Nu este deloc surprinzător faptul că periodic, în anii electorali dar şi în strânsă conexiune cu realităţi politice externe, apare în discuţia publică aceeaşi chestiune a oportunităţii diverselor autonomii pe teritoriul României.

Desigur că într-un spaţiu în care libertatea de opinie este garantată, atâta vreme cât nu contravin Constituţiei, aceste discuţii nu pot fi incriminate în nici un fel. Ba mai mult, ele  pot antrena chiar şi cele mai odihnite minţi, astfel încât păianjenii din cele mai ascunse cotloane ale creierului se predau sau, şi mai grav, păianjenii ajunşi în depresie ca urmare a avalanşei ideatice autonomiste recurg la suicid.

Deunăzi, un celebru reprezentant de frunte al celor "care s-au săturat de România", originar dintr-un oraş din centrul Transilvaniei, aflat evident întâmplător în Oradea, şi cam spartan în exprimare, îi trimitea pe cei care nu erau de acord cu teoriile sale privind autonomia direct la miticii de peste munţi abia abţinându-se de la o neaoşă înjurătură ardelenească autonomă. Este o dovadă cât se poate de clară a deschiderii spre dialog, a acceptării altor puncte de vedere, dar şi a dimensiunii intelectuale a preopinentului.

Ce mai, un adevărat intelectual. De altfel, fiind un fel de lider de opinie, acesta este cât se poate de clar reprezentantul primar al unei specii noi, un fel de homo autonomus ardelenesis. Evoluţia sa este alimentată în permanenţă de stimuli externi fiinţei sale, atât din arealul transilvănean, cât şi de cel din imediata proximitate vestică a României, dar şi a celei estice.

Foarte multe dintre ideile fundamentale ale anti-miticilor autonomişti de meserie sunt în flagrantă contradicţie cu Constituţia României. Diversele propuneri vehiculate prin presă sau discursul public conţin propuneri care încalcă suveranitatea naţională, simbolurile naţionale, teritorialitatea, limba oficială şi egalitatea în drepturi. Cum putem privi altfel o discuţie pretins elitistă care se mişcă în spaţiul unei presupuse "garantări a dreptului la opţiune lingvistică" într-un areal autonom, atâta vreme cât se invocă faptul că judecătorii, procurorii, lucrătorii de la evidenţa populaţiei, cartea funciară sau cei de la registrul comerţului şi alte instituţii din preconizata regiune autonomă trebuie neapărat să cunoască limbile română şi maghiară, astfel încât să devină apţi să-şi exercite atribuţiile corespunzătoare activităţii lor. Propunerea este cât se poate de anticonstituţională şi discriminatorie, atâta vreme cât funcţionarul public român, care nu cunoaşte limba maghiară, ar urma să aibă de suferit din această cauză. Avantajat ar fi vorbitorul matern de limbă maghiară, care în marea sa majoritatea cunoaşte şi limba română. Nu credem în ruptul capului că s-a gândit cineva la epurare etnică din aceste instituţii întrucât ar fi un fapt fără precedent într-o Europă unită în care tinde spre integrare completă. Prevederile cu pricina sunt mai degrabă, sperăm, aşezate acolo din neatenţie.

Ceea ce se mai remarcă în contextul propunerilor de acest fel, la o simplă privire, este, pe de o parte, lipsa de viabilitate economică a construcţiilor vizate, iar pe de alta, amplificarea izolării comunităţii maghiare, cu efecte negative evidente pe termen lung. Acestea sunt completate cu politici administrative deficitare mai ales în domeniul atragerii de investiţii străine în cazul judeţelor Harghita şi Covasna bunăoară, având în vedere că sunt condiţionate aproape exclusiv de criteriul originii etnice şi de sfera de influenţă a unor lideri politici locali, care nu văd mai departe de interesul lor electoral.

Religia autonomistă mai conţine şi alte câteva paragrafe obligatorii ce ţin de reducerea capacităţii suverane a statului în aceste zone sau de inocularea demersurilor separatiste în mentalul colectiv, astfel încât buni cunoscători ai psihologiei mulţimilor, aceşti demagogi vor putea determina ruperea unor relaţii interetnice şi umane absolut normale în Transilvania. Suprapuse pe un climat extern tensionat, aşa cum este cel actual din estul Europei, aceste demersuri pot fi cât se poate de nocive. Mai mult, demagogii autonomişti "supăraţi pe România" sunt infestaţi, la rândul lor, de alţi demagogi, care, din pure consideraţii electorale, sosesc periodic în Transilvania pentru a susţine fermentul nemulţumirii, iar exemplele sunt numeroase în acest sens. Fenomenul este cu atât mai periculos cu cât la el participă diverşi oficiali din imediata vecinătate, care menţin un anumit sentiment de speranţă completat însă de o mare dezamăgire de fiecare dată când trece ciclul electoral.

Ceea ce nu înţeleg de fiecare dată aceşti negociatori cu trecutul şi viitorul nostru este faptul că transilvănenii, români şi maghiari deopotrivă, alături de germani, slovaci, sârbi, romi etc., rămân pe loc după plecarea acestora, căutându-şi de viaţa lor cea de toate zilele împreună, nicidecum separat, indiferent de interesele electorale ale unuia sau altuia.

Gabriel MOISA