Ce poţi spune despre cineva care vrea să facă o călătorie lungă cu o maşină a cărei direcţie dă să se rupă sau sunt semne că va rămâne fără frâne? Că este iresponsabil? E puţin spus.

În fapt face fiecare ce vrea cu viaţa lui, dar nu are acest drept atunci când prin ceea ce face pune în pericol viaţa, sănătatea, onoarea altcuiva, ale altora. Cu cât o decizie de ordin social este luată la un nivel social mai înalt cu atât consecinţele sunt pentru mai mulţi oameni, iar sus de tot, pentru întregul popor. Cât de importante şi cu ce consecinţe se plătesc bruscările sociale poate să exemplifice şi să explice orice român de peste 45 de ani. Societăţile împlinite, cele care îşi fericesc cetăţenii cu bunăstare şi siguranţă existenţială gen Anglia, Ţările Nordice, Canada, SUA, Elveţia etc., au avut grijă prin politicieni, care au gândit cu capul de sub pălărie, ca orice transformare să fie lină. Vreţi un alt exemplu? România a trecut brutal de la o formulă socială la altă formulă socială. China a avut grijă ca trecerea să fie lentă, treptată, fără zguduiri şi "tăieri de coadă". Rezultatul? România este falimentară, a ajuns o colonie nenorocită. China este a doua economie a lumii şi va fi prima. În privinţa statului, lucrurile stau la fel. Din frământata istorie a Europei, veche sau recentă, fiecare poate găsi exemple. Cel mai revelator exemplu, pe care l-am mai dat este cel al Iugoslaviei, a fostului stat iugoslav. Mişcarea fatală a fost formula statală a preşedinţiei rotative, adică prin rotaţie fiecare republică să desemneze un preşedinte cu puteri depline într-o republică prezidenţială. Se ştia de tendinţele centrifuge ale croaţilor, de sângeroasele relaţii dintre croaţi şi sârbi, dar au fost minimalizate: „Ei nu mai este ce a fost", „lumea este alta... democraţia... fâs". La prima ocazie preşedintele croat a deschis cutia Pandorei şi statul s-a dezmembrat, scăldându-se în sânge. Greşelile fatale ale unui stat sunt de multe feluri. De fiecare dată ele sunt aproape nebăgate în seamă, ori minimalizate de către autorii lor şi de către susţinătorii cu morga  autoimportanţei pe care prostul o afişează, crezându-se călare pe roibul istoriei. Una dintre aceste greşeli fatale, puţin conştientizată pentru România, este perversa euroregionalizare. Ea nu face parte din istoria României, iar dacă englezii nu-şi schimbă administraţia şi structura stabilă de 800 de ani sunt înapoiaţi şi proşti însemană că noi suntem moderni şi deştepţi, aşa cum am fost când la recomandări şi prin dirijări (consilieri plăţiti regeşte) ne-am privatizat ca şi cum ne-am fi spânzurat. Dar Anglia nu este singurul exemplu şi ni se pare că şi ea face parte din Europa. Regionalizarea este promovată intens dinafară doar de cei care vor dezmembrarea României şi sunt susţinuţi în interior de papagali fără creier sau de mercenari mascaţi. Europa nu cere desfiinţarea actualei structuri administrative, recomandă doar nişte regiuni de dezvoltare, nu administrative, deci un fel de  8-16 consilii, care să se ocupe de programe de dezvoltare. Diferenţa este uriaşă, schimbarea actualei structuri a statului român înseamnă deschiderea cutiei Pandorei, care în final va duce la dezmembrarea României. Ceea ce se vede, zgomotul „Ţinutului secuiesc" şi „Republica Partium" este doar vârful aisbergului. Nu uitaţi că în răsărit a existat şi există „în adormire", dar poate fi reactivat oricând „Partidul Moldovenilor", înfiinţat de cine vreţi să credeţi şi susţinut cu logistica uneia din cele mai puternice servicii din lume. Sub ochii noştri se pregătesc premizele dezmembrării României prin euroregionalizare. Se va (vor) face cineva vinovat (vinovaţi) de crimă împotriva poporului român? I s-a distrus integral economia, i s-au luat cu japca şi cu alte mijloace cinstite bogăţiile subsolului, i se vinde pământul de sub picioare, i se va desfiinţa şi statul? Există români responsabili, care se simt datori faţă de ţărâna şi sângele înaintaşilor?