Operaţiunea de schimbare la faţă, de chirurgie estetică a actualei puteri, a fost pusă în practică prin acest guvern junior cu multe nume necunoscute. E un tertip bine ticluit, deoarece în general cei necunoscuţi aduc a tehnocraţi, în virtutea perceperii politicianului ca personaj expus.

Cadre din eşalonul trei al partidului sunt scoase la înaintare pentru a mai cârpi cumva imaginea ciopârţită a unei puteri aflate în degringoladă. La vârf se practică aceeaşi operaţiune. Mihai Răzvan Ungureanu pare tehnocrat, dar de fapt nu e. Nefiind un combatant politic de arenă, se mizează pe imaginea discretă dată de funcţia de şef SIE, astfel că aduce şi el a tehnocrat  uitându-se astfel că prin funcţia sa, n-avea cum să nu fie ancorat politic în actualul regim. La falsa imagine de tehnocrat mai contribuie şi CV-ul presărat cu performanţe academice. De parcă doctoratul în istorie şi executivul ar fi ca aţa cu acul. Cei care încurajează intrarea în politică a acestor băieţi studioşi, fac o mare greşeală. Oamenii aceştia nu au prin structura lor aluat de politicieni, sunt buni de paravan pentru adevăratele animale politice, iar pe lângă asta îşi irosesc şi calitatea de specialişti în domeniile lor. Dar deşi Mihai Răzvan Ungureanu a găsit lanţul gol, încă se mai aude ecoul domnului Boc, care îşi freacă palmele după trei ani de guvernare, ca după o coasă zdravănă. Uriaşa capacitate a domnului Boc de-a sări de pe un picior pe altul şi de-a părea când docilul executant, când croitoraşul cel viteaz, vorbeşte de la sine despre tupeul ardeleanului ajuns mare între mitici. Domnul Boc declară că nu face acum bilanţul greşelilor mandatului său, deoarece îl rezervă pentru memorii. Aproape că îţi vine să crezi că oamenii ăştia conduc doar ca să-şi poată scrie memoriile. Poporul are memoria negativă a mandatelor lor, pe cine îşi închipuie că mai interesează cum au mâncat ei cu mâna stângă savarina alături de şeful CIA? Probabil că acest gen de întâmplări rămân marile lor isprăvi. Ca şi căpşunarul care se întoarce în satul lui şi le vorbeşte celor de la bufet de autostrăzi. Pe alt plan, în tot acest răstimp, strada produce actori, de la o masă indistinctă de nemulţumiţi, deja s-a ajuns la vedete lansate ad-hoc, asta dacă ne facem că nu citim ce spune fostul şef SRI, Virgil Măgureanu, de lipsa de spontaneitate a manifestărilor de protest. Oricum ar fi, personajele sunt pe măsura clasei politice pe care aceştia o contestă. De la Peneş Curcanul, venit din Dealul Clujului să facă juntă militară pe Dâmboviţa, la zambile pacifiste degajând parfum de SNSPA, reîncarnarea lui Mahatma Gandhi, Corneliu Crăciun. Cât îl priveşte pe bravul ostaş, imaginea lui este sugestivă pentru celebrul slogan, armata e cu noi. Cum militarii nu funcţionează decât la ordine, e probabil ca şi-n acest caz, omul a fost încredinţat  cu această misiune în Capitală, de mai mari în grad ai armatei române, majoritatea bătuţi de neveste, mai ales după scăderile de venituri, în singurul război purtat de ei, cel conjugal. Oricum ar fi, ar trebui să jubileze acest popor pentru că stă sub aripa cloştii militare. Numai că dacă Ţuţea îşi dorea ca fiecare babă să mulgă vaca cu casca pe cap, mă tem că acum la noi sunt mulţi purtători de cască, buni doar să mulgă vaca cu ţâţe bugetivore. Dar pe lângă pitorescul personajelor, strada a clamat mereu împotriva întregii clase politice, după care s-a făcut linişte. Nici măcar iniţiativa unui partid n-a existat. Toţi sunt scârbiţi de politică. Atunci să stea în case şi să se uite la Discovery. În momentul în care protestezi, deja faci politică, iar dacă totul se reduce la asta, atunci televiziunile vor fi singurele beneficiare.  Într-o  ţară în care o reformă a partidelor nu există, ar merita  dublate toate formaţiunile de pe eşichierul politic. Am avea nevoie, de noi social-democraţi, liberali, creştin- democraţi. Dar nu se vor face pentru că românii nu cred în doctrine, idei, principii. N-avem nici cultura politică, nici civică pentru a porni de jos în sus. Aşa că nu ne rămâne decât să ne uităm la  tinereii din actualul guvern, care ne sunt serviţi drept argument pentru întinerire şi care nu sunt altceva decât nişte copii de sistem. La vremea lui şi Emil Boc, la 34 de ani, era un deputat tânără speranţă, diferit de anchilozaţii de la momentul respectiv. Elena Udrea a intrat într-o funcţie publică pe la 31 de ani, nici acum nu e veterană, aşa că ne-am lămurit între timp care e traseul tinerilor. Deci nu e nicio problemă, că prospături ţara noastră are, şi cadavre, şi saltimbanci.