E bine pentru guvernanţi că anul acesta e pe terminate, chiar dacă mai urmează hopul uriaş al unei ierni grele. Până la urmă, ăsta era anul greu, pentru că era an neelectoral. Oricât ai fugi de responsabilitate, prin propagandă mediatică, nu poţi acoperi toate găurile incompetenţei.  Dar de la anul, începe iar hora electorală şi lucrurile se simplifică.

Toată lumea poate acuza pe toată lumea. Toţi se vor învinovăţi între ei, de nu se va mai şti cine a fost la putere  şi cine a fost în opoziţie. După asta va mai urma un an greu, 2015. Tot an neelectoral. Totuşi, experienţa a demonstrat că un an se poate duce în cârcă c-un guvern de nulităţi. În 2016 sunt alegerile parlamentare, prilej de alte aşteptări, scandaluri de răsunet, precum şi discursuri de înnoire. De abia apoi urmează doi ani liberi, până la alegerile din 2019. Stratagema e bună cu acest bombardament electoral, că nu contează dacă se schimbă puterea în urma scrutinului. Simplul fapt că au loc alegeri dă şansa şi celor de la putere să apeleze diversionist la  mobilizări belicoase şi la apeluri revoluţionare, menite a-i mai primeni în ochii electoratului. Având această certitudine a alegerilor la foc continuu, e limpede pentru toţi politicienii ce au de făcut. Să trăiască aşteptând alegerile şi implicit reciclarea cadrelor vechi. Acum se pare că a fost pus în aşteptare Emil Boc. N-a trecut nici un an şi jumătate de când ne-a părăsit şi iată că se vorbeşte în târg de o posibilă şarjă prezidenţială pentru 2014. Oare de ce se recurge la primarul Clujului? E simplu, pentru că a dat cu rindeaua, a cosit, plus că  ştie să vorbească prin târguri cu oamenii. Cu alte cuvinte, e bun de campanie electorală, că doar de ce altceva ar mai trebui să fie bun. Singura problemă pe care o văd unii susţinători ai lui Boc e că n-a trecut suficient timp ca să fie uitate tăierile salariale, dublate de neantul viziunii economice, din timpul mandatului său. Pe această idee se sprijină toată viaţa noastră politică. Devii bun, după ce ai fost rău, dar asta numai când mai uită oamenii cât  ai fost de rău. De asta nu e bun încă Emil Boc, sau nu e aproape bun, pentru că încă nu s-a uitat totul. Vă daţi seama că în ritmul acesta de regenerare turbată, Emil Boc ar putea dobândi în 2019 un profil de adevărat mântuitor al naţiei. Unii vor repeta eternul clişeu, că nu sunt alţii mai buni. Se pare că logica aceasta domină întreg spectrul politic. E clar că nu sunt alţii mai buni, din moment ce tot cu fosile se fac şi noile tentative de formaţiuni politice. Se redistribuie şobolanii prin noile cămări de partid. Superioritatea socială a membrului de partid a rămas uriaşă în România. Aceste caste îmbâcsite, în care ori ajunge să degenereze sângele, ori vin peşti afumaţi de prin alte părţi, rămân impenetrabile în faţa a tot ce poate însemna moralitate şi competenţă. În consecinţă, tuturor nu ne rămâne decât să aşteptăm. Unii aşteaptă să le fie răul uitat, iar alţii aşteaptă să-l uite