Iniţial am vrut să-mi intitulez textul: "Dă-mi, Doamne, mintea românului de pe urmă". Apoi mi-am amintit că suntem urmaşii lui Dănilă Prepeleac, cel care plecând de acasă cu un car cu boi, făcând "comerţ genial", gândind ca un ales al poporului, doar că el nu a furat nimic, s-a retras acasă cu o traistă goală.

Demagogia este o specie de minciună, dar în acelaşi timp ea este o armă politică, de aceea ea nu va dispărea niciodată din arsenalul luptei politice. Ea a existat întotdeauna şi va exista şi în viitor, dar niciodată, nicăieri nu a fost atât de deşănţată, de neruşinată şi de agresivă ca în România postdecembristă. În societăţile mature civic, opinia publică o judecă fără pardon şi o sancţionează definitiv. Un politician prins cu mâţa demagogiei în braţe iese definitiv din politică, sau partidul care îl susţine trece în conservare. Opinia publică românească este încă infantilă civic şi ca un copil judecă lucrurile emoţional şi în funcţie de mizeria interesului de moment, iar nu analizând raţional ofertele pe termen lung. Aşa se face că s-a decăzut civic până acolo încât, aşa cum am văzut în mod repetat, infractori dovediţi public au fost aleşi în Parlament, în tot felul de consilii, de primării, etc.

Păi dacă alegem hoţi, înseamnă că legiferăm hoţia şi că i-am ales să ne fure. Avem atunci dreptul să ne plângem? Consecinţa cea mai directă este că nici unui ales nu îi pasă decât în mod demagogic de interesul public. Iar interesul public înseamnă să îi promovezi pe ai tăi, să încurajezi ca economia să aparţină alor tăi, deoarece ei îşi vor cheltui banii în ţară, banii vor circula în ţară şi vor trece pe la foarte mulţi alţi români. Banii sunt ca sângele în organism, dacă circulă asigură sănătate, dacă sunt puţini ţara suferă de anemie, iar un anemic se mişcă greu şi este incapabil de multe cele. Un străin întotdeauna va scoate profitul din ţară şi îl va cheltui în ţara lui , sau în altă parte. Dacă la acestea adăugăm "superinteligenţa calificaţilor" în şcolile şi universităţile postdecembriste, a tupeiştilor cu gură mare, foşti dulgheri, şoferi, etc... ajunşi din Parlament până în consiliile comunale, vom înţelege de ce la niciun nivel aleşilor şi clienţilor politici nu doar că nu le pasă, dar nici nu înţeleg interesul public.

Consecinţa? Mă voi lega de un singur domeniu, agricultura, rămasă esenţială pentru economia românească. După distrugerea serelor, fermelor legumicole şi livezilor, ţara a fost invadată de legume şi fruncte din import, multe cu impact negativ asupra sănătăţii. Dar acesta este doar jumătate din rău. Cealaltă jumătate? Toate aceste importuri sunt făcute de către tot felul de levantini, mai ales turci, care înşeală statul cu sute de milioane de euro, prin evitarea taxelor. Asta în timp ce bolnavii suferă neavând medicamente, bătrânii plâng neavând bani pentru cele trei pilule care îi ţin în viaţă, iar milioane de copii cresc complexaţi şi dezonoraţi prin lipsa satisfacerii celor mai decente pretenţii. Parlamentarilor nu le pasă şi nu sunt în stare să elaboreze legi, care să sugrume acest furt al banului public, poliţiştii nu văd, nu aud, nu au ordin, justiţia nu îi întreabă nimic ca pe vremea lui Suleyman.

Şi acum două plângeri ale unui specialist român, care munceşte cinstit, lovit cu biciul de autorităţile române şi a cărui sudoare, prin grija ministerelor, aleşilor, etc.,  româneşti este culeasă bob cu bob de arabi, transformată în aur cheltuit pe alte meleaguri. Munca românului este furată legal, prin grija oficială. Omul creşte oi, ca foarte mulţi alţi români. Comerţul cu oi este monopolizat de reţele de arabi. Practic dictează piaţa în mod discreţionar. Un arab îi cumpără omului oile la preţuri de nimic, aproape falimentare pentru român. Acesta le vinde altui arab umplându-şi buzunarul. Acesta la rândul lui le exportă umplându-şi şi el buzunarul. Cel din ţara care importă îşi umple buzunarul vânzându-le pe piaţa locală. Practic sudoare românilor îi face milionari pe arabi, iar românii trudesc şi rămân mai departe săraci. Iar, arabii îşi cheltuie banii pe alte meleaguri. Reglementări legale şi organizări comercial economice ar putea sugruma acest furt ordinar. Dra cine să o facă? Demagogii noştri inteligenţi? Cu grâul nu cumva se întâmplă la fel? Dar cu alte producţii agricole? Şi iese ministrul agriculturii pe sticlă, să spurce urechile românilor: "suntem când pe locul II, când pe locul III în Europa la producţia de... producţia de...!".

Ce mult şi ce bine lucrează românii! Dar pentru cine? Cei care răspund de siguranţa naţională nu se gândesc că salariile şi pensiile lor ar putea fi şi ele duble, dacă acest jaf inaparent ar înceta? Dar să nu mergem până sus la vârful administrativ şi legislativ. La nivel de comune situaţia este aceeaşi. Ce ziceţi de o primărie care administrând terenul statului (a statului român!) o închiriază (la licitaţie "bine organizată") unui italian, scoţându-i din joc pe toţi românii licitanţi. Miza? Întrebaţi primarul şi consilierii. Cert este că acel pâmânt produce, iar banii, beneficiile sunt băgate de către italian în buzunar, duşi şi cheltuiţi în Italia, iar în România din tot beneficiul rămân bani de bere pentru două babe. În acest caz pământul de care vorbeam (caz real!) este în realitatea economică proprietatea statului român sau proprietatea statului italian? Eu am spicuit nişte exemple pe care le-am întâlnit ca neagricultor. Câte ne-ar putea spune agricultorii? E dispus cineva să asculte? Domnilor cerşetori, munţii noştri aur poartă... Chiar suntem tâmpiţi cu toţii, nu vedem, nu auzim, nu ne pasă?