Pe val sau în dizgraţie, deputatul PDL Cezar Preda are un talent constant: dă cu băţul prin gard cu efect garantat. A fost îndeajuns să-şi verse supărarea într-o tipăritură şi printre ai săi s-a iscat o furtună magnetică. "Lung prilej de vorbe şi de ipoteze", vorba nemuritorului Topârceanu.

Cu adăugarea "elementului" Monica Macovei în alchimie, sămânţa de scandal a înflorit cu viteza luminii. Pe scurt, numitul deputat, cândva persoană de primă linie, azi cam pe linie moartă, a atentat la "samuraiul fragil" Monica (cum gingaş o alinta Andrei Pleşu) făcând-o "ipocrită" şi, în subsidiar, infidelă (partidului). Mânia Cezarului a fost extensivă, cuprinzându-i pe: Baconschi, Voinescu, omonimul Preda, Lăzăroiu, Stoica, Noua Republică şi Albă ca Zăpada. Albă ca Zăpada a rămas în inocenţa basmului, Noua Republică e prea ocupată să se nască. Valeriu Stoica pândeşte în tihna retragerii strategice. Monica Macovei vernisează expoziţii la Bruxelles. În schimb, Cristian Preda şi Teodor Baconschi au sărit prompt ca arşi. Europarlamentarul Preda şi-a reluat războiul din şerveţele şi scobitori cu "feseniştii" care nu-l iubesc. Ministrul Baconschi (prim-vicepreşedinte al PDL) s-a pornit pe admonestări docte, dând de pământ (cu batista la nas) cu ieşirile "de prost-gust" ale lui Preda (Cezar). Cele de mai sus nu sunt mugure de revoluţie. Ca în toate partidele responsabile de administrarea treburilor în timpuri geroase de criză economică, şi în PDL se produc periodic învolburări. Dar numai de salon. O luptă a pisicilor cu motoceii. În care se zgârie "bunii" şi "răii" de serviciu. De astă dată, pe motive fine de ideologie şi de înfruntare a ideilor, principiilor. Curios este că se întâmplă în PDL, a cărui guvernare este avariată tocmai de penuria ideilor puse în strategii şi finalizate cu acţiune. Ironic este că se întâmplă în PDL, care prin "bunii" săi, s-a trezit în al 25-lea ceas că l-a apucat dorul să fie partid deschis, pus pe "dialog intern şi cu societatea". Tardivă simţire şi mare contratimp. La timpul prezent, PDL are mai puţină nevoie să urmeze moda de sezon în doctrine, deşi are şi aceasta rostul şi folosul său. Are nevoie mult şi aprig de o schimbare a guvernării. Care să treacă de la obtuzitate la administrarea inteligent-pragmatică. Sau măcar la coerenţă şi oarecare predictibilitate. Pragmatic ar fi, de exemplu, ca Monica Macovei, printre altele vicepreşedinte al PDL, să-şi ia inima în dinţi şi să prezinte evaluarea partidului asupra secretarilor de stat şi şefilor de agenţii guvernamentale. Tocmai ce a declarat că rămâne în PDL, unde îşi va apăra principiile până la capăt. Vobe tari, fapte puţine. Şi, din pricina sărăciei faptelor, următoarea revărsare de testosteron a "bunilor" şi "răilor" de serviciu din PDL va avea efect cât o fluturare de mână a lehamite.