Problema este mult mai dificilă, fiind rezultatul istoricesc al tradiţiilor, clişeelor, mentalităţii protestatare şi a atitudinii antiromâneşti tradiţionale ale unui popor mic, dar agresiv prin intoleranţa sa vizavi de valahi, căci ne-au desconsiderat de nenumărate ori la noi acasă, acum considerând românismul redeşteptat al unei naţiuni în trezire ca inamicul lor public numărul unu, ca factor de deznaţionalizare şi (o)presiune, în baza atitudinii protestatare şi populist-naţionaliste alimentate de cercurile maghiaro-secuieşti, fapt ce era, de altfel, de aşteptat şi cunoscut din istorie. Nimic nou sub soare!
Însă ceea ce este un fapt şi faptele nu se pot contesta: limba română este limba unui stat naţional şi suveran, o limbă cultă ce trebuie respectată şi învăţată chiar şi de secui, indiferent dacă le va place sau nu! La fel de adevărat este faptul că româna este o limbă dificilă, comparativ cu limba maghiară, care nu este o limbă europeană, ci la origini, un idiom fino-ugric. Dar limbile romanice sunt greu de învăţat pentru că, prin structura lor gramaticală complexă, sunt o adevărată provocare pentru vorbitorii unei limbi de origine asiatică! Să fie oare aceasta o scuză pentru minoritatea secuiască? Nicidecum, aşa cum iarăşi nu se poate învăţa limba română, doar atunci când vrei să o înveţi sau când n-ai de ales, ori că eşti ceangău sau mândru secui şi faci armata, profesionala ori facultatea între români, ori te fericeşti cu un valah în familie, printr-o căsătorie mixtă etc. Dar faptul cel mai important este că la originea psihozei secuimii şi trauma lor în sine nu se află românii, ce sunt istoriceşte un popor tolerant prin excelenţă, ci ungurii!
Poate şi de aceea, înainte să-l condamn pe Traian Băsescu, pentru folosirea sintagmei: „Limba româna ca limbă străină între secui", îi acord mai degrabă circumstanţe atenuante, vizita sa fiind în cele din urmă un act de comunicare, aşa curios cum apare în mediile româneşti şi pe alocuri chiar în Diasporă. Că o fi politică (şi sigur că e!), voturi încolo, voturi încoace, că o fi joc politic cu UDMR-ul, ori contra lui, fie ce-o fi, vizita preşedintelui între secui, în gura lupului cum s-ar spune, naşte oricum un dialog greu şi un fel timid de a înlătura frica, resentimentele şi dispreţul (peste secole) a unei naţiuni mici, dar ambiţioase. Dar cum toate au nevoie de timp, iar în România este loc pentru toţi, este iarăşi adevărat că va trece multă apă pe gârla sâmbetei, până să ajungem cu secuii la un numitor comun! Este nevoie mai întâi de încredere de ambele părţi! Vom vedea, de altfel, ce i-a reuşit lui Băsescu, cât de curând, căci dragoste cu sila oricum nu se poate face!

Că suntem noi românii oarecum iritaţi de demersul domnului Băsescu, de atitudinea secuiască de la noi de-acasă este lesne de înţeles, mai mult decât evident şi este normal să fie aşa! Dar să nu ne agităm mai mult decât trebuie cu „problema secuiască", ci să privim mai bine spre Basarabia, unde sunt ai noştri, căci acolo sunt problemele mult mai grave şi nu se discută îndeajuns despre ele! Căci dacă vom rezolva cândva problema secuiască, care este rezolvabilă, prin politica paşilor mărunţi - "Politik der kleinen Schritte", vom putea rezolva şi-n Basarabia unită cu ţara pe viitor problema integrării rutenilor, ruşilor, a găgăuzilor, tătarilor etc.