MOTTO: "Sarcina unei minţi este să producă viitorul" (Paul Valery)

Sfârşitul secolului XX a fost un moment de răscruce pentru un sfert de omenire, acea parte din omenire care intrase pe poarta rusească în Siberia istoriei.

Era clar pentru toată lumea, şi dinlăuntrul şi dinafara Siberiei istorice, că modelul este falimentar, că această parte a omenirii va intra obligatoriu pe un alt făgaş. Făgaş inedit, soluţie nouă nimeni nu a putut da şi de fapt nici nu s-a preocupat de aşa ceva. A rămas astfel că cei zgribuliţi de frig şi clorotici din cauza întunericului să se întoarcă spre un model sacral pe care îl mai avuseseră, în alt stadiu, şi pe care îl vedem, la zi, în largul lumii. Era clar, soluţia este o societate dezetatizată. Rămânea de ales metoda. Nimeni nu era ştiutor de materie. Dezetatizarea postbelică din Occident pornise de la alte condiţii. Oamenii aveau reflexele sociale păstrate pentru o societate care, înainte cu patru ani doar, fusese neetatizată şi care în fond se baza pe economia privată. Şi atunci modurile de trecere de la ţară la ţară au fost diferite, în funcţie de inteligenţa sau prostia noilor conducători. Chinezii au ales o liberalizare, o dezetatizare şi descentralizare controlate. Aşa au ajuns să devină creditorii întregii lumi şi să emită pretenţia de a ajunge economia mondială numărul unu. La polul opus, României i s-a dictat de către prostia decidenţilor, şi interesele altora, o dezetatizare bruscă şi necontrolată, adică haotică. Aşa am ajuns cu o economie distrusă în proporţie de peste 90%, cu un popor care slugăreşte şi căpşunează prin lume, cu un stat cerşetor, care se susţine de azi pe mâine cerşind bani cu împrumut, belindu-şi populaţia, vânzând viitorul copiilor şi rezervele urmaşilor din adâncul pământului. Haosul, metodă haotică, nu poate duce decât la faliment. Hoţie a existat şi toată geografia dezetatizării, dar nicăieri ca în România. A fost o hoţie în grade diferite de extindere şi intensitate în funcţie de ţară, în funcţie de metoda de control a dezetatizării. Metoda pusă în slujba hoţiei a fost cea care a dus la dezastrul economic din România. Despre metodă se poate vorbi mult, am vrut doar să subliniez rolul metodei. Metoda este importantă nu doar pentru evoluţia economiei, dar şi pentru evoluţia socială. Pentru comparaţie voi da un exemplu. După ruptura din decembrie unii agronomi "deştepţi" (de nepregătiţi ce erau!) au adus seminţe de cereale "nemaipomenite" cu "recolte de vis" etc... pe care le foloseau fermieri din SUA, Canada etc... Rezultatul? Un fiasco total. De ce? Pentru că erau seminţe create pentru alte soluri şi alte zone climatice. La fel şi cu modelele de organizare administrativ-socială. Politicieni cu mintea de trei surcele s-au uitat peste gard, spre ţări "din rai" şi fără a înţelege nimic au zis "ia uite cum fac ăia, hai să facem ca ei". N-au înţeles un lucru elementar, că modelele administrativ-sociale erau seminţele de cereale de aiurea şi erau aduse pe un alt sol populaţional. Populaţia lor evolua (progresa) civic şi moral de sute de ani, ei îşi finisau modelele administrative, fără întrerupere, de sute de ani. Populaţia noastră ieşită din iarna rusească era practic cu reflexele sociale inexistente pentru modelul dezetatizat, cu nivelul civic (din proprie convingere şi nu din obligaţie) la nivelul minim, cu moralitatea pervertită de 40 de ani de practicare a tuturor tehnicilor de supravieţuire şi plutire la suprafaţă. Rezultatul importului de modele copiate şi descentralizarea bruscă şi necontrolată? S-a văzut recent la Timişoara. Desigur în ţară sunt zone şi judeţe diferite, dar structurile de tip Timişoara acoperă cu un strat mai gros sau mai puţin gros de opacitate toată ţara. Nimic nu este mai periculos pentru o societate decât de a pune la cheremul unor reţele corupte pârghiile puterii în mod necontrolabil. Bătălia baronilor a fost aceea de a avea la dispoziţie locală poliţia şi justiţia. Pe acest drum ţara se va satrapiza. Este nevoie de cel puţin încă o generaţie în evoluţie morală şi civică pozitivă pentru ca modelul descentralizării totale să fie funcţional şi nepericulos social în România. De aceea modelul regionalizării atât de insistent promovat de vicepremierul Dragnea este o dorinţă arzătoare a baronilor locali (şi a unor vecini) şi un pericol pentru statul şi poporul român. Fenomenul corupţiei politico-poliţieneşti Timişoara ar trebui să dea serios de gândit celor care fără nici o gândire în profunzimea şi viitorul lucrurilor vor să răscroiască în continuare România şi să descentralizeze coordonarea socială fără a păstra pârghii eficiente de control central, în etapa morală şi a mintalului colectiv în care suntem.