Asia Centrală – cheia de boltă dintre Europa și Asia. Cum joacă acolo SUA, China, Rusia și Turcia?

Sursa: aici.

Războiul din Ucraina este, desigur, cel mai vizibil punct de inflexiune al plăcilor tectonice geopolitice actuale. Cel mai vizibil, cel mai vocal, cel mai violent. Dar ceva mai la est este Asia Centrală, o regiune foarte puțin cunoscută, foarte puțin interesantă încă pentru multă lume, care din punct de vedere geopolitic a părut o regiune oarecum adormită până acum. Cu toate acestea, noi credem că istoria o va ajunge din urmă foarte curând și mizele, interesele din jurul acestei regiuni vor fi unele foarte mari. Mai mari decât a fost din punct de vedere geopolitic Afganistanul.

Asia Centrală, în general, se referă la așa-numitele cele 5 „stanuri”: Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. Deși sunt înrudite din punct de vedere etnic, fiind state turcice, deși au împărțit în mare parte același destin geopolitic pentru mai mult de un secol, căderea URSS și perioada care a urmat au început să le diferențieze pe unele paliere.

Unele, ca și Kazahstanul, au dobândit o greutate regională mare, atât datorită dimensiunii, cât și, poate mai ales, datorită rezervelor de hidrocarburi. Altele au o puternică rivalitate bilaterală, care escaladează periodic în mod violent, așa cum este cazul Tadjikistanului (trecut și printr-un război civil) și Kârgâzstanului, implicate și în toamna anului 2022 în ciocniri armate violente soldate cu multiple victime. Tadjikistanul este puternic susținut de China, care are și o bază militară pe teritoriul său, care a și împrumutat masiv guvernul tadjik și a investit în numeroase proiecte miniere și de infrastructură. Tot Tadjikistanul a părut să fie susținut și de Federația Rusă, care a decorat anul trecut „pentru pace” președintele tadjik, chiar în urma ciocnirilor armate cu Kârgâzstanul, de începerea cărora a fost acuzat Tadjikistanul. Așadar, avem și problema granițelor sovietice trasate deseori dinadins arbitrar, care contribuie la tensiuni la fel ca între Armenia și Azerbaidjan în Karabahul de Munte. Pe de altă parte, avem o apropiere recentă la nivel de parteneriat strategic cuprinzător între Kârgâzstan și Uzbekistan.

Un alt stat, Turkmenistanul, are o politică de neutralitate permanentă și nu face parte din organizațiile de securitate regionale, fiind un stat mai retras din cauza unui regim autoritar, dar în privința rezervelor de gaze naturale este considerat al patrulea stat al lumii, după Iran, Rusia și Qatar. Nu degeaba Turcia face eforturi ca să rămână aproape de acesta, având interese foarte mari în porturi la Marea Caspică, în coridoare de tranzit pentru gaze naturale și mărfuri înspre Europa. În 2021 Turcia a reușit să semneze câteva noi acorduri cu Turkmenistan. La sfârșitul lui 2022 a avut loc la Ashgabat o întâlnire trilaterală Turkmenistan-Turcia-Azerbaidjan, în urma căreia Turcia dorea să dobândească acces la rezervele turkmene de gaz pentru a deveni un hub regional energetic și să controleze fluxul hidrocarburilor din regiune. Dar interesele Rusiei din aceste puncte de vedere, deseori contrazicându-le pe ale Ankarei, sunt și ele luate în calcul de Turkmenistan în această foarte complicată ecuație a gazelor naturale din Federația Rusă și Marea Caspică.

Sursa: mapsofworld

Așadar, în ciuda sufixului „stan” care le apropie pe aceste state, există multe alte lucruri care le diferențiază și contribuie din plin la complexitatea regiunii.

