Proaspătul lot ales de europarlamentari pare a fi mai eterogen decât anterioara componenţă. Pigmentul politic este dat de departe de EBA şi de Gigi Becali. Nici intelectualii lăutari, gen Traian Radu Ungureanu sau Cristian Preda nu sunt de trecut cu vederea, mai ales că sunt vocile cele mai sonore, atunci când vine vorba de oripilări de natură etico-estetică. Iritarea acestor intelectuali de marketing faţă de locul ocupat de Gigi Becali ar fi una cinstită, dacă ar fi însoţită şi de un examen autocritic cu privire la propria ascensiune bazată pe proptelele servilismului.

Sigur că locul lui Gigi Becali nu este la Bruxelles, dar cine mai e la locul lui la noi? Suntem o ţară de dislocaţi întru marea impostură. Când Caligula şi-a făcut calul senator n-a făcut altceva decât să profeţească realitatea politică de peste milenii. Oricum comedia sensibilităţii intelectuale s-a încheiat în momentul în care TRU a băut cupa şampaniei împreună cu cel care-l făcuse măscărici.
În ceea ce o priveşte pe EBA, ea ajunsese să fie luată înapoi acasă de toată lumea, ba de cei de la partid, ba de tată. Ideea era că trebuia adusă fata acasă după ce a umblat creanga prin ţară jucând farsa candidatului independent. Se pare că aceasta este noua găselniţă a politicienilor români. Partidele dimpreună cu baronii lor şi cu întreaga maşinărie reprezintă în percepţia publică imaginea putregaiului moral. Aşa că un bun antidot la acest handicap de imagine îl reprezintă ieşirea în afara partidului şi autoproclamarea ca independent. În felul acesta duhorile emanate de gaşca politică dispar, iar imaginea de bordel a partidului dispare şi ea, ca în locul ei să vedem trufandaua independentă pe tarabă. Experimentul Oprescu a deschis drumul spre tipul acesta de succes. EBA a preluat cu succes reţeta, iar unele zvonuri spun că şi pater familias e tentat de „sfatul medicului".
Dar nu ştiu dacă mai are nevoie tatăl Ebei de postura de independent pentru a seduce electoratul. Acesta pare a fi sedus mult mai tare de imaginea de pater familias. Relaţia tată - fiică emoţionează până şi antenele de cablu de pe blocuri. Mai ales că din punct de vedere afectiv are mult mai multă rezonanţă decât dacă aveam relaţia tată - fiu. Băiatul lu` tata pare tot timpul o beizadea leneşă, un bagabont care cheltuie banii lu` ăl bătrân pe maşini şi gagici. Dar aici, fiica lu` tata, oricât ar fi făcut ea nefăcute, e totuşi un suflet de fată care primeşte dragostea şi protecţia tatălui în văzul unei naţii prostite.

Dar ce mai contează, calul lui Caligula va necheza la Bruxelles, ceea ce înseamnă că nici măcar specia nu ne va fi reprezentată la Parlamentul European, aşa că TRU îşi poate pune o întrebare fundamentală a esteticii: ce-i mai urât decât urâtul? Iar uitându-se în oglindă poate şi răspunde: şi mai urâtul.