâncă durere în suflet, îmi iau rămas bun de la soţul meu,
VASILE CADAR.
Înmormântarea va avea loc marţi, 17 noiembrie, ora 13.00, în loc. Batăr, de la nr. 5/A. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Catiţa.
* Cu ochii plini de lacrimi şi sufletele îndurerate, ne despărţim de bunul nostru tată,
LICĂ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nu te vom uita niciodată. Fie-i ţărâna uşoară. Înmormântarea va avea loc marţi, 17 noiembrie, ora 13.00, în loc. Batăr, de la nr. 5/A. Copiii Liviu, Rozi şi Iosif cu familiile lor.
* Suntem alături de familia Paşca Mircea şi Rozalia, la marea durere pricinuită de pierderea celui care a fost
VASILE CADAR.
Sincere condoleanţe. Colectivul Rompac Oradea.
COMEMORĂRI
* Deşi timpul trece, ochii îmi sunt plini de lacrimi, iar gândul meu este mereu la tine. Tristeţe, durere adâncă, dor nestins şi priviri care te caută mereu de când ai plecat de lângă mine, în urmă cu un an, la 15 noiembrie 2008, draga mea soţie,
prof. MARIA MOROŞANU.
Amintirea ta o voi păstra în inima mea întotdeauna cu drag, iar pe mormântul tău îţi voi lăsa o floare, o lumânare şi lacrimi de durere. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci. Soţul col. (r) Moroşanu Ion. (4482)
* Ca o boare de vânt s-a risipit anul de când o parte a viselor şi bucuriilor noastre s-au spulberat odată cu plecarea timpurie şi fulgerătoare în veşnicii a fratelui, cumnatului şi unchiului minunat şi drag, cel care a fost
FLORIAN ROŞCA,
născut în urmă cu 59 de ani, în comuna Brusturi. Necontenit de atunci şi necontenit până la asfinţitul zilelor îi păstrăm în sufletele noastre vie, luminoasă şi binecuvântată amintirea. Odihneşte-te în linişte şi pace, dragule! Cornel, Ana şi Florentina Roşca. (4494)
* Se împlinesc 4 ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost buna şi blânda noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
EVA CMECIU,
din Ceica. Nu te vom uita niciodată. Fam. lt. col. Cmeciu Vasile, din Beiuş. (4469)
* A trecut un an de când draga mea soţie,
SIMONA BOŢ,
m-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Chipul tău frumos şi blând va rămâne veşnic în inima mea. Nu te voi uita niciodată. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace. Soţul Florian Boţ.
* Azi se împlinesc 3 ani de când un suflet nobil ne-a părăsit, iubitul nostru fiu, frate, cumnat şi unchi,
GHEORGHE MITRA
(a Năuti), din Cheriu. Chipul tău blând va rămâne veşnic în inimile noastre. Mulţumiri celor care-i vor păstra un moment de aducere aminte. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mama Maria, fratele Traian, cumnata Lucia, nepoţii Laviniu, Laura şi Lucian. (4450)
* Cu multă tristeţe, ne amintim că au trecut patru ani de când draga noastră soră şi cumnată,
MARIA TUDERICIU,
a trecut la cele veşnice, să se odihnească alături de regretatul ei soţ,
IOAN TUDERICIU.
Fie-le ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Iţa şi Cornel. (4486)
* Anii trec, amintirile rămân, durerea sufletului va lua sfârşit atunci când ne vom întâlni acolo sus cu cea care a fost bunica şi mama
MARIOARA BALA.
Nepoatele Ana-Catalina şi Maria-Daria, copiii Tabita şi Mircea Bala. (4492)
* Doamne, priveşte în adâncul sufletelor noastre, să vezi ce durere şi dor ai lăsat în urmă cu 7 ani, când ai luat-o la ceruri pe draga noastră fiică şi soră,
MARIOARA BALA.
Pentru bunătatea şi dragostea cu care ne-ai înconjurat vei rămâne veşnic în inimile noastre. Mama Florica şi fratele Viorel cu familia. (4496)
* Amintiri dragi împletite cu lacrimi şi mult dor, draga noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
FLOAREA OLA,
din Ateaş, acum la împlinirea a 12 ani de la dureroasa despărţire.
Of, mamă dragă, scump cuvânt
Ai fost ce am avut mai sfânt
Ai fost dor şi mângâiere
La toate necazurile mele.
În faţa mea te-ai stins, măicuţă
Te-ai stins ca o luminiţă,
N-am putut să te salvez
Doar în suflet te păstrez.
Dumnezeu să te odihnească în pace. În veci nemângâiaţi, fiica Mărioara Şerfezi cu soţul Gheorghe şi nepoţii tăi iubiţi Marian cu familia şi Florin Şerfezi. (4493)