Mai trebuie  să menționăm și faptul că Asia Centrală este prinsă și cuprinsă între sferele de influență ale Federației Ruse, Chinei și Turciei. Cu Statele Unite care încearcă și ea să țină pasul cu cele trei menționate anterior. Și fiecare dintre acești patru mari jucători are atuul său specific în raport cu statele din această regiune. Vom detalia un pic mai jos coordonatele principale pe care mizează acești patru mari jucători în relație cu statele din Asia Centrală.

Dar, mai întâi, pentru a observa cum se poziționează din punct de vedere geopolitic și strategic un stat sau o regiune, în cazul nostru statele din Asia Centrală, probabil că cea mai bună metodă este să vezi din ce organizații regionale politice, de securitate sau de cooperare economică fac parte. Acesta este instantaneul care ne prezintă situația actuală. Desigur, în spatele acestui instantaneu sunt mereu procese, schimbări în desfășurare, poate mai greu de observat uneori, dar cu mare însemnătate dacă ne dorim să știm încotro se îndreaptă lucrurile. Vom schița și câteva dintre acestea.

Dar, mai întâi, să facem acest scurt instantaneu în privința câtorva dintre cele mai importante organizații de securitate, politice și economice din care fac parte statele Asiei Centrale.

Organizații regionale de securitate în Asia Centrală

Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO sau ODKB) reprezintă o alianță militară întemeiată în 2002, pe baza unui CST (Collective Security Treaty) precedent, și condusă de Federația Rusă, din care fac parte și 3 state din Asia Centrală: Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Uzbekistan a fost membru, dar s-a retras, iar Turkmenistan nu a dorit să facă parte din alianță. Din alianță mai fac parte Federația Rusă, Armenia și Belarus.

State membre CSTO și foste membre. Sursa: RFERL

În ianuarie 2022 a avut loc prima intervenție solicitată în numele acestui tratat, cea a președintelui kazah Qasym-Zhomart Toqaev, care a cerut ajutor pentru a calma revoltele care izbucniseră în Kazahstan.

Deși această solicitare și intervenția ulterioară au părut să arate forța Federației Ruse și a acestei organizații, adevărul este că unele state chiar din interiorul alianței sunt nemulțumite de felul în care organizația le-a ajutat atunci când ele însele au susținut că au fost supuse agresiunii: Armenia a fost foarte nemulțumită de CSTO în privința atacurilor suferite din partea Azerbaidjanului, iar Kârgâzstan a fost nemulțumit de prestația CSTO în privința a ceea ce a descris ca fiind drept o agresiune din partea Tadjikistanului în toamna anului trecut.

Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) reprezintă, la rândul ei, proiectarea puterii Chinei în zonă printr-o organizație de securitate. Din aceasta fac parte atât China, cât și Federația Rusă, 4 dintre cele 5 state din Asia Centrală – Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, dar și Pakistan și India. Organizația pentru Cooperare de la Shanghai a luat ființă în 2001 și a fost la origine o organizație care se concentra pe aspecte de securitate, militare, contraterorism, dar a primit în timp și valențe de cooperare economică, fiind un vădit instrument strategic prin care China dorește să își proiecteze influența și interesele în special în Asia Centrală.

Statele membre ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai. Sursa: SCO

Dar nu numai în Asia Centrală. Iar interesele mai largi din spatele SCO reies și din faptul că alte 4 state au statut de observator – Afganistan, Belarus, Iran și Mongolia, iar 6 state – Nepal, Azerbaidjan, Armenia, Cambodgia, Turcia și Sri Lanka au statut de partener de dialog.

Conform propriei descrieri de pe pagina oficială, „Principalele obiective ale SCO sunt întărirea încrederii reciproce și a bunelor relații dintre țările membre; promovarea cooperării efective în politică, economie și comerț, știință și tehnologie, cultură, la fel ca și educație, energie, transport, turism, protecția mediului și alte domenii; întreprinderea de eforturi comune pentru a menține și asigura pacea, securitatea și stabilitatea în regiune, îndreptându-se spre întemeierea unei ordini internaționale politice și economice noi, democratice, juste și raționale.”

