Asul de pe mâneca lui Tăriceanu
Nominalizarea fostului ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu ca deschizătorul listei PNL la alegerile pentru Parlamentul European pare a fi cel puţin surprinzătoare în condiţiile în care acesta a părăsit conducerea dipomaţiei româneşti la presiunea premierului. De asemenea, relaţia fostului şef al diplomaţiei româneşti cu preşedintele Traian Băsescu ar fi fost un alt motiv pentru care liberalii ar fi trebuit să renunţe la ideea ca Ungureanu să fie cap de listă pentru PNL. Nu cu multă vreme în urmă, mai mulţi membri ai conducerii liberale i-au cerut lui Ungureanu demisia din PNL, din cauza apropierii acestuia de preşedintele Băsescu şi a desolidarizării faţă de premierul Tăriceanu.
Între timp, însă, strategia PNL pare să se fi schimbat şi ca urmare a rezultatelor dezastruoase pe care coaliţia antiprezidenţială le-a înregistrat la referendumul de demitere a şefului statului. Duminică, într-o conferinţă de presă la Braşov, Tăriceanu a afirmat clar că PSD va fi adversarul PNL în campania pentru europarlamentare, nepomenind nimic despre PD sau preşedintele Traian Băsescu. Practic, alegerea lui Ungureanu - un apropiat al lui Băsescu - în fruntea listei PNL pentru PE şi desemnarea ca şef de campanie a lui Dan Motreanu - un moderat în relaţia cu PD şi Băsescu - arată clar schimbarea opticii PNL. Faptul că lideri PNL precum Crin Antonescu, Ludovic Orban, Norica Nicolai sau Puiu Haşotti - cunoscuţi adversari ai şefului statului - nu se vor regăsi printre cei din staff-ul de campanie al liberalilor întăreşte ideea că Tăriceanu şi compania au înţeles că atacul la Traian Băsescu reprezintă o carte perdantă pentru PNL. Potrivit unor surse din PNL, acceptul lui Ungureanu pentru a fi "cap de listă" a fost condiţionat de schimbarea strategiei liberalilor, acesta transmiţându-i premierului Tăriceanu cu cine ar dori să lucreze în campanie şi cu cine nu. Un alt argument în favoarea acceptării poziţiei de deschizător de listă de către Ungureanu este postul de preşedinte sau vicepreşedinte al Comisiei de politică externă a Parlamentului European pe care l-ar putea obţine. Potrivit aceloraşi surse liberale, Ungureanu ar putea fi numit în unul dintre cele două posturi care ar reveni ALDE, în condiţiile în care Tăriceanu este destul de influent la nivelul liberalilor europeni prin funcţia de vicepreşedintele pe care o deţine.
Deşi poziţia pe care urmează să o ocupe Ungureanu s-ar putea constitui într-un avantaj pentru PNL, atât electoral, cât şi în relaţia cu preşedintele Traian Băsescu, schimbarea atitudinea formaţiunii liberale, girată de Tăriceanu, ar putea inflama spiritele şi aşa agitate în partid, în special cele ale aripii Crin Antonescu, Ludovic Orban, Norica Nicolai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.