Într-o notă a ziarului care mi-a publicat o replică dată aceluiaşi autor, în septembrie 2007, acesta a fost caracterizat ca fiind "un distins preot ortodox". Am luat act despre acest lucru şi-l respect, dar distincţia pretinde în subsidiar şi "rigoare", ori articolele semnate de domnia sa sunt total lipsite de acest atribut! Părintele Mizgan dă impresia că, în materie de istorie bisericească, nu cunoaşte şi nici n-a citit decât istoria ce se predă în seminariile ortodoxe, istorie ce tratează numai părţile negative a celei catolice şi bunele intenţii, nerealizate, ale celei ortodoxe, fără a spune niciun cuvânt de perioada de 150 de ani în care n-a existat în Transilvania nici urmă de ortodoxie, existând doar români-calvini. N-a aflat că Nicolae Iorga în Istoria Bisericii Româneşti, când se ocupa de Transilvania, primul capitol îl intitulează Cea dintâiu Biserică Reformată a Românilor de peste munţi, iar al 4-lea capitol Urmarea dezvoltării Bisericii Reformate a Românilor de peste munţi? În istoria predată în seminariile ortodoxe se spune că "iezuiţii şi habsburgii au înfăptuit dezbinarea religioasă a neamului românesc", cum o numeşte autorul, care nu ştie că aceasta a fost, de fapt, o încercare de a ieşi din stare de "barbarie, iobăgie, întuneric cultural, obscuratism şi superstiţii". Aceeaşi istorie ortodoxă ascunde faptul că împăratul austriac a dat două decrete în care a stipulat clar ca "românii sunt absolut liberi să opteze pentru una dintre religiile recepte (catolică, luterană, calvină sau reformată) sau să rămână în aceea în care sunt acum". În ce priveşte Bihorul, revista Răvaşul din Cluj, din 1909 publica un studiu în care scrie că: "un număr de 40 de preoţi din Bihor, Crasna şi Sătmar au trecut la unire încă din anul 1692, între care cei din: Margine, Ciutelec, Spinuş, Lazuri, Kisjeno. Ultimul credem că nu poate fi decât Chişinăul de lângă Arad". O fi vorba, zic eu, de Chişineu Criş. Pr. Mizgan mai scrie că la 1700 s-a făcut o dezbinare, dar prof. univ. (ortodox) Alex. Lepedatu spunea: "Actul unirii este cel mai de seamă bine cultural din trecutul nostru", iar Nicolae Iorga în Camera Deputaţilor a subliniat că "Biserica Unită este o fericire pentru neamul românesc". Nu se ştie în Oradea că prima şcoală elementară în limba română pentru românii uniţi s-a deschis la Oradea în anul 1728 şi asemena şcoli în 1733 erau în număr de 14, cu circa 600 de elevi? (v. Revista de pedagogie, Buc. 1985, nr. 5). Acestea au fost primele şcoli româneşti de pe întregul teritoriu al României. După ce în 1754 au luat fiinţă cele trei şcoli la Blaj, tot la Oradea se dechide Şcoala Preparandiană română unită, iar în 1828 Gimnaziul din Beiuş. Dacă la 1799 s-a produs o "dezbinare", oare cine s-a dezmembrat? Uniţii, care au avut numai episcopi români şi au descoperit originea noastră latină, sau ortodocşii, care preţ de 60 de ani au avut episcopi sârbi? Blajul care a fost capitala românismului ardelean sau Sibiul cu mitropoliţii săi, campioni ai "descălecărilor" pentru regatul ungar (sintagma pornită din Bihor)? Doi dintre aceşti mitropoliţi, cei mai reprezentativi, născuţi în Bihor, i-am prezentat într-un articol ce n-a fost publicat în ziarul Crişana, dar a făcut-o Curentul Internaţional din Statele Unite ale Americii şi Deşteptarea Credinţei din Dej.

Uniţii s-au "dezbinat de interesele naţiunii"
mai spune pr. Mizgan. Ei, care în momentul desfiinţării lor aveau 20 de şcoli liceale de băieţi şi 14 de fete, orfelinate, 500 de călugări şi călugariţe în şcoli şi spitale, sau ortodocşii cu 3 sau 4 licee fără vreun călugăr lucrativ. Articolul ne prezintă o "idilică" revenire a greco-catolicilor la ortodoxie, fără să amintească pe "misionarii" Weis şi Nemeş ce aveau "parohia" pe strada Republicii, colţ cu şoseaua spre Borş. Se afirma că aceşti foşti uniţi au rămas dupa 90 "fideli" Bisericii Ortodoxe. Afirmaţia e fără bază! Îmi amintesc că în ‘88 şi '89, doi ani la rând, fiind la Băile Felix, am participat duminicile la liturghia catolică în limba română, care terminând-se la ora 10, mi-a dat oportunitatea să trec pe la cele două catedrale ortodoxe (Biserica cu Lună şi Catedrala Sfântul Nicolae, fostă greco-catolică) se găseau 300 de metri mai încolo, unde am constatat că numărul participanţilor din ambele era inferior acelor care am fost la liturghia catolică ce se servea pentru greco-catolicii nereveniţi în 1948. Legat de fidelii ortodocşi de azi cu părinţi sau bunici greco-catolici, nu ne spune autorul câţi dintre ei ştiu să mai recite Tatăl Nostru. Se face, apoi, o incursiune în trecutul comunităţilor greco-catolice din Transilvania, cu biserici şi cimitire, care au fost ale altora şi au trecut la alţii, unele care care le-au luat habsburgii şi le-au dat altora, celor care, zice pr. Mizgan, "slujeau alte interese decât cele ale bisericii şi a neamului". Mai mult, chiar se precizează, fără nicio obligaţie de a dovedi, că "acest lucru poate fi confirmat de habsburgii catolici, care, începând cu veacul al XVIII-lea, i-au alungat pe românii ortodocşi din bisericile lor şi le-au dat altora". Or istoria aminteşte un singur caz, când, prin decret imperial, se atribuie biserica din Hălmagiu-Zărand greco-catolicilor, biserica respectivă fiind construită cu banii donaţi de către Maria Tereza. Restul sunt neadevăruri! Arhimandritul bihorean Eftimie Mitra susţinea anul trecut că habsburgii "au distrus biserici, şcoli şi biblioteci" fără să ştie că în 1769 nu existau în Ardeal şcoli şi biblioteci ortodoxe. Pentru cine să existe? Românii ortodocşi erau analfabeţi!