Organizații regionale de cooperare economică în Asia Centrală

Zona de Comerț Liber a CSI (CISFTA) reprezintă, după cum îi spune și numele, o zonă de liber schimb între foste state sovietice. Nu toate statele din Asia Centrală fac parte din această zonă, dintre ele fiind membri deplini doar Kazahstan. Kârgâzstan, Uzbekistan și Tadjikistan. Așadar, fără Turkmenistan, care face notă discordantă cu celelalte state la mai multe capitole, regimul său închis și politica de neutralitate jucând un rol foarte important în aceste decizii care au contrariat uneori chiar și Turcia.

Kazahstan și Kârgâzstan fac parte, bineînțeles alături și de Federația Rusă, și dintr-un alt organism de cooperare economică, așa-numita Uniune Economică Eurasiatică (EAEU).

Statele din Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU). Sursa: EAEU

Economic Cooperation Organization (ECO) reprezintă o variantă islamică de cooperare economică în Asia Centrală și nu numai, organizație întemeiată pe baza alteia, RCD, fondată la rândul ei în 1964 de Iran, Pakistan și Turcia. Pe lângă acestea, din ECO mai fac parte Azerbaidjan, Afganistan, dar și toate cele 5 state din Asia Centrală – Kazahstan. Kârgâzstan, Uzbekistan, Tadjikistan și Turkmenistan.

Sursa: ECO

Organizații politice regionale în Asia Centrală

Comunitatea Statelor Independente (CSI), patronată de Federația Rusă este mai mult decât o organizație politică, având și aspecte ce țin de securitate, aspecte economice, financiare, legate de comerț sau de forța de muncă. Această CSI a fost creată în 1991 cu scopul de păstra în orbita Moscovei statele fostei URSS. Desigur, a fost pe moment și în avantajul unora dintre acestea, care aveau puternice sentimente și legături identitare sovietice cu Moscova și între ele, dar și puternice legături economice și politice. Acesta a fost și cazul statelor din Asia Centrală, care sunt membre ale CSI, notă discordantă fiind din nou doar Turkmenistanul, care are doar statut de membru asociat.

Statele membre ale CSI. Sursa: NTI.org

Nu prea a ajutat însă și la securitatea Republicii Moldova, care deși semnase participarea la CSI (neratificată până mai târziu), a suferit în 1992 un război de agresiune și separatism iscat și susținut chiar de Moscova. De altfel, Republica Moldova și-a suspendat de curând apartenența la CSI.

Organizația Statelor Turcice (OTS), întemeiată în 2009, reprezintă încercarea Turciei de a ține pasul cu Federația Rusă și China în Asia Centrală. Turcia încearcă să profite de înrudirea etnică a statelor turcice și să capitalizeze în special politic, economic și energetic de pe urma acesteia. Membrii acestei organizații numără Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan și Uzbekistan. Așadar, 3 dintre cele 5 state din Asia Centrală. Turkmenistanul are statut de observator, la fel ca și Ungaria și așa-zisa Republică Turcă a Ciprului de Nord.

Sursa: Organizația Statelor Turcice

Enumerarea domeniilor de colaborare pentru organizație este optimist de generoasă, după cum se vede în captura de ecran de mai jos, dar este de notat atât anvergura pe care și-o dorește acest format ambițios, cât și faptul că a fost trecută prima pe listă cooperarea politică, urmată de cea economică.

Sursa: Organizația Statelor Turcice

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este și ea prezentă în Asia Centrală, dar de data aceasta aici sunt prezente toate cele 5 țări ale Asiei Centrale: Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan, ba chiar și Mongolia, un alt stat apropiat Asiei Centrale. Nefiind în mod propriu-zis o alianță militară, am ales să o trecem la organizații internaționale politice și apartenența la acest format reprezintă mai mult o încercare de diversificare a relațiilor diplomatice din partea Asiei Centrale.

