"Finanţistul" Ioan Lascău a fost trimis în judecată Procurorii Serviciului Teritorial Oradea al Parchetului Naţional Anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Lascău, consilier preaderare în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, fost director executiv la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, spălare de bani, instigare la bancrută frauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, abuz în serviciu contra intereselor publice şi efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii de foloase materiale necuvenite. Prejudiciu de zece miliarde lei Prin infracţiunile de corupţie comise, Lascău a prejudiciat părţile vătămate şi statul român cu aproximativ zece miliarde de lei, faptele fiind cu atât mai grave cu cât au fost săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atribuţii caracterizate în mod expres prin protejarea bugetului de stat şi a banului public. Din probele administrate în cauză rezultă că acesta a pretins şi primit mită, în cursul anului 2003, diverse bunuri şi servicii în valoare de peste 400 milioane lei de la un om de afaceri din Oradea pentru a nu efectua controale la firmele acestuia şi pentru avizarea favorabilă a unor cereri privind reeşalonarea unor datorii. În luna februarie 2001, Ioan Lascău a participat la o licitaţie organizată de AVAB Bucureşti, în calitate de mandatar al unei societăţi comerciale (folosită drept paravan), achiziţionând un spaţiu în favoarea DGFP Bihor. În octombrie, acelaşi an, societatea a revândut imobilul respectiv unui membru al familiei Lascău, fără ca operaţiunea să fie înregistrată în contabilitate. Spaţiul comercial a fost, din nou, revândut în luna august 2002, de data aceasta către o bancă din Oradea, întreaga valoare de 10 miliarde lei fiind transferată în contul lui Lascău. Un an mai târziu, acesta l-a determinat pe administratorul societăţii de care fusese mandatat să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, prin neînregistrarea în contabilitate a cumpărării şi revânzării spaţiului comercial din Oradea. Prejudiciul rezultat din nedeclararea la organele fiscale a celor două tranzacţii este estimat la un miliard de lei, reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi. Banii obţinuţi din înstrăinarea repetată a imobilului au fost folosiţi pentru cumpărarea unui apartament, a unui autoturism Mercedes, precum şi pentru alte plăţi efectuate în interes personal, manoperele fiind destinate să ascundă adevărata natură a sumelor rezultate din infracţiuni de efectuare de operaţiuni comerciale incompatibile cu funcţia. Atribuţii îndeplinite defectuos În perioada aprilie - mai 2003, tot în calitate de director executiv al DGFP Bihor, Ioan Lascău a dispus efectuarea, în regim de urgenţă, a unui control la o societate administrată de cumnatul său, folosită, de asemenea, ca paravan, şi a aprobat rambursarea către această firmă a sumei de aproximativ 300 milioane lei, deşi cunoştea că operaţiunile din care rezultă acest drept (cumpărarea autoturismului de lux şi a imobilului din Oradea) au fost efectuate de el personal şi nu de societate. Prin această infracţiune, bugetul de stat a fost fraudat cu suma de 300 milioane lei. Din actele de urmărire penală rezultă şi faptul că, în perioada decembrie 2002-martie 2003, Lascău şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu aprobând, cu ştiinţă, în mod nelegal, restituirea sumei de 318.740.000 lei cu titlu de TVA, aferentă construcţiei locuinţei sale, în baza unor documente justificative false. La dosarul cererii de restituire au fost depuse cinci facturi false privind aprovizionarea cu materiale de construcţii şi prestarea de servicii executate de două societăţi comerciale, documentele fiind obţinute chiar de el. Valoarea totală înscrisă în facturile false era de aproape două miliarde lei, în condiţiile în care lucrările la imobil au fost executate de către alţi agenţi economici, iar materialele au fost obţinute fără a fi plătite. PNA va sesiza Comisia de Control a Averilor De asemenea, procurorii anticorupţie au reţinut că, în perioada aprilie - mai 2003, Ioan Lascău a împiedicat urmărirea unei creanţe în valoare de un miliard lei pe care o firmă din Oradea - aflată în procedură de faliment şi în lichidare judiciară la DGFP Bihor - o avea faţă de un alt agent economic. În plus, a solicitat administratorului firmei aflate în dificultate eliberarea unei chitanţe false care să ateste încasarea sumei respective, în timp ce persoanei care asigura contabilitatea agentului economic i-a impus să înregistreze efectuarea plăţii cu o dată anterioară. Falsificarea chitanţei fiscale a avut ca scop fraudarea creditorului firmei aflate în lichidare judiciară, în fapt, chiar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor. Din probele administrate, procurorii au stabilit că Lascău are o avere mobilă şi imobilă ce excede în mod contrastant veniturilor sale de funcţionar public. Astfel, în perioada în care a fost angajatul DGFP Bihor, acesta a achiziţionat nu mai puţin de patru case, două apartamente, două automobile de lux, bijuterii etc. La percheziţia domiciliară efectuată de procurorii anticorupţie s-au găsit, de asemenea, 20.000 dolari şi 8.000 euro, precum şi depozite bancare de peste 10 miliarde lei. Pentru aceste motive, Parchetul Naţional Anticorupţie urmează să sesizeze, conform legii, Comisia de Control a Averilor. De asemenea, pe tot parcursul urmăririi penale, Ioan Lascău a fost dat în consemn la frontieră. Dosarul cauzei urmează a fi trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor.