In memoriam
* „Moartea este o plecare. A muri înseamnă a părăsi această lume pentru a intra în alta, a schimba această existenţă cu alta".
TEODOR GAVRA,
STAICU BORU,
IOAN INDRIEŞ,
IBOLYA PONTELLI,
LAJOS KOZAK,
IOAN LUPŞA.
Să le fie ţărâna uşoară. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, „La Capătul Drumului" S.R.L.
* Cu adâncă mâhnire în suflet, împărtăşim suferinţa prin care trece în aceste zile familia celui care ne-a fost un bun prieten şi coleg,
MIHAI BONACI.
Dumnezeu să îl odihnească! Senator Cornel Popa şi familia.
* Suntem alături de prietenii noştri Mihai şi Alin Bonaci la despărţirea de iubitul lor tată,
MIHAI BONACI.
Odihnească-se în pace! Cristian Bodea şi familia.
* Copleşită de durere, anunţ încetarea din viaţă, după o scurtă suferinţă, a scumpului meu tată,
GHEOGHE BOHUŞ,
de 86 de ani. Înmormântarea are loc azi, 17 august, de la ora 13.00, în comuna Tileagd. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Silvia.
* Cuvintele sunt neputincioase acum când nepreţuitul nostru bunic,
GHEORGHE BOHUŞ,
de 86 de ani, din Tileagd, a trecut în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de cei drepţi. Veşnic îndoliaţi, nepoţii Ioana şi Ciprian Puşcaş şi strănepoata Ilinca.
* Ne exprimăm regretul şi suntem alături de cuscra şi copiii noştri acum când tatăl şi bunicul,
GHEORGHE BOHUŞ,
din Tileagd, pleacă pe ultimul drum. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămaşi să le dea mângâiere. Cuscrii Florica şi Demian Puşcaş.
* Suntem alături de vecina noastră, la marea durere pricinuită de decesul soţului,
DUMITRU CIUBOTARU.
Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică. Vecinii de scară. (2013)
* Cu inimile cernite, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a celei care ne-a fost ca o mamă, mătuşa noastră,
FLOARE JURCĂU,
din Hotărel-Lunca. Dumnezeu s-o odihnească şi s-o primească în Împărăţia Sa. Nepoţii Ioan, Dana şi Alina Jurcău. (2019)
* Cu profundă tristeţe ne despărţim astăzi de cea care a fost mătuşa noastră dragă,
FLOARE JURCĂU.
Fie ca bunul Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa. Nepoţii Dorel şi Mariana Jurcău. (2020)
* Cu multă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a bunicii noastre dragi,
învăţătoarea CRISTINA TOPAI,
la vârsta de 98 de ani. Înmormântarea va avea loc marţi, 17 august 2010, ora 13.00, în Peştiş, de la nr. 17. Nu te vom uita niciodată, dragă bunică! Nepoţii Cristina, Dan şi Valentin. (2007)
* S-a stins ca o lumânare
învăţătoarea CRISTINA TOPAI,
cea care a învăţat generaţii de copii, cu multă competenţă, de-a lungul vieţii sale, din satul Cetea, jud. Bihor. Transmitem familiei îndoliate sincere condoleanţe. Îi vom păstra nestinsă amintirea. Fie-i ţărâna uşoară. Fam. prof. univ. Mihancea Petru, din Oradea. (2014)
* S-a stins din viaţă, la venerabila vârstă de 98 de ani,
înv. CRISTINA TOPAI,
din Peştiş, învăţătoarea multor generaţii de elevi din satul Cetea. Îi vom păstra amintirea neştearsă şi vie... Ca o lumină totdeauna egală cu sine însuşi, amintirea aceea ne-a luminat şi îndreptat toţi paşii vieţii.
înv. CRISTINA TOPAI
şi
GAVRIL
erau toată şcoala din Cetea. Au înţeles porunca inexorabilă a clipei de atunci, au fost devotaţi misiunii lor din toată inima lor, din tot cugetul şi din toate puterile. Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe familiei. Finii Ileana şi Ioan Ungur, din Cetea.
* În aceste momente dramatice suntem alături de verii noştri Alin şi Mihai şi de mătuşa Maria, la pierderea imensă pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost
prof. MIHAI BONACI.
Dumnezeu să-l odihnească. Fratele Teodor şi verii Dănuţ şi Luminiţa alături de familiile lor. (2008)
* În cele mai grele şi triste momente din viaţa lor, acum când se despart pentru totdeauna de cel care a fost un minunat soţ şi tată,
MIHAI BONACI,
suntem alături cu sufletul de sora şi cumnata Maria Bonaci şi de nepoţii Alin şi Mihai. Dumnezeu să-l odihnească, iar pe voi să vă mângâie şi să vă dea puterea să treceţi peste această mare durere. Nistor şi Maria Petruţ. (2010)
* Suntem alături de mătuşa Maria şi de verişorii Alin şi Mihai Bonaci, în această grea încercare a vieţii lor, alături de durerea lor, la despărţirea de soţul şi tatăl drag,
MIHAI BONACI.
