În presa ungară, apar uneori articole în care se aduc acuzaţii împotriva mareşalului Antonescu şi este prezentat drept criminal de război. Ce absurdităţi! În toamna anului 2002, autorităţile ungare au dispus aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale fostului guvernator al Ungariei, Horthy, care s-a refugiat, în 1944, în Portugalia, pe când armatele rusă şi română se apropiau de Budapesta. Reînhumarea a avut loc în capitală, cu ceremonial, slujbă religioasă şi public. La 4 februarie a.c., parastasul, comemorarea, care, probabil, va intra în istorie şi pentru că vecinii noştri din vest fac paradă de istorie, probabil că domnului Horthy îi vor ridica statuie, în viitor. Dacă aşa vor hotărî nemeşii de la Pesta, o vor ridica. Nu este treaba noastră. La cei 74 de ani, noi, cei de vârsta a treia, nu avem nevoie de manuale de istorie, noi am trăit pe viu istoria, încercarea de foc a acestui popor. În vremuri grele, critice, în 1940, generalul Antonescu - ulterior avansat mareşal - a preluat conducerea statului. În perioada guvernării, nu a promovat discriminare faţă de minorităţi şi, dacă, pe undeva, în Ardeal, au avut loc abuzuri în urma evenimentelor din toamna lui 1940, aceasta nu a fost politică oficială. Faţă de evrei, cu măsuri mult tolerante, în comparaţie cu teroarea din alte ţări, fapt recunoscut şi azi în Occident. Nici un evreu nu a fost deportat, expulzat peste frontiere. În perioada 1940-1944, România a menţinut relaţii normale cu Ungaria, a participat la războiul din răsărit alături de Germania şi Ungaria. În iarna grea din 1943, armata a 11-a ungară, dislocată în Ucraina, este total decimată pe Don, cu pierderi mari şi suferinţe de nedescris, bineînţeles, sub guvernarea Horthy. De ce mai este acuzat mareşalul român, pentru că a sprijinit acest război? "După război sunt mulţi viteji" Azi, când tragedia celui de-al II-lea război mondial este istorie, se mai găsesc impostori care ignoră realitatea istorică, se agită să facă ordine în curtea vecinului, în istoria altor popoare. În această orchestră concurează şi domnul episcop T?k?s, care se vrea istoric, cu o istorie pavoazată cu diversiuni, ridicol şi revoltător. Zelos în acuze ireale, cu cinism, atacă personalităţi, profanează istoria, până şi sărbătorile naţionale, care nu se încadrează în teologia domnului T?k?s. Dacă un popor cinsteşte oamenii mari ai naţiunii nu înseamnă deloc cultul personalităţii. Ar fi, oare, drept să acuzăm de cultul personalităţii memoria unor oameni de seamă maghiari ca Nagy Imre sau Kossuth? Noţiuni apărute în presa ungară. Această nefericită parodie a celor care se cred patrioţi are şi un revers. Nu poate trece neobservat faptul că, în timp ce aleargă după senzaţional, aceşti patrioţi au o deosebită grijă să păstreze tăcere desăvârşită asupra perioadei de guvernare a regimului Horthy. Şi tăcerea este înţelepciune. Dar mai există un dar. Şi tot un dar istoric: - Regimul Horthy a adoptat total sistemul şi politica nazistă. - A promovat o politică de discriminare şi ură faţă de minorităţi. - A propagat ideologia fascistă şi a sprijinit organizaţii de tip fascist ca NYLAS, care a operat cu poliţia la concentrarea evreilor în ghetouri. - A declanşat prigoana şi deportarea evreilor din Ungaria şi Ardealul de nord, aflat sub ocupaţie. În mai puţin de doi ani - 1943-1944 - au fost deportaţi 250.000 de evrei spre lagărele morţii. Din oraşul Oradea, 15.000. Istorie fără demagogie Când aceste sinistre fărădelegi se desfăşurau, domnul T?k?s încă nu era la grădiniţă. Ipocrizia, politica struţului este praf în ochi. Se organizează conferinţe, seminarii, congrese, se ridică statui pe teritoriul ţării până şi unor funcţionari. În timp ce revoluţionarul Kossuth are bronz la Diosig - Bihor, paradoxal, noi trebuie să demolăm propria noastră istorie, să dărâmăm statui... După o jumătate de secol, domnul T?k?s, rătăcit în isteria politicii, nu poate să doarmă liniştit, pentru că o stradă din oraşul nostru poartă numele mareşalului. Mareşalul Antonescu nu a ordonat represalii, armata română nu a comis atrocităţi, masacre pe teritoriul altor state, nu a purtat războaie de agresiune. Pe frontul de vest în 1945 în Ungaria - eliberarea Budapestei şi Slovaciei - despre ţinuta armatei române sunt numeroase mărturii. Mareşalul Antonescu nu a fost laş, nici fugar. Militar de carieră, şef de promoţie, patriot de înaltă ţinută morală, a primit moartea cu demnitate. Plutonul de execuţie a ezitat. Nici un glonte nu l-a atins mortal. Mareşalul Antonescu nu întruneşte nici una din "calităţile" criminalului de război. Personalitatea Mareşalului Antonescu este istorie. Dacă domnul T?k?s se vrea patriot, nu se cuvine să atace, să defăimeze personalităţi şi istoria unui popor. Se pare că în concepţia domnului T?k?s democraţia ar însemna libertatea de a denatura adevărul, se implică inutil în probleme şi declaraţii din care nu lipseşte tonul ostil, afirmaţii care ating demnitatea naţiunii. Pentru februarie viitor, la ceremonia dedicată fostului guvernator Horthy, participarea domnului episcop T?k?s ar fi binevenită. Poate chiar cu un discurs... omagial!