Țările membre OSCE și partenere. Sursa: MAPPR

Conform propriei descrieri, „OSCE are o abordare cuprinzătoare în privința securității, care include aspecte politico-militare, economice, de mediu și umane. Astfel, abordează o gamă largă de îngrijorări legate de securitate, incluzând controlul armelor, măsuri de construire a încrederii și securității, drepturile omului, minorități naționale, democratizare, strategii legate de politici, contraterorism și activități economice și de mediu. Toate cele 57 de state participante se bucură de statut egal și deciziile sunt luate prin consens pe o bază politică, dar nu obligatorie din punct de vedere juridic.”

Atuurile celor patru mari actori geopolitici în regiune

După cum am spus la început, fiecare dintre acești patru mari actori geopolitici, dintre care 3 sunt și Mari Puteri, respectiv Rusia, China și SUA, plus Turcia, are atuul său specific în raport cu statele din Asia Centrală. Fără să intrăm prea mult în detalii, ne vom mărgini să le trecem pe scurt în revistă.

Federația Rusă

Federația Rusă a fost actorul dominant în zonă de câteva secole. Aceste state din Asia Centrală au făcut chiar parte din URSS, iar unele evenimente actuale ca revoltele din Kazahstan de anul trecut au arătat că tot Federația Rusă era suzeranul care intervine militar în regiune atunci când este nevoie. În mod oficial i s-a cerut, în acest caz. Spre deosebire de situația din Ucraina sau Republica Moldova.

La nivel identitar, identitatea sovietică este încă extrem de puternică în zonă. Începând de la (încă) alfabetul chirilic, la limba rusă, la minorități ruse importante. Dar oricât de puternică a fost și încă mai este această identitate sovietică, Asia Centrală și-a păstrat un specific al său chiar și în plină epocă sovietică. Probabil un foarte bun exemplu este cunoscutul scriitor kârgâz Cinghiz Aitmatov. Deși diplomat sovietic de carieră, deși ambasador URSS la ONU, el a descris totuși în volumele sale Asia Centrală cu specificul ei, cu tradițiile ei, în îmbinarea ciudată a acestora cu sovietizarea (ce îmbinare cu sovietizarea sau cu comunismul nu a fost ciudată sau dramatică??). Permițându-și nu o dată critici acide la adresa colosului sovietic.

Trecând totuși dincolo de identitatea sovietică, trebuie menționat faptul că și relațiile militare, economice, politice și de securitate au fost total dependente de Federația Rusă și după căderea URSS și sunt, în mare parte, și astăzi. La fel și infrastructura. Dar mai ales, adăugăm din nou, relațiile și infrastructura economică. Pentru state continentale, prinse între doi coloși ca Federația Rusă și China, alternativele nu sunt multe.

Dar lucrurile sunt în curs de schimbare, iar războiul nereușit până acum al Rusiei în Ucraina nu a făcut decât să grăbească anumite tendințe care poate că ar fi durat altfel câteva zeci de ani. Pentru că Federația Rusă își pierde influența în regiune. La fel cum URSS și-a pierdut-o în Europa de Est după 1990. Iar atunci una dintre principalele state care au profitat a fost Turcia, la fel cum se poziționează să fie și astăzi în Asia Centrală. Dar în afară de Turcia, toți ceilalți actori știu această situație, o știe fără îndoială și Rusia, doar că acum nu are ce face, este mult prea ocupată cu Ucraina.

