Era timpul să intre şi Bumbescu pe teren. E nevoie de dat la gioale. Pentru că de fapt nimeni nu vrea să facă nimic, ci doar să obţină procente, majorităţi. Iar aceste alegeri vor fi despre Becali, Diaconescu, taţi şi fii candidaţi, rude, borfaşi ordinari.

Acest Bumbescu al vieţii noastre publice s-a săturat să rupă picioare doar prin studiourile tv, o va face şi prin Parlament. Se pare că aceasta este şi logica electorală, să trimiţi nişte lătrăi în colegii, nişte măscărici agresivi, în aşa fel încât prin intermediul unor imbecili jegoşi, de genul ăsta, să lichidezi adversarul. Această porcăială generalizată nu are limite, iar imunitate în faţa lăturilor n-ar avea acum nici Eminescu. Când un scriitor aflat pe lista scurtă a Nobelului este scuipat şi înjurat de dimineaţa până seara, înseamnă că avem o mare problemă la cap. A avea opţiuni politice democratice, indiferent de natura lor, nu poate fi un lucru amendabil. Dar ce e un scriitor, pe lângă unul care a furat şi care se dă în stambă în văzul unei ţări întregi? Aici am ajuns. Iar această agresivitate nedemocratică, cu iz de tiranie, aceste reflexe securisto-comuniste îşi fac tot mai simţite prezenţa. Se pare că suntem aproape să reuşim singura performanţă de care suntem capabili. Aceea de-a nu ne lăsa contaminaţi de spiritul european şi de-a ne înnămoli perpetuu în cocina noastră. Oricum Uniunea Europeană nu e bună atât timp cât nu ne dă de mâncare, cât timp nu putem palma nişte bani. Acest pragmatism soios, reflectat şi de statistici, care arată că mâncăm mult şi prost, cel mai nesănătos dintre europeni, ne arată primitivismul pe care nu vrem să-l părăsim. Mâncăm, bem şi umplem bisericile. Ce bine că nu ne-am occidentalizat şi că rămânem în putregaiul nostru. Şi acest lucru se observă până în cele mai mici detalii ale vieţii, de la maşinile care vor să treacă înaintea pietonului aflat pe trecere la îmbulzeală, datul coatelor. Ne întrerupem, nu ne ascultăm, vorbim tare, ne tragem ţepe şi suntem prieteni doar de pahar şi de combinaţii. Ne masacrăm pe şosele, ne urâm, ne umilim. Iar faptul că mediul politic vântură teme demne de războiul rece, pro sau anti - Occident, arată că încă suntem cu un picior în anii 90. În loc să încercăm să devenim competitivi pe plan european, şi-n felul acesta să ne arătăm patriotismul, nu comemorându-l pe Avram Iancu într-un spaţiu fără toalete şi-n condiţii mizerabile, noi ne bem ţuica strămoşească în bătătura cu wc în fundul curţii. În acest context, bumbăceala politică poate să reînceapă, caftitori s-au găsit, iar votanţii lor, îndobitociţi, în toţi aceşti ani, sunt pregătiţi să-i gireze din nou.