Fireşte că nu e campanie electorală în toată regula: dezbateri anemice, mulţimi atrase în pieţe cu circ în toată regula, de la spectacole cu pipiţe despuiate, elefantul plimbat de un candidat prin Constanţa şi tinerii puşi să se dezbrace pentru afişele electorale de la Bucureşti, până la propunerea indecentă de pe afişul unei băcăuance - "Încearcă şi cu o femeie". A trecut jumătate de campanie şi mult aşteptatele proiecte adresate comunităţilor locale întârzie să apară. Cine îşi face speranţe că programele vor lua locul show-ului băltit, pigmentat cu senzaţionalisme de paradă, e un naiv care nu ştie cu cine are de-a face.
S-a vorbit în neştire despre miza alegerilor locale, care vor aduce celor care le vor câştiga o putere fără precedent a gestionării banului public şi, implicit, una politică. Competiţia nu e, însă, nici pe departe la înălţimea mizei. Să fie de vină blatul sau epuizarea unei tagme politice lipsite de substanţă şi de principii?
Dar ce autoritate morală are Băsescu să arate cu degetul? Rocada cu "bolnavul" Stolojan în alegerile din 2004, acuzele de fraudă electorală după primul tur al prezidenţialelor, repede uitate după cel de-al doilea, înţelegerea cu "soluţia imorală" Voiculescu pentru ca PSD să nu poată forma guvernul, numirea pesedistului George Maior în fruntea SRI, bunele relaţii cu echipa lui Geoană, răpirea cu cântec a ziariştilor în Irak, şpriţurile publice cu Becali, care s-a oferit apoi să susţină campania pentru referendum a suspendatului cu un milion de euro, şi, mai recent, suspiciunile unor lideri liberali că numirile miniştrilor Agriculturii, Justiţiei şi Externelor sunt rezultatul unei înţelegeri secrete între Tăriceanu şi Băsescu - iată o scurtă recapitulare a cazurilor ce nu-l recomandă pe locatarul de la Cotroceni să arate cu degetul. Noua sa ieşire împotriva a tot ceea ce mişcă în peisajul politic se înscrie perfect, însă, în aria demonizării întregii clase politice, pe care Traian Băsescu o interpretează în neştire pentru a-şi asigura cel de-al doilea mandat.
Dar, dacă tot suntem în campanie pentru locale, ce blat mai mare poate fi decât desemnarea preşedinţilor de consilii judeţene din primul tur? Cât de reprezentantiv pentru Bihor poate fi un candidat UDMR, de pildă, ales de 25% din alegători, cei de etnia sa, în vreme ce electoratul românesc îşi va împărţi voturile? Nu este acesta un blat cu democraţia şi cu cetăţenii, ascuns după lozincăria primenirii clasei politice? Ce fel de înnoire aduce uninominalul la locale, ne-am lămurit văzând personajele între care avem de ales.
Atâta efect concret are toată gălăgia purificatorilor naţionali, specie ilustrată de minune de Traian Băsescu, pe cât va avea isteria declanşată de valiza cu bani trimisă de Gigi Becali pentru a recompensa "U" Cluj dacă reuşea să oprească pe CFR din drumul spre titlul de campioană. Câteva zile, românii s-au întrebat: există promisiunea publică a lui Becali, discuţiile interceptate şi, în final, banii de la masa reprezentantului Stelei şi al lui "U" - aşadar, i se înfundă de data asta lui Jiji, nu-i aşa? Uite că nu-i aşa şi omnipotentul din Pipera defilează gălăgios şi nestingherit în continuare. Cu cenuşa de rigoare turnată în cap la picioarele preşedintelui, pe care a înţeles că nu se face să-l mai atace.

Scandalul de la Cluj va avea tot atâtea urmări cât cel al caltaboşilor lui Remeş. Blatul cu justiţia merge mână în mână cu blatul cu democraţia. Pentru că, la noi, vorba personajului interpretat de Dinică în "Filantropica", "viaţa e complexă şi are multe aspecte". Mereu nefavorabile celor mulţi şi perdanţi, mereu în avantajul celor puţini şi înzestraţi cu virtutea supremă a vremii: tupeul. Mai ales cu tupeul de a blătui şi de a striga apoi: hoţii!