Cu alte cuvinte, se schimbă centrul de putere nu numai în Ucraina, dar și în Asia Centrală. Și, în ambele, puterea în declin este Federația Rusă. Modul violent în care decurg lucrurile în Ucraina, îl vedem. Rămâne de văzut ce va fi în Asia Centrală, sperăm că nu va fi la fel. Deși nici aici scenariile posibil violente nu se exclud (iar în această regiune Federația Rusă nici nu ar fi nevoie să se implice total ca în Ucraina, în unele spețe ar fi nevoie să se aprindă doar un fitil pentru ca situația să se degradeze), totuși ar fi o diferență majoră față de Ucraina – puterile competitoare în mod direct în Asia Centrală nu sunt Occidentul și SUA, ci sunt China și Turcia. Iar cu acestea două Moscova pare să fie dispusă să încheie și altfel de înțelegeri, la rândul lor, la fel și acestea cu Moscova.

Așadar, deși centrul de putere în declin și aici este tot Federația Rusă ca și în Ucraina, puterile care câștigă teren în zonă sunt altele și după cum se vede deja există altfel de înțelegeri între Moscova și Beijing sau Ankara decât există între Moscova și Washington, Londra sau Bruxelles. Așadar, cel puțin din aceste puncte de vedere, scenariul violent în Asia Centrală pare să poată fi evitat mai ușor decât în Ucraina.

Dar rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul unor revoluții nu portocalii în zonă, pentru că acestea sunt țări islamice și realitățile societale sunt altele, dar unele revoluții care să înfrunte regimurile totalitare predominante în zonă nu pot fi deloc excluse. La fel și interesele care pot/vor gravita în jurul lor, pentru că aceste tipuri de revolte/revoluții împotriva unor regimuri par doar o chestiune de timp pentru această zonă. Lucrurile se precipită tor mai mult în relațiile internaționale, iar Asia Centrală nu va face excepție de la acest proces. După cum am spus la început, istoria va prinde din urmă și această zonă a lumii din foarte multe puncte de vedere, nu toate pozitive, nu toate negative.

China

Atuul principal al Chinei este dat de simpla sa anvergură – economică, militară, demografică. Intimidează toate aceste state din Asia Centrală, care s-au aflat parțial în sfera de influență a Chinei imperiale, lucru care nu este uitat nici de China, nici de Asia Centrală.

De asemenea, avem și o istorie comună foarte veche și legături economice foarte vechi între aceste state și China, care din nou nu pot fi uitate. Drumul Mătăsii este un important element care le conferă o identitate comună din acest punct de vedere. Tot pe aici trece și actualul Drum al Mătăsii, marele proiect chinez Drumul și Centura (Belt and Road).

Avem și elemente etnice care le apropie pe unele dimensiuni, nu trebuie neglijat nici faptul că de partea cealaltă a graniței, în China, în provincia Xinjiang, avem tot o populație turcică, uigurii, cu importante minorități și de kazahi și de uzbeci acolo. Cu foste hanate sau emirate turcice (de exemplu, Kashgaria) în vestul Chinei de astăzi, care încă nu au fost uitate, deși realitatea etnică din teren de astăzi este net schimbată, fiind doar o chestiune de timp până când elementul etnic Han va deveni dominant în toată zona.

Dar intimidarea Chinei reiese și din disputele teritoriale pe care le-a avut cu toate vecinele sale din Asia Centrală, nu toate soluționate încă, dar care s-au soldat până acum cu cedări teritoriale în favoarea Chinei.

Aceste state din Asia Centrală sunt deosebit de importante pentru China din multiple puncte de vedere și va căuta să își consolideze influența în regiune cu orice preț: asigurarea securității frontierei sale vestice în fața grupărilor de militanți islamiști (de aceea China are și o bază militară în Tadjikistan), coridoare de transport (Belt and Road), import masiv de hidrocarburi din aceste state, dar și piață de desfacere pentru mărfurile sale, posibilitate de investiții în infrastructură și împrumuturi bancare ce îi conferă un anumit tip de influență.