Ale cui sunt bisericile românilor transilvăneni?

Cele care au fost greco-catolice sunt ale celor trecuţi în cartea funduară. În toate ţările civilizate de pe glob se aplică Dreptul Civil Roman, care spune că proprietatea este "sacrosanctă"! Diverse teorii, cu dreptul majorităţii, sunt o aberaţie. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar adopta o lege pe baza acestui principiu al majorităţii şi s-ar acorda casele celor fără copii sau cu 1-2 copii, la acei care au 5 sau mai mulţi? Sau dacă peste membrii unei familii de 4 persoane ar intra 10 hoţi, casa e a hoţilor pentru că sunt mai mulţi? A propune şi a forţa nişte legi de către Biserica Ortodoxă de o asemenea factură sunt total aberante, care adoptate ar duce România într-o epocă istorică anterioară comunei primitive. În perioada de tranziţie de la sclavie la oameni liberi, Domnul Dumnzeu a trebuit să le dea evreilor prin Moise cele 10 porunci, dintre care amintesc: "Să nu furi" şi "Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău", tocmai pentru a stabili clar proprietatea privată şi a evita o dezordine socială şi morală pe care astăzi, vedem, Biserica Ortodoxă Română doreşte cu orice preţ să o instaureze în România. Ea, care sute de ani, chiar peste patru sute de ani, a închinat mănăstirii ce aveau un total de 600 moşii, care totalizau o cincime din suprafaţa Ţărilor Române şi au trimis tot ce au produs aceste moşii în Grecia şi în Orient (urmarea o vedem, sărăcia moldovenilor şi a muntenilor), deşi locuitorii din zona acestor moşii erau "majoritatea" (şi "robi" în acelaşi timp). Când, după sute de ani, românii au început o acţiune de recuperare a lor, au fost necesari 40 de ani ca să se obţina printr-un act secularizarea acestora. Să spicuim din Istoria lui A. D. Xenopol câteva fraze: "În anul 1628 sub Alexandru Iliaş, se încearcă oprirea de a închina moşii, dar nu reuşeşte. Matei Basarab reia 21 din ele". În 1822, Sultanul ordona între altele ca "popii ce până acuma au fost şezând pe la mănăstirile pământeşti, din care se lucra felurite rele urmări, toţi să se izgonească şi să se alunge şi toată temelia răutăţilor, şcoalele greceşti să se desfiinţeze". În 20 septembrie1843, principele Bibescu face presiuni la Petersburg să nu-i mai susţină pe greci. Grecii consimt să fie arendate moşiile prin licitaţie, însă numai sub supravegherea consulilor ruşi şi fără vreun amestec al autorităţilor ţării, adică a românilor. (vol. 13, pag 178.) Apoi, grecii doreau să înfiinţeze un guvern ecleziastic care să nu atârne de guvernul român; să despartă pământul şi ţăranii români în două părţi: una atârnată de guvern, cealaltă de noua autoritate clericala (vol. 13, pag. 185). Se pare că istoria se repetă dupa 150 de ani. Atunci, moşiile au fost date în folosinţa grecilor, ca apoi să se pretindă că le aparţin. Acum, mai recent, în 1948, bisericile greco-catolice au fost tot donate prin decret (de un guvern comunist, impus tot de ruşi) Bisericii Ortodoxe Române, iar astăzi să se pretindă că le aparţin celor care le-au folosit, care "din dragoste pentru Cristos şi în spiritul Evangheliei Sale" nu-i lasă înăuntru pe proprietarii de drept chiar dacă aceştia au spus că nu-i vor scoate pe ortodocşi afară.


Despre egumenii greci Xenopol spunea că nu aveau milă de nimic şi nu se temeau de Dumnezeu, "parcă nu erau creştini". În timpurile noastre un exemplu. Înainte cu câţiva ani, a apărut în ziarul Crişana o ştire: "În Uileacul de Beius n-a fost voie ca la înmormântarea unei femei greco-catolice să se tragă clopotul bisericii greco-catolice. S-a tras numai clopotul bisericii ungureşti." Dar asemenea lucruri se întâmplau şi în secolul al XIX-lea. O ştire din Gazeta Transilvaniei din Braşov: enoriaşii ortodocşi români, mari patrioţi ai bisericii Sf. Treime de pe Tocile din Schei, se opun înhumării poetului Andrei Mureşanu în acest cimitir pentru că poetul era greco-catolic. A trebuit să se ceară aprobare mitropolitului Andrei Şaguna (vechi admirator al poetului), care le spune: "Proştilor, ce mai întrebaţi, îngropaţi-l şi tacă-vă gura". Andrei Mureşanu este cel care a scris poemul Răsunetul, adică "Deşteaptă-te Române", imnul de stat al României, şi care a fost profesor la liceul ortodox din Braşov. Iată de ce cer greco-catolicii bisericile şi cimitirele înapoi!