Unchiule
MIHAI,
vei fi prezent mereu printre cele mai dragi amintiri ale noastre. Odihneşte-te în pace. Vasile, Lorena, Alexandra, Cristina şi Luciana Pădurean. (2009)
* Suntem alături de verişoara noastră Bonaci Maria şi nepoţii Bonaci Alin şi Bonaci Mihai, în aceste momente de grea încercare, cauzate de pierderea celui care a fost soţ, tată şi bunicul lor drag,
MIHAI BONACI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Erdei Ioan.
* Suntem alături de mătuşa noastră Bonaci Maria şi de verişorii noştri Bonaci Alin şi Bonaci Mihai, şi familiile lor, acum când se despart de cel care le-a fost soţ, tată şi bunic drag,
MIHAI BONACI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Kobori Ioana, Heredeu Roxana, Erdei Dana, Erdei Ionuţ şi familiile lor.
* Sincere condoleanţe, alinare sufletească pentru verişoara Rodica cu familia, în momentele grele când se despart de iubitul lor soţ, tată, socru şi bunic. Familiile Bungău şi Nuţiu. (2007)
* Cu mare durere şi tristeţe în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a soţului meu drag,
TEODOR GAVRA.
A fost pentru mine un dar preţios pe care l-am păstrat un timp şi pe care a trebuit să-l înapoiez celui ce mi l-a dat. Dumnezeu să te odihnească în pace. Cei care doresc să-şi ia un ultim rămas bun de la el o pot face miercuri, 18 august, de la ora 14.00, la Capela Haşaş. Soţia Rodica.
* Un suflet blând, o inimă caldă a încetat să mai bată. Lacrimi şi un gol imens în suflet îmi lasă tatăl meu drag,
TEODOR GAVRA.
Cât ai trăit m-ai iubit, cât voi trăi te voi plânge. Dumnezeu să te odihnească. Fiica ta Delia.
* Un suflet minunat, plin de dragoste şi credinţă, s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, părăsindu-ne pentru totdeauna, scumpul nostru tată, socru şi bunic,
TEODOR GAVRA.
Îi vom păstra amintirea în inimă, rugând pe Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Delia, Florin şi nepoţelul tău drag Alexei.
* Nepus de multă durere, tristeţe şi lacrimi s-au aşezat în sufletele noastre acum, la pierderea bunului nostru prieten,
TEODOR GAVRA.
Dumnezeu să-i dea odihnă, iar celor rămaşi mângâiere. Familia Rus Ioan şi Florica. (2049)
* Un ultim omagiu celui care a fost
TEODOR GAVRA.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Lile. (2050)
* Un gând de mângâiere şi întreaga noastră compasiune pentru verişoara noastră Rodica şi fiica ei Delia, în aceste momente grele când se despart de cel care le-a fost soţ şi tată iubitor,
TEODOR GAVRA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Balaş Pavel şi Elisabeta cu fiica Laura. (2022)
* Vestea trecerii în nefiinţă a celui care ne-a fost naş şi prieten şi rudă apropiată,
TEODOR GAVRA,
ne-a lăsat un gol în suflet şi o durere profundă. Transmitem un gând de mângâiere naşei Rodica şi fiicei Delia. Dumnezeu să-i dea odihnă binemeritată. Fam. Tripe Vasile şi Ileana cu fiicele Paula şi Andrada. (2023)
* O inimă bună a încetat să bată, un suflet cald s-a ridicat la cer, lăsând în urmă durere şi tristeţe. Ne alăturăm familiei şi-L rugăm pe Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa pe bunul nostru nepot,
TEODOR GAVRA
(Deluţa). Fie-i ţărâna uşoară. Marioara şi Corneliu Ancuţici. (2029)
* Un gând de mângâiere şi întreaga mea compasiune pentru verişoara mea Rodica, nepoata Delia şi nepoţelul Alexei, acum când se despart de iubitul lor soţ, tată şi bunic,
TEODOR GAVRA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dr. Florina Oşvar. (2030)
* Un gând de alinare şi mângâiere verişoarei mele Rodica şi nepoatei Delia, în aceste momente de durere şi tristeţe pricinuite de dispariţia fulgerătoare a soţului şi tatălui lor drag,
TEODOR GAVRA.
Dumnezeu să-l odihnească. Camelia şi familia. (2044)
* Suntem alături de voi, Rodica şi Delia, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a soţului şi tatălui vostru drag,
TEODOR GAVRA.
