La 11 iunie 1948 a intrat în vigoare Legea nr. 119, care prevedea naţionalizarea tuturor bogăţiilor subsolului ce nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum şi întreprinderile individuale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii.

În judeţul Bihor, prin efectul Legii 119/1948 au fost naţionalizate imediat 21 de întreprinderi, dintre care 13 în Oradea şi 8 în judeţ. Cele mai reprezentative unităţi industriale orădene naţionalizate au fost: fabrica "Fraţii Grunwald", care producea rolete şi ambalaje din metal, "Szanto Dezideriu", care producea rolete metalice şi sobe, întreprinderea "Florenz", unde se fabricau cântare, întreprinderea "Palas, Sonenfeld & Seidman Oradea", fabrică producătoare de hârtie şi litografie, întreprinderea "Duratex", producătoare de materiale de construcţie, var, materiale ceramice brute şi fine, materiale pentru izolări termice şi carton asfalt, fabrica "Cristal", care producea sticlă şi articole de cristal pentru oglinzi, fabrica "Szanto şi Halasz", care producea rolete din lemn, întreprinderea "Leichner SA" unde se prelucra blănăria, fabrica de textile "Haimovici şi Petrasovici", precum şi întreprinderile "Delta" şi "Stas", producătoare de cărămizi şi ţigle, "Aurora" şi "Vesta", producătoare de materiale cosmetice, solvenţi, uleiuri eterice şi produse farmaceutice, "Oficiul Industrial", unde se producea ulei alimentar, şi, de asemenea, fabricile "Chic" şi "Electra".
În judeţ, au fost naţionalizate: "Fama S.A.R.", care producea materiale de construcţie în oraşul Aleşd, "Mina de Piatră şi Var", din localitatea Vadu Crişului, "Industria Bihoreană", care se ocupa de industria extractivă în zona Beiuş-Urviş, "Industria Chimică" de produse chimice Tileagd, Derna-Tătăruş, unde se regăsea industria extractivă şi întreprinderea "Beniamin Gluch", din Valea lui Mihai.
După naţionalizare, pe "vatra" unora dintre unităţile intrate sub incidenţa Legii 119/1948 s-au edificat mari întreprinderi care au păstrat în parte sau în totalitate acelaşi obiect de activitate. Deşi ulterior anului 1990, acestea au făcut obiectul procesului de privatizare, foarte puţine au reuşit să-şi croiască drum în economia de piaţă, marea lor majoritate aflându-se în diferite stadii ale procedurii de faliment, declanşat voluntar, la iniţiativa noilor proprietari, sau, dimpotrivă, de către creditori.


Cât despre foştii proprietari, foarte puţini dintre urmaşii acestora au reuşit să se "pricopsească" cel mult cu un pachet de titluri la Fondul Proprietatea, care în momentul de faţă nu se tranzacţionează nici măcar la jumătate din valoarea lor nominală.