In memoriam dr. Vasile Păcurar
Doctorul Vasile Pacurar, cel care a fost conferenţiar şi preşedinte al Societăţii de Cancer din Bihor, abia intrat în al 50-lea an al vietii, ne-a părăsit într-o zi tristă de noiembrie a anului 2001, mult prea devreme pentru câte dorea şi câte avea de făcut pentru cei rămaşi în urma lui.
În Aula Magna a Facultăţii de Medicină Oradea a avut loc, ieri, şedinţa anuală a Societăţii de Cancer Bihor, la care au participat membri fondatori, personal clinic medical, sponsori etc. Cu această ocazie, au fost comemoraţi şapte ani de când dr. Vasile Păcurar, fondatorul Societăţii de Cancer Bihor, a încetat din viaţă. Cei prezenţi au ţinut să-i aducă un omagiu celui care a fost dr. Vasile Păcurar, medic oncolog.
Vasile Păcurar s-a născut la 24 august 1954 în localitatea Subpiatră din judeţul Bihor. Absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca în 1978, revine în perioada 1982-1985 pentru specializare în oncologie, în cadrul Institutului Oncologic, instituţie de care a rămas legat pentru totdeauna. Medic primar în 1991, şef de lucrări la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea în 1995, doctor în ştiinţe medicale al Universităţii "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca în 1997. Printre performanţele profesionale ale dr. Vasile Păcurar se numără înfiinţarea învăţământului de oncologie la Universitatea din Oradea şi modernizarea Clinicii de Oncologie Oradea, a fost gazda şi organizatorul bienalelor de cancer mamar la Băile Felix, manifestare devenită tradiţie pentru oncologia românească. Anul 2001 a pus capăt brutal unei cariere profesionale care pentru mulţi ar putea fi mai mult decât împlinită, dar care pentru dr. Vasile Păcurar ar fi însemnat, cu siguranţă, doar încă o etapă spre alte şi alte împliniri, în lupta închinată celui suferind.