DECESE

* "Viaţa este o cursă spre moarte.". (Dante).
VASILE ZAHA,
ÁRPÁD TOTH,
KATALIN SZEGHALMI,
IOAN HERPUŢIU,
TRAIAN MASCAŞ,
MINA CIUCAŞ,
JOLÁN DEÁK,
KATALIN DÖRNER.
Dumnezeu să le aşeze sufletele de-a dreapta Sa, în pace şi linişte.
Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Cu inimile cernite şi adâncă durere, anunţăm trecerea la cele veşnice, după o scurtă, dar grea suferinţă, a celei care va rămâne pentru noi nemuritoare prin dragostea cu care ne-a înconjurat,
ELEONORA CIOBANU,
de 77 de ani. Ea va fi mereu prezentă pentru că este MAMA. După o viaţă de lumină şi durere pleacă să se odihnească, dar o vom purta în suflet întotdeauna. Înmormântarea are loc azi, 3 august 2009, ora 12.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Carmen, Mircea şi Mircea Sebastian Mancia. (8192)

* Lacrimile curg neîncetat şi nu se vor opri niciodată, dorul din suflete şi durerea toată viaţa ne vor copleşi, draga şi iubita noastră soră, cumnată şi tuşică,
ELEONORA CIOBANU,
care a plecat în veşnicie. Nu vom uita niciodată iubirea şi bunătatea cu care ne-a înconjurat mereu. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Dedu, Maria şi Dana Ardelean. (8190)

* Ai plecat dintre noi într-o frumoasă zi de vară, să-ţi odihneşti trupul vlăguit de boală şi te conducem cu flori şi lacrimi pe ultimul tău drum, în ultima călătorie, draga noastră tuşică şi naşă,
ELEONORA CIOBANU.
Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace. Dana şi Gabi. (8191)

* "Ferice de morţii care mor în Domnul, căci la revenirea lui Hristos se vor bucura în Raiul lui Dumnezeu". Suntem alături de draga noastră verişoară, acum la pierderea mult iubitei sale mame,
ELEONORA CIOBANU.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişoara Corina Bara cu familia. (8211)

* Acum la ceas de despărţire, rugăciuni, candele, flori şi multe lacrimi sunt tot ce ne-a rămas să-ţi oferim, draga noastră mătuşă,
ELEONORA CIOBANU.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Nepoata Uţa şi copiii Amalia şi Dan cu familiile. (8212)

* Trista veste a încetării din viaţă a scumpei noastre verişoare şi mătuşi,
ELEONORA CIOBANU,
ne-a umplut inimile de durere. Chipul ei luminos va rămâne veşnic în inimile noastre. Verişorul Virgil Ardelean cu familia. (8213)

* Sunt alături de copiii mei Carmen, Mircea şi Mircea Sebastian, în aceste momente de grea încercare pricinuite de plecarea celei care a fost
NORA CIOBANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cuscra Livia Mancea. (8193)

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Mancia, la dureroasa despărţire de mama, soacra şi bunica lor dragă. Să-i fie somnul lin şi îngerii aproape. Familia Bodor. (8194)

* Vă suntem alături, dragă Carmen şi Mircea Mancia, în aceste grele momente când necruţătoarea sabie a morţii a lovit în ceea ce vă este mai scump... MAMA. Dumnezeu să o odihnească în pace pe cea care a fost
ELEONORA CIOBANU.
Sincere condoleanţe. Fam. Dan şi Delia Gomboş. (8175)

* Un sincer gând de mângâiere şi de alinare prietenilor noştri Carmen şi Mircea Mancia, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost
ELEONORA CIOBANU.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Titi şi Marcela Prada. (8177)

* La acest ceas de grea încercare şi suferinţă, suntem alături de fam. prof. univ. dr. ing. Mancia Aurora şi Mircea, acum când o conduc pe ultimul drum pe mama, soacra şi bunica lor,
ELEONORA CIOBANU.
Sincere condoleanţe din partea colegilor de la Catedra de Arhitectură, Facultatea de Arhitectură şi Construcţii. (8178)

* Sincere condoleanţe fam. Mancia Aurora şi Mircea, la trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi bunicii,
ELEONORA CIOBANU,
de 77 de ani. Dumnezeu s-o odihnească. Colectivul Catedrei de Construcţii, Facultatea de Arhitectură şi Construcţii. (8179)

* Un sincer gând de mângâiere şi compasiune pentru doamna decan de la Facultatea de Arhitectură şi Construcţii, prof. univ. dr. ing. Aurora Mancia, acum când se desparte pentru totdeauna de iubita sa mamă. Sincere condoleanţe întregii familii. Colegii de la Catedra de Topografie-Geodezie. (8180)

