Ce-am mai învăţat noi sau ce s-a mai văzut în lumina reflectoarelor NATO la Bucureşti? În primul rând, că întotdeauna cei mari împachetează realitatea în minciuni care să-i avantajeze. Rusul Putin a plecat zâmbind, alături de o presă care îi ovaţiona succesul. Ce succes?

NATO a ocupat, de fapt, peninsula Balcanică, blocând definitiv visul dintotdeauna al Rusiei de a avea acces la Adriatică pentru a controla Mediterana, adică trei continente. Iar presa anglo-americană le ţinea isonul. De fapt, este vorba despre pragmatism: decât să mormăie ursul mai bine să moţăie. Este tehnica îmbrobodirii şi adormirii adversarului. Exact ca atunci când nouă ne spuneau: "Ce pierdere uriaşă, ce morman de fier vechi este combinatul de la Galaţi", pe care, de fapt, îl pofteau, iar după ce l-am dat aproape gratis celui pe care l-au ales ei, acelaşi combinat a făcut din omul care a primit cadoul a treia putere siderurgică din lume. E grozav de bună presa asta! Mai ales când este "independentă". Ucraina şi Georgia? Rusia jubilează prosteşte. De fapt, a amânat extinderea, cu preţul înfrângerii definitive. Abia acum s-a afirmat în totalitate că cele două ţări aparţin spaţiului atlantic şi nu rusesc. Este o afirmaţie care are consecinţe istorice. Aceasta împinge Rusia spre Asia, de fapt, spre Alaska, unde americanii vor de 100 de ani pod, cale ferată sau orice pentru a putea drena bogăţiile naturale ale Siberiei spre America. Oamenii ştiu exact ce vor. Dar să îi lăsăm pe cei mari cu ale lor. Despre noi? Am aflat, fraieri fiind, nu ne putem vedea corect chipul în oglindă, că Palatul Parlamentului (Poporului) este una dintre cele mai deosebite clădiri din lume. A trebuit să vină Guiness Book să ne spună că este cea mai mare clădire administrativă din lume, că este cea mai scumpă etc., etc. Ştim că, dacă nu era "paranoia lui Ceauşescu", NATO nu avea ce căuta la Bucureşti. Ştim că această clădire va propulsa Bucureştiul în locul unor viitoare (şi repetate) manifestări internaţionale. Cele mai mari, ca acest summit NATO, nici nu prea au loc altundeva în lume. Vă aduceţi aminte că imediat după 1989 cercuri de intelectuali de elită, din ţară şi diaspora, cereau dărâmarea, bombardarea, distrugerea "monstruozităţii" etc., etc. Nu dau nume. Unde sunt corurile de gargaragii (sau mercenari)? Într-un serial care prezenta cele mai impozante clădiri ale continentului, Palatul Parlamentului a făcut obiectul unei prezentări de sine stătătoare, fiind înfăţişat ca o valoare continentală, nu doar românească. Numai că nemţii au altfel de intelectuali şi de ziarişti. Apropo, cel mai mult m-a impresionat la acest summit demnitatea naţională a ziariştilor ruşi. Fiţi siguri că nu toţi îl agreează pe Putin. Fiţi siguri că destui dintre ei au sesizat eşecul Rusiei. Cu toate acestea, l-au aplaudat pe Putin ori de câte ori au putut şi în scris au prezentat eşecul ca pe o victorie. Ce ar fi făcut ai noştri? Unii ar fi huiduit, ar fi urlat, s-ar fi exprimat etc., etc. Împărţiţi limbricii în două cohorte care ies din intestine şi veţi avea peisajul şi mirosul corespunzătoare.
A doua zi după deschiderea summitului, dimineaţa în maşină, butonez radioul, căutând ştiri. Dau peste un post parcă antinaţional sau aşa ceva, unde un reporter perora furibund: "Ne-am făcut de râsu'-plânsu', ne-am făcut de ruşine pe 20 de ani, ne-am..., ne-am..." şi nu se mai oprea. Se referea la acea defecţiune de coordonare a transmisiei din prima zi. Tembelul nu a aşteptat să vadă care va fi măsura şi nota finală a organizării, pe care 90% dintre participanţi au lăudat-o. Nu, a găsit pretextul de a fi "elitist", limbricul vroia să se audă că-i înjură pe români, pentru că, nu-i aşa, este de bon ton în lumea... În lumea cui? În lumea nulităţilor cu pretenţii. Reţineţi, vă rog. Niciodată, nicăieri în lume, în nicio epocă, niciun om cu adevărat de valoare nu şi-a hulit neamul. Cât a putut, l-a lăudat şi l-a promovat, aşa precum niciun om normal nu îşi huleşte membrii familiei, nu scuipă în urma lor, ci, cât poate, le evidenţiază meritele.
Ce-am mai văzut noi la NATO? Că mai marii lumii nu au putut fi primiţi altundeva decât în Palatul Cotroceni, pus la punct, după un dezastru proletcultist, tot de către Ceauşescu. Că delegaţiilor li s-a oferit un spectacol la Teatrul Naţional, construit de... Doamne, multe "prostii" a mai făcut şi asta. Că, fără metrou, Bucureştiul ar fi un oraş mort. Fiecare om care are peste 50 de ani poate numi cel puţin 2-3 nume care pe vremea construcţiei metroului cârteau: "ce dezastru", "ce trepidaţii", "se fărâmă asfaltul" etc., etc. şi alte tâmpenii. Nu vreau să-l reabilitez pe Ceauşescu. De fapt, atunci când pentru generaţia asta va fi prea târziu, istoria va reabilita tot ceea ce merită reabilitat. Pledez doar pentru altceva. Pentru datoria noastră de a gândi pe cont propriu, pentru datoria de a avea demnitate naţională, pentru datoria de a nu fi fraierii nimănui şi pentru datoria fiecăruia de a-l analiza pe cel care debitează tâmpenii preluate din presa "independentă".