Dumnezeu să-l odihnească. Mătuşa Vuţa, verişoara Nela şi familia. (2045)
* Ne alăturăm familiei Gavra, acum când se despart de soţul, tatăl şi bunicul lor drag,
TEODOR GAVRA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Gânduri de alinare. Agrina Lenuţa cu familia. (2041)
* Copleşitor este momentul, iar durerea imensă când am aflat că a încetat din viaţă prietenul nostru
TEODOR GAVRA (DELUŢA)
şi-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-i odihnească sufletul în Împărăţia Sa. Vouă, Rodica şi Delia, cu întreaga familie, vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate şi putere ca să faceţi faţă unei perioade dureroase ca aceasta. Sincere condoleanţe vă adresează Lică şi Lucia Verigoi. (2060)
* Suntem alături de doamna Rodica Gavra, fiica ei Delia şi nepoţelul Alexei acum când se despart de scumpul lor soţ, tată şi bunic,
TEODOR GAVRA,
plecat dintre noi la cele veşnice. Dumnezeu să-i aşeze sufletul acolo unde se va odihni o veşnicie. Celor rămaşi Dumnezeu să le ajute să treacă de necazuri şi supărări. Vecinul Tripon Ioan cu familia. (2062)
* Suntem alături de colegul nostru Lazăr Gheorghe, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a socrului drag. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la S.C. Victor S.R.L. Oradea. (2024)
* Inimile ne sunt îndurerate când ne despărţim de scumpul nostru tată, socru şi bunic. Nu te vom uita niciodată,
IOAN INDRIEŞ.
Înmormântarea are loc azi, 17 august 2010, ora 12.00, în localitatea Homorog, de la nr. 218. Familia.
* Suntem alături de îndoliata familie Indrieş Nicolae, Aurica şi Nicoleta, la marea durere pricinuită de despărţirea de cel care v-a fost tată, socru şi bunic. Sincere condoleanţe. Colectivul S.C. Indnick S.R.L. (2053)
* În aceste momente de durere, transmitem un gând de alinare şi mângâiere fam. Indrieş Nicolae, Aurica şi Nicoleta, la durerea pricinuită de pierderea celui care v-a fost tată, socru şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Popovici Florian, Viorica şi Crina. (2015)
* Suntem alături de verişoara noastră Mărioara, când se desparte prea devreme de soţul ei drag,
IONICĂ SĂRAC,
în vârstă de 53 de ani, din Cordău. Dumnezeu să-ţi dea odihnă binemeritată. Verişorii, văd. Bei Silvia, Moş Gheorghe cu familiile noastre. (2018)
* Suntem alături de colegul nostru Zahari Traian, la marea pierdere pricinuită de moartea socrului său,
VASILE TAICHIŞ.
A.F.P.M.-Oradea, Colectivul S.C.V.E.S.-P.J. (2037)
* Un suflet bun a plecat de lângă noi, cel care a fost
PETRU BLAGA.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Gavra, Berinde şi Luncan. (2026)
* Suntem alături de colega noastră Bohuş Elisabeta, la marea durere pricinuită de decesul socrului drag. Sincere condoleanţe din partea colectivului Clinicii Oftalmologie Oradea. (2043)
* Suntem alături de colega noastră, Gabriela Zahari, la mare durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui său drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii, din partea colectivului DJAOV Bihor.
* Suntem alături de Marioara, acum la despărţirea de blândul şi dragul soţ,
IONICĂ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ghiţă cu familia.
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune colegei noastre de muncă, Lupaş Florina, la pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colegii de muncă din Atelierul decoratori.
* Suntem alături de colega noastră, Lupaş Florina, în marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Condoleanţe familiei îndurerate. Colegii de la Compartimentele serigrafie/copertine, Oradea.
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune dragilor noştri Lupaş Virgil şi Florina, Ciuhandu Anghel, Cornelia, Doru şi mama lor, la pierderea tatălui, socrului, soţului şi bunicului drag. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Radu şi Cornelia Dumitraş.
* Suntem alături de familia Bonaci, din Chioag, în aceste momente de grea încercare, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ şi tată,
MIHAI BONACI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea familiei Chişbora Gavril şi Dorina.
COMEMORĂRI
* Azi, 17 august 2010, se împlinesc cinci ani de dor şi jale, întristare şi lacrimi fierbinţi, cinci ani de când ai plecat de lângă noi, draga şi iubita noastră soţie, mamă, bunică şi soacră,
AGNETA OROIAN (AGHI).
Trecerea timpului nu te-a şters din inimile şi amintirile noastre, retrăind mereu dureroasa şi nedreapta despărţire. Viaţa-ţi plină de dragoste pentru noi nu poate fi uitată. Celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte, sinceră recunoştinţă. În veci nemângâiaţi, soţul Gheorghe, fiii Emil şi Horia, nora Gabriela, nepoata Bianca. (1962)
* Azi se împlinesc 4 ani de la dureroasa despărţire de dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
VASILE ARDELEAN,
din Săcueni. Pentru truda neobosită, grija, bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat, va trăi veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţia Maria, fiica Elena, ginerele Viorel Ianc cu familia. (2036)