Turcia

Turcia are în primul rând atuul identitar, comuniunea etnică turcică, dar și cea religioasă islamică. Desigur, nu este de ajuns, a se vedea cazul Turkmenistanului, de exemplu, dar în această zonă foarte frământată aceste lucruri contează destul de mult și Turcia mizează intensiv pe această „înrudire”. Mai ales că din aceste puncte de vedere Turcia se diferențiază, raportat la aceste state, de China și Rusia, care nu sunt nici islamice, nici turcice. Al doilea atu al Turciei este cel economic, strâns legat de al treilea atu, foarte important pentru țările Asiei Centrale – și anume faptul că Turcia reprezintă pentru ele legătura cu piețele de desfacere din Occident. Al patrulea atu ar fi cel energetic, fiind un hub energetic important pentru hidrocarburi. Al cincilea atu ar fi cel politic, fiind statul cu cea mai puternică voce la nivel internațional dintre toate statele turcice, dar și o variantă de multilateralism la China și Rusia. De altfel, astfel se și comportă și se visează Turcia, drept un frate mai mare pentru celelalte națiuni turcice și primul dintre egali din Organizația Statelor Turcice.

Deși nu are acord de liber schimb cu niciuna dintre țările Asiei Centrale (în mod paradoxal, are cu Republica Moldova, dar nu are cu Asia Centrală – dar aici contează probabil foarte mult și temerile acestor state din Asia Centrală de un exod al mărfurilor turcești înspre ele, care deja există, la fel ca și unele îngrijorări ale Federației Ruse care și-ar vedea amenințate unele piețe tradiționale), Turcia este foarte activă în domeniul parteneriatelor de diferite tipuri cu acestea. Iar invazia Rusiei în Ucraina, care nu merge cum și-ar dori Moscova, la fel ca și probabila pierdere de influență internațională a Moscovei, au părut să încurajeze Ankara să se infiltreze rapid și mai mult în Asia Centrală.

Astfel, deja din mai 2022, Turcia semnează împreună cu Kazahstan un „parteneriat strategic consolidat” pentru aprofundarea cooperării în domeniile politic, militar, industria de apărare, securitate, intelligence, economie, bineînțeles, energie, dar și comerț, turism, transport și cultură. Turcia are legături vechi cu cel mai important stat din Asia Centrală, fiind prima care i-a recunoscut independența. Kazahstan, de asemenea, se bucură de relația cu Turcia, care reprezintă o variantă în plus la China și Federația Rusă, dar și o legătură cu piețele de desfacere din Occident, mai ales la nivel de hidrocarburi.

În martie 2022, Turcia semnase deja un „parteneriat strategic cuprinzător” între ea și Uzbekistan, după ce relațiile dintre cele două state fuseseră reci timp de mai mulți ani, în mare parte din cauza fostului președinte uzbek. Astfel, este încununată cu succes încă o infiltrare a Turciei în Asia Centrală, începută încă din anii ʼ90, la fel ca în Balcani și în Europa de Est.

Turcia este importantă și pentru Kazahstan și pentru Uzbekistan, dar și pentru celelalte state din Asia Centrală, în primul rând pentru că reprezintă pentru ele posibilitatea accesului la piețele occidentale. Dar Turcia mai reprezintă pentru aceste state, prinse între China și Rusia, și o încercare de multilateralism. De asemenea, acordurile recent semnate arată și greutatea Turciei tot mai mare în regiune ca stat exportator de armament și de tehnică militară, dar și furnizor de intelligence. În cazul unor rebeliuni, diferite amenințări teroriste sau rivalități locale, este previzibil ca aceste lucruri să conteze tot mai mult pentru conducerile unor state din Asia Centrală.

