Capcanele restructurării administraţiei spitalelor

O singură zi de blocare
a unei funcţii, aprovizionarea cu medicamente, alimente etc., presupune încurcături de mare scandal, iar pentru două zile externarea bolnavilor. Sunt o mulţime de asemenea funcţii care pot fi optimizate pe parcurs, dar nu pot fi create pe parcurs pentru că acest lucru necesită timp, negocieri, organizare etc. Înainte de a închide structurile care asigurau o funcţie trebuie să ai noi structuri pregătite la cheie care să o preia. Între un holding şi un spital, ca să facem o comparaţie, există diferenţa dintre un stat federal şi un stat naţional unitar. Adică cele patru spitale propuse a forma holdingul sunt suficient de diferite ca specific patologic încât presupun un corespondent specific funcţional de care administraţia trebuie să ţină cont. La psihiatrie, de exemplu, un diagnostic pentru multe entităţi patologice nu poate fi corect pus până nu confrunţi datele examenului psihiatric cu informaţii obţinute de la familie, cunoscuţi, autorităţi etc. A lua o măsură de tipul "nu intră nicio pasăre, nu iese nicio pisică..." afectează direct actul medical. Mă repet, nu administraţia organizează actul medical, administraţia se conformează cerinţelor actului medical. Aceasta, desigur, în condiţii de normalitate. Să zicem că am rezolvat punctul acesta, dar vine Costică, directorul cu băţul de director sculat, şi bate cu pumnul în masă: "Mie nu-mi intră decât (să zicem) între 12.00-14.00". Dar dacă familia locuieşte la 100 de km distanţă şi are autobuz doar la ora 5 dimineaţa ce faci? Îl pui să crape în stradă pentru că directorul este prost şi rigid? Ideea este că există amănunte specifice pe care nu administraţia holdingului trebuie să o organizeze, ci factorii coordonatori ai specialităţii în cauză.

Câte funcţii pot fi externalizate
şi centralizate? Şi în ce condiţii se externalizează funcţii? De exemplu, portarii vor fi înlocuiţi de membrii unui corp de pază. Dar noaptea poate fi de gardă doar o doctoriţă firavă şi este adus în stare de agitaţie psihomotorie o namilă de 2 m. Portarul trebuie să stea alături pentru siguranţă. El nu este doar uşier. Fuge un bolnav. Va fugi pe stradă bodyguardul de serviciu? Vine noaptea un bolnav de targă şi nu ai brancardieri. Va accepta bodyguardul să ridice targa (nu singur) şi să o ducă în secţie? Adică, la psihiatrie, la poartă, trebuie să stea un om bun la toate. Noi nu avem ce face cu un simplu Bulă care îşi arată bulanul la trecători: "Eu sunt plătit să păzesc poarta". Vor fi negociate toate acestea cu firma preconizată a asigura paza? Economic vorbind, un bodyguard va accepta un salariu mai mic decât actualul portar? Dar beneficiul patronului? Atunci ce externalizăm? Este doar un exemplu. Rămânem la specific. Între specialităţile care vor intra în componenţa holdingului există diferenţe mari. Medicaţia aferentă acestor specialităţi este şi ea extrem de diversă şi face parte din universuri farmacologice diferite. Există o parţială specializare neoficială (doar prin practică) a farmacistelor atât referitoare la medicaţie, cât şi la bazele de aprovizionare şi la producători. Este necesară în practică această minisubspecializare. Pentru a funcţiona corect cum se va proceda? Vor fi duse toate într-o farmacie centralizată? Dar atunci se pierde legătura cu secţiile, lucru extrem de important în cazul multor specialităţi. Mai mult, strict medical. Există cazuri de urgenţă psihiatrică, grefată pe urgenţă somatică. Sunt nevoit la aceste cazuri deseori să schimb medicaţia de la un moment la altul, să apelez la medicamente pe care nu le am pe secţie. Dacă trimit după medicamente la 2 km distanţă se cheamă că voi avea performanţe medicale? Este necesară o secţie a farmaciei în apropiere? Se externalizează alimentaţia. Va avea furnizorul 4 maşini care să ajungă la 4 spitale în acelaşi timp? Cu o maşină, unii vor mânca dimineaţa la 6.00, alţii la 10.00, uneori vor spune "traficul..." şi vor ajunge la 12.00. Sau am un bătrân de targă, suspect de pneumonie, dar bolnav psihic. Este iarnă, grea sau uşoară, iarnă. Ce fac, îl duc cu salvarea kilometri de drum până la un centru radiologic, prin frig omorându-l sau păstrez punctul radiologic din curtea spitalului protejându-l? Nu o voi lungi. Sunt o mie de astfel de amănunte, extrem de importante, însă, în practică. Înainte de a le pune la punct, după discuţii repetate, oricât de tensionate (nu se va putea fără asemenea discuţii), nu se poate porni fiind siguri de succes. Şi repet, orice schimbare trebuie făcută în beneficiul bolnavului şi nu a privaţilor care pândesc externalizările.