* Compasiune şi sincere condoleanţe colegei noastre Carmen Mancia şi familiei sale, în aceste momente când o conduc pe drumul veşniciei, pe cea care le-a fost mamă, soacră şi bunică. Sincere condoleanţe. Fam. Gabi şi Vali Popoviciu. (8183)

* Personalul TESA de la Facultatea de Arhitectură şi Construcţii este alături de doamna decan Carmen Mancia, la pierderea mamei dragi. Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace! (8184)

* Cu tristeţe în suflete şi cu durere, ne luăm rămas bun de la fosta mea colegă şi prietenă,
ELEONORA CIOBANU,
care a decedat după o scurtă şi grea suferinţă. Suntem alături de buna ei fiică Carmen şi de întreaga familie Mancia Mircea, care au îngrijit-o cu devotament. Bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele şi s-o odihnească între aleşii Săi! Fam. Florica şi Aurel Novac. (8196)

* Sincere condoleanţe distinsei doamne Carmen Aurora Mancia, la despărţirea de mult iubita mamă,
ELEONORA CIOBANU.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o pomenească în Împărăţia Sa. Fam. Alin şi Mădălina Teuşdea. (8186)

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru Carmen Mancia şi familia, acum când se despart de draga lor mamă, soacră şi bunică,
ELEONORA CIOBANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Emilia şi Mihaela Brazdă. (8185)

* Împărtăşim durerea doamnei prof. dr. Aurora Mancia, decan al Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii, la trecerea în nefiinţă a mamei sale. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sorin şi Mircea Curilă. (8210)

* Suntem alături de prietenii noştri, Carmen, Mircea şi Mirciu Mancia, la marea durere pricinuită de pierderea mamei şi bunicii dragi,
ELEONORA CIOBANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Rodica şi Luli Mihălceanu.

* Cu gânduri de alinare şi mângâiere ne alăturăm durerii prin care trec naşii noştri Stelian, Mariana şi Adelina, acum când se despart de mama, soacra şi bunica dragă,
ANA BOBU.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Finii Daniel, Steliana şi Larisa. (8207)

* Un gând de alinare Stelică, Mariana, Adelina, la decesul celei care a fost
ANA BOBU,
mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Costel, Luminiţa, Marius, Valentin. (8208)

* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim pentru totdeauna de cumnata noastră,
ANA BOBU.
Dumnezeu să o ierte. Sincere condoleanţe familiei. Ecaterina şi Ioan Bobu. (8209)

* Regretăm trecerea la cele veşnice a cumnatei noastre,
ANA BOBU.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace şi să aline suferinţa familiei îndurerate. Fam. dr. Octav Moşilă. (8220)

Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru Stelică, Mariana şi Adelina, în aceste momente grele, la marea durere pricinuită de moartea şi despărţirea de mama, soacra şi bunica lor,
ANA BOBU.
Sincere condoleanţe din partea verişorilor: Doina, Nelu, Viky, Adi şi a mătuşii Viorica Paşca. (8216)

* Cuvintele nu sunt îndeajuns pentru a exprima dăruirea şi abnegaţia cu care Corina l-a îngrijit pe micuţul
ALIN,
sperând până în ultima clipă că va reuşi imposibilul. Întreaga mea compasiune faţă de cei îndoliaţi, iar pe
ALIN
Dumnezeu să îl binecuvânteze şi să îl odihnească în pace! Gabi Kiss. (8173)

* Cu nemărginită durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ, tată, socru şi bunic,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar, de 70 de ani. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer. Nu te vom uita niciodată. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 3 august, ora 15.00, din Capela Haşaş. Soţia Octavia, copiii Lavinia cu soţul Ionuţ, Adrian cu soţia Simona, Geta cu soţul Claudiu, Claudia cu Ionuţ şi nepoţii Vlăduţ, Ioana, Bogdana, Andrei şi Ştefan. (8197)

* Suntem alături de ginerele nostru Adrian Comaniciu, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui său drag. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Socrii Marta Dumitru şi Marioara. (8204)

* Împărtăşim durerea voastră, Adrian şi Simona Comaniciu, în aceste momente grele pricinuite de dispariţia iubitului vostru tată,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar. Fie-i somnul liniştit, iar familiei îndoliate sincere condoleanţe. Fam. dr. Remus Moţoc. (8205)

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de voi, Adrian, Simona, Andrei şi Ştefan, la despărţirea de cel care a fost tată şi bunic drag,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea familiei Aurel Indrie. (8198)

