6,3 milioane euro pentru Ştrandul Municipal
Cu toate că în ultimii ani Ştrandul Municipal Oradea a beneficiat de o atenţie sporită din partea municipalităţii orădene, comparativ cu Ştrandul din Ioşia, conducerea executivului îşi propune ca în acest an să continuie investiţiile la Municipal. Oportunitatea cheltuirii a 2,2 milioane euro pentru o clădire vestiar şi a altor 4,1 milioane euro pentru schimbarea sistemului circular apă bazine poate să fie, în acest moment, pusă sub semnul întrebării.
În cursul anului 2004-2005, la Ştrandul Municipal au fost făcute ample lucrări de reabilitare a bazinelor, lucrări cu care conducerea municipalităţii orădene se lăuda, la acea dată, că, odată realizate, vor asigura condiţiile calitative impuse pentru funcţionarea unui astfel de spaţiu de agrement. În tot acest timp, Ştrandul Ioşia se mulţumeşte cu "firmiturile" de la bugetul local, în fiecare an aici fiind alocaţi bani cât pentru vopsirea bazinelor şi nimic mai mult. Ca şi cum acest aspect ar fi o prioritate majoră pentru municipalitate, conducerea PMO consideră că în Ştrandul Municipal trebuie amenajată o clădire pentru vestiare, care, potrivit studiului de fezabilitate, ar costa 2,2 milioane euro. Asta, în condiţiile în care Sala de Sport de la Sântandrei, inagurată zilele trecute, a costat aproximativ 1 milion de euro. "În prezent, Ştrandul Municipal Oradea nu dispune de o clădire cu vestiare, garderobe, duşuri şi WC-uri, motiv de disconfort pentru populaţie", se arată în raportul de specialitate întocmit de RAPAS, administratorul ştrandului. Potrivit proiectului, clădirea P+1 ar adăposti la etaj vestiare, duşuri, grup sanitar, punct sanitar şi spaţiu tehnic. Însă în perimetrul actual al ştrandului au fost amenajate, doar în urmă cu câţiva ani, duşuri noi, a fost reabilitată clădirea administrativă care adăposteşte grupurile sanitare şi punctul de prim ajutor. Totodată, noua clădire va adăposti, potrivit proiectului, şi un salon de frumuseţe, sală de sport, saună, jacuzi şi solar artificial.
Un alt proiect al municipalităţii vizează alocarea a 4,1 milioane euro pentru asigurarea unui sistem de recirculare apă bazine. Dacă până nu demult, conducerea municipalităţii orădene considera că folosirea apei geotermale pentru ştranduri este o oportunitate pe care nu o putem rata, acum raportul de specialitate care stă la paza proiectului de hotărâre vine să sublinieze că folosirea pentru încălzire a apei geotermale este nocivă. În aceste condiţii, se impun ample lucrări de medernizare la reţelele de apă caldă furnizată de CET. Cu toate că de la implementarea de către municipalitate a amplului proiect de reabilitare a bazinelor nu au trecut nici patru ani, aceiaşi responsabili vin acum cu noi idei, care, din lipsă de viziune sau de interes, nu au fost puse în practică atunci când a fost momentul. Astfel, cu cei 4,1 milioane euro se doreşte ca toate cele cinci bazine să intre într-un nou şi amplu program de modernizare, care ar însemna alte 12 luni de lucrări. Bazinul pentru copii se compartimentează în două, pe vârste, în bazinul oval mare se va realiza o peninsulă cu banchete, iar în bazinul oval mic se prevede un tunel circular de aer. Însă toate aceste lucrări vin să distrugă investiţiile pentru care municipalitatea a cheltuit deja milioane de euro în anii care s-au scurs.
Rămâne de văzut cum vor primi consilierii locali toate aceste solicitări de finanţare din partea executivului orădean, aleşii locali urmând să-şi dea acordul pentru aceste investiţii în şedinţa de joi a Consiliului Local Oradea.
Din această sumă am putea cumpăra am cumpăra 100 de apartamente de trei camere.Suma este exagerată şi este folosit pentru servirea clientelei politice şi pentru finanţarea indirectă a partidelor că doar este un an electoral.
stigator la cer,hotii ordinare.as fi f curios sa stiu cine a avut aceasta initiativa. oameni buni, sa fim cu ochii pe ei. ATENTIE ! PRESA ESTE INSTITUTIA CARE POATE OPRI ACEASTA H O T I E.