Schimbările sunt necesare,
dar doar dacă sunt făcute în beneficiul bolnavilor. Cu alte cuvinte este necesar ca trecerea la fapte concrete să fie făcută după ce au fost gândite lucrurile până la capăt. Am citit în ziare o sintagmă care m-a pus pe gânduri "uniformizare financiară". Adică fiecare aduce câţi bani poate, dar consumăm în comun. Aceasta ar însemna întoarcerea la leninism. Dacă ne vom întoarce la colectivism atunci va fi un fiasco total. Va aduce nu doar nedreptate, dar va afecta şi tratamentele bolnavilor. Ceea ce neputincioşii de parlamentari au spus în lege "tratament" nu trebuie înţeles medicaţie. În psihiatrie tratamentul are patru nivele: biologic - constând în primul rând în medicaţie, dar nu doar atât; psihoterapeutic - vizând nivelul ontogenic; sociorelaţional; spiritual. Fiecare nivel presupune cheltuieli. Dacă cei chemaţi să conducă holdingul vor gândi simpluţ tratament=medicaţie, vor face un rău bolnavilor şi vor apărea ecouri extrem de neplăcute. În altă ordine de idei, o specialitate are sarcina de a asigura asistenţa sanitară de specialitate într-un teritoriu dat, recte judeţ la noi. Această asistenţă trebuie să aibă o coerenţă şi o unitate în abordare. Altfel nu poate exista nicio politică sanitară şi nu poate funcţiona niciun program de sănătate. Gonoreii politici, neînţelegând lucrurile şi neascultând pe nimeni, au pulverizat specialităţile în secţii, secţiuţe, bănci şi scăunele. În cadrul acestui holding este necesară existenţa unei coordonări centralizate care să dea unitate specialităţii şi prin care să se poată derula profesionist programele de sănătate şi politica sanitară. Acest lucru a fost pus la punct de secole prin noţiunea de clinică de specialitate, cu secţiile ei desigur, aşa cum au funcţionat ele în Cluj-Napoca, Timişoara, Bucureşti etc., de peste 100 de ani. Este necesară reinstituirea unităţii metodologice a specialităţilor şi depăşirea involuţiei la nivel de secţii clinice.

Încă ceva. Dacă, în Oradea, standardele medicale au crescut acest lucru se datorează în primul rând apariţiei Facultăţii de Medicină, indiferent câţi duşmani şi invidioşi are. Dacă în Cluj-Napoca asistenţa medicală este alta decât în Satu Mare aceasta se datorează existenţei învăţământului medical. Dacă în Bucureşti standardul medical este altul decât în Ploieşti se datorează aceluiaşi lucru. Dacă iniţiatorii holdingului au gânduri bune faţă de orădeni atunci holdingul trebuie să sprijine, să ajute la vigoarea învăţământului medical orădean. Fără acesta Oradea va ajunge medical o Salonta mai mare.