Prezent la Ţebea cu prilejul celei de-a 135-a comemorării anuale (a II-a duminică din luna septembrie) a "Crăişorului", un amic, dinamovist de felul lui (mai există şi dintr-ăştia, chiar şi în zilele noastre!) a fost plăcut surprins să-l întâlnească, în mijlocul mulţimii care participa la procesiunea religioasă (parastas) oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu PS Sa Timotei - episcopul ortodox al locului, pe idolul său de-o viaţă, Ioan Andone.

Fostul internaţional (şi-a încheiat cariera de fotbalist în Olanda), actualmente antrenor al CFR Cluj, profitase de o pauză competiţională şi venise împreună cu tatăl său (moţ de prin părţile locului) să se închine - alături de zeci de mii de alţi oameni - la biserica de lângă gorunii legendari, în acest sanctuar al Românilor. Prezenţa sa acolo, pe o vreme destul de neprietenoasă, a fost o cu atât mai plăcută surpriză pentru cei prezenţi (mult mai puţini decât în anii anteriori, datorită ploii ce a căzut «mocăneşte» în acele zile), având în vedere faptul că în acel moment (ca şi astăzi dealtfel) Ioan Andone avea contract cu «cea mai ungurească echipă din România» (aşa a denumit-o un clasic în viaţă, care dorea la un moment dat să finanţeze activitatea lui U Cluj, doar ca să arate că el este un bun român), iar condiţiile financiare deosebit de avantajoase ale contractului îl legau de controversatul om de afaceri Paszkany Arpad Zoltan, cel care se laudă că finanţează cu 100 milioane euro în acest an o echipă care, deşi joacă în România, are doar 3 români printre titulari.
Despre Paszkany ne rezumăm să amintim doar că este implicat oficial în celebrele dosare "Polus-Şapca Verde" şi "Gazeta", fiind un apropiat al lui Traian Băsescu, sponsor neoficial al campaniei prezidentiale din toamna anului 2004 şi al celei generale a Aliantei D.A. din acelaşi an. Ne întrebăm dacă succesul Referendumului din 19.05.2007 nu se datorează şi «harului» care s-a revărsat peste «Fostul Suspendat» în nopţile când citea (probabil la lumina opaiţului sau a vreunei lumânări, spre a nu strica somnul consoartei, pe care, ca un ... bun creştin ce se află, a dovedit în atâtea rânduri cât de mult o preţuieşte) «Memorii venite de la Cluj»?
Părintele lui Andone, ajuns la vărsta înţelepciunii depline dar şi a puterilor împuţinate, se fălea în faţa mulţimii de popor şi a oficialităţilor de cel mai înalt nivel cu feciorul său (bărbat de aproape 50 de ani acum, care, cu câţiva ani în urmă a antrenat şi echipa fanion a judeţului nostru) care nu uită legea nescrisă a locului. Jos pălăria! - în faţa gestului lui Ioan Andone de a aduce omagiu celui care reprezintă simbolul spiritualităţii româneşti profunde şi eterne pe aceste meleaguri.

Ce-am putea spune oare despre acel pigmeu (la propriu şi la figurat), care, legat ombilical de acelaşi Paszkany, care - vorba unui alt clasic în viaţă - «a sfărmat mult mălai» pentru a-l face primar (într-un oraş unde această demnitate părea arvunită pe viaţă unui edil ce a dovedit, fără doar şi poate, pe parcursul a 12 ani de mandat, că o merită), se luptă disperat pentru a dărâma statuia lui Avram Iancu din capitala istorică a Transilvaniei, utilizând pentru aceasta tot arsenalul din dotare, ajungând până acolo încât să semneze el însuşi o scrisoare deschisă (instigând la demolarea statuii) adresată... primarului municipiului Cluj-Napoca! Oare cum îl vor gratula pentru acest gest infam moţii din Răchiţele-CJ, locul unde s-a născut şi şi-a petrecut copilăria?