* Cu profund regret şi nespusă părere de rău, aducem un ultim omagiu colegului nostru,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar, de care ne despărţim acum, când pleacă pe ultimul său drum. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegiul Medicilor Veterinari Bihor. (8199)

* Suntem alături de familia colegilor noştri, Adrian şi Simona Comaniciu, în aceste momente de adâncă tristeţe când se despart de tatăl lor drag,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar. Fie-i ţărâna uşoară. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor. (8200)

* Ne alăturăm cu întreaga compasiune şi transmitem sincere condoleanţe familiei dr. Comaniciu Adrian, acum când se despart pentru totdeauna de dragul lor tată,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar. Condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte. Fam. dr. Cotârlan Simion. (8201)

* Suntem alături de colegii noştri, dr. Adrian şi Simona Comaniciu, în aceste momente dureroase când se despart de tatăl lor drag,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. dr. Ciupleu Teofil. (8202)

* La ceas de grea încercare, suntem alături de colegul nostru dr. Comaniciu Adrian şi familia sa, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag,
dr. DOREL COMANICIU,
medic veterinar. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari Bihor. (8203)

* A plecat dintre noi în lumea îngerilor un sufleţel care, în ciuda unei boli cumplite, a ştiut să dăruiască multă dragoste celor care i-au purtat de grijă. Ne despărţim cu lacrimi de
ALIN DUMITRU ŞIMON,
în vârstă de 2 ani şi 4 luni. Înmormântarea va avea loc la Capela Cimitirului Neoprotestant Episcopia, marţi, 4 august, ora 16.00. Dragul nostru
ALIN,
a fost un privilegiu să te cunoaştem şi să te îngrijim pentru o vreme. Mama îşi va aminti te tine mereu şi te va păstra în inima ei până când ne vom reîntâlni în eternitate. Corina Caba şi toţi cei care l-au iubit. (8215)

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celui mai iubit soţ, tată, bunic şi socru,
col. retr. VASILE ZAHA.
Înmormântarea are loc azi, 3 august 2009, ora 11.00, la Cimitirul Rulikowski, Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată: soţia Ana, fiul Ovidiu, nora Bianca şi nepoata Miruna. (8217)

* Cu mare tristeţe în suflete, ne despărţim pentru totdeauna de cel care a fost
col. retr. VASILE ZAHA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Eva, Brigit, Mihai şi Sever. (8218)

* Un ultim omagiu dragului nostru vecin,
VASILE ZAHA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Familia Popiţa. (8189)

* Îndureraţi, ne luăm rămas bun de la prietenul nostru drag,
VASILE ZAHA,
şi-l rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Vouă, Nuţi dragă şi Ovi cu familia, sincere condoleanţe şi Dumnezeu să vă aline suferinţa. Familiile: Ardelean Valer, Ardelean Dan şi Bogătean Florin. (8195)

* Suntem alături şi împărtăşim durerea colegei şi prietenei noastre Elena Uivaroşan, în aceste momente grele, când se desparte de fratele drag,
FLORIN.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Familia Roman şi Gheorghiţa Şipoş. (8188)

COMEMORĂRI

* Se împlinesc 6 luni de când ai plecat în veşnicie, pe neaşteptate, lăsând un gol imens în sufletele noastre, dragul meu frate,
plut. maj. FLORIAN MARTA,
din Oradea, născut în Betfia, om de aleasă omenie şi dăruire sufletească, cel care ne vizitai, ne povăţuiai cu vorbele tale înţelepte, stâlpul familiei, cel mai mare dintre cei 7 fraţi, aşa cum obişnuiai tu să ne spui, cel care ai ştiut cu curaj să-ţi înfrunţi destinul. În ultimii trei ani ne-am văzut mai rar, din cauza împrejurărilor vitrege, dar mă consolez cu gândul că ne vom întâlni sus în ceruri şi rog pe bunul Dumnezeu să te aşeze în Împărăţia Sa, alături de cei drepţi şi să-ţi dăruiască odihna şi fericirea veşnică, pe care nu ai avut-o în această viaţă. Sora Florica Popa şi nepoata Nadia cu familia. (8206)

* În fiecare an, la început de august ne întristăm, amintindu-ne de plecarea dintre noi, mult prea devreme, a naşului nostru
NELU BENEA,
din Husasău de Tinca, dar în inimile noastre rămâne veşnic omenia şi bunătatea Sa. Dumnezeu să-l odihnească. Mărioara şi Viorel Pricăjan, din Oradea. (8137)