Statele Unite ale Americii

Politica SUA din această zonă, unde am putea adăuga și Mongolia ca tip de abordare din partea SUA, pare actualmente a fi mai mult una de tatonare. Statele din zonă, prinse geografic între China și Federația Rusă și fiind perfect conștiente de această realitate izbitoare, sunt deocamdată destul de rezervate. SUA, pe de altă parte, nu pare a le acorda prea multă importanță acum. Desigur, pe lângă unele dosare apropiate geografic ca Taiwan, Marea Chinei de Sud, Coreea, Ucraina, această zonă nu poate capta prea multă atenție deocamdată, deși ele vor conta tot mai mult. Dar mai este vorba aici și despre realismul, pragmatismul politicii externe a SUA – la Washington se realizează faptul că deocamdată nu au cum să concureze la modul serios în Asia Centrală nici cu Federația Rusă, nici cu China. Dar încearcă măcar să fie acolo.

Acestea fiind spuse, abordarea diplomatică a SUA vizavi de Asia Centrală este concretizată începând din 2015 în așa-numita Platformă Diplomatică C5+1 (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan plus Statele Unite).

Am avut și unele vizite recente la nivel înalt în zonă, de exemplu vizita lui Anthony Blinken în Kazahstan și Uzbekistan, care a prilejuit și prima întâlnire la nivel ministerial a Platformei Diplomatice C5+1. Dar avem și tatonări periodice cu Mongolia, ceea ce a iritat presa chineză, după cum arată un articol recent din China tradus la Centrul de Studii Sino-Ruse. Ceea ce arată că SUA totuși preconizează importanța viitoare a zonei și dorește să își mențină o ușă deschisă în zonă sau poate chiar mai mult, deși o analiză recentă americană încuraja SUA să nu forțeze în relația cu aceste state, mai ales după ce s-a retras din Afganistan.

Exact același interes îl au și majoritatea statelor de aici, acela de a avea o mică opțiune în plus, o mică diversificare în privința alegerilor, în afară de cele care privesc Federația Rusă, China și, într-o mai mică măsură, Turcia. De altfel, tot în acest sens trebuie privită și aderarea tuturor celor 5 state din Asia Centrală la Parteneriatul pentru Pace de sub egida NATO.

Așadar, atuul principal al SUA în această zonă o constituie statutul său de mare putere și de opțiune de diversificare strategică pentru aceste state. Atât cât se poate în momentul de față.

Dacă tot am menționat Kazahstan, cel mai important stat din Asia Centrală și mare exportator de petrol, un mare jucător și pe piața românească, este greu de înțeles de ce România nu a căutat să facă ceea ce încearcă să facă toată lumea – adică să profite de orice poate apropia cele 2 state pentru a deschide noi oportunități de colaborare, colaborare care ar interesa cu siguranță și Kazahstanul, dornic de noi opțiuni europene. În acest sens, minoritatea consistentă a românilor de acolo, zeci de mii de urmași ai deportaților și epurărilor comunist-staliniste, ar putea juca un rol foarte important și ar fi un vehicul de apropiere netă între cele două state. Nu numai că România pierde la capitolul respect internațional și prestigiu nefăcând nimic pentru minoritarii săi, dar omițând să profite de pe urma acestui grup minoritar consistent din societatea kazahă pierde în mod cert și la capitolul oportunități.

Concluzii

Aceste state nu au încă o voce unitară și, în ciuda înrudirii etnice, în ciuda destinului comun geopolitic de până acum, în ciuda unei încercări de coordonare politică prin Consiliul Statelor Turcice, există încă puternice rivalități regionale între unele dintre ele care au încă un impact major. De asemenea, există și diferențe economice majore între ele.

Deocamdată, zona este într-un echilibru fragil. Dar, la un moment dat, este posibil ca Asia Centrală să devină prea mică pentru coexistența pașnică a tuturor intereselor substanțiale rusești, chineze și turcești în zonă. Mai adăugăm și regimurile autoritare și uneori imprevizibile aflate la putere, mai adăugăm și conflictele mocnite sau violente dintre unele state de aici și începem să înțelegem complexitatea relațiilor, dar și importanța geopolitică a Asiei Centrale pentru viitor.

Matei Blănaru - doctorand al Universității din București și cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).