În noul mers al trenurilor Vestul Românesc, adică Maramureș, Crișana și Banat, deci inclusiv principalele orașe ale zonei, Sighetu-Marmației, Satu Mare, Baia Mare, Oradea și Timișoara (excepție Arad), nu sunt legate de București prin cele 12 trenuri InterCity lansate în circulație din 11 decembrie 2022. Chiar și pentru Arad nu exista un tren direct, ci doar o ramură Arad-Teiuș pentru Cluj-Napoca-București.

Cu alte cuvinte trei mari provincii românești istorice (celelalte sunt: Bucovina, Basarabia, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Transilvania istorică, Oltenia) sunt izolate, din nou, pe calea ferată, de Capitala Țării. Fenomenul a debutat în 1996, când celebra coaliție a CDR a luat la guvernare partidul revizionist UDMR. La vremea respectivă, în anii 1997-1999, am pus în discuția Camerei Deputaților această anomalie antinațională, fără efect la nivelul guvernului Ciorbea. După 2000 dezinteresul urmașilor cederiști rămâne în vigoare, după cum se vede, până astăzi.

De altfel, ziarele „Crișana” (7 decembrie 2022, p.1,10) și „Jurnal bihorean” (8 decembrie 2022, p.8) au informat cititorii despre perpetuarea unei situații anormale, prin prisma intereselor de călătorie a cetățenilor din zonă. Chiar senatorul liberal Adrian Hatos a cerut ministrului pesedist al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, să clarifice situația. Totuși, nici o sursă nu încearcă să pătrundă în interiorul lucrurilor, să explice când și de ce se insistă să se perpetueze situația, ce urmări politice poate să aibă aceasta în timp. Încă o dovadă că factorii politici decidenți ai zilelor noastre nu cunosc Istoria Țării, nu știu să-i valorifice părțile pozitive, cu atât mai mult să se ferească de scăpările ei – mai ales cele pe care „prietenii” noștri, din țară și străinătate, se pot folosi. Este vorba, în primul rând, de consecințele stăpânirilor străine mai îndelungate asupra Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei și Dobrogei, chiar asupra Olteniei pentru o scurtă perioadă de timp (1718-1739).

Prăbușirea regatului Ungariei sub Imperiul Otoman (1526-1541) duce la declanșarea unor lupte sângeroase și de durată între Imperiul Habsburg, care controla nordul fostului regat ungar, Imperiul Otoman din sud și Principatul Transilvaniei din est. Spațiul de confruntare a fost nord-vestul de astăzi al țării noastre, mai exact comitatele Maramureș, Solnocul de Mijloc, Crasna, Chioar, Bihor, uneori până în părțile Zarandului. Principii Transilvaniei istorice doreau să îl încadreze politic din moment ce economic făcea parte din piața de schimburi economice a Țărilor Române, iar din punct de vedere demografic era locuit în majoritate tot de români iobăgiți, forța de muncă fără de care nu se putea menține Principatul. Pe de altă parte, habsburgii doreau să oprească înaintarea otomană la nord de Banat, pe care turcii îl organizaseră în pașalâc, ceea ce le permisese să ocupe temporar Lipova, Aradul, Ineul de Arad, chiar cetatea Oradiei. Pentru că zona era una a „nimănui” sau temporar a fiecărei dintre cele trei state, a fost numită ocazional și temporar „partis annexae” sau „Partium” (vezi demonstrația mai detaliată în articolele colegului dr. Mihai Georgiță din „Crișana”, 26 mai 2014 și 27 mai 2014).

Odată cu expansiunea habsburgă spre est în detrimentul Imperiului Otoman (secolul XVIII), prin încadrarea Ungariei, Partium, Transilvaniei istorice și Banatului, sub controlul politic al Vienei, evoluția social-economică și politică a fost dirijată de Viena. Totuși, până la 1867, fiecare din teritoriile amintite mai sus au avut și anumite particularități de organizare administrativă. Pentru spațiul românesc acestea continuă și după încheierea dualismului austro-ungar (1867), când Transilvania istorică, Partium și Banatul (acesta încă din 1861) intră sub controlul guvernului de la Budapesta (până în 1918/ parțial 1919). Eliberarea din iobăgie la 1848/1849 și împroprietărirea țăranilor prin decretul imperial din 1853 (cel din 1854 pentru Transilvania istorică), legea electorală pentru Ungaria Panonică cu aplicare și în Vestul Românesc mai laxă față de cea din comitatele Transilvaniei intracarpatice – face ca societatea românească din Partium și Banat să evolueze mai rapid pe linia modernizării. Totuși, conștiința națională românească, încadrată în cea generală a românilor transilvăneni, va avea accente mai puternice și hotărâte, militând pentru orgaizare și unire. Explicația este simplă: fiind la limita de vest a spațiului etno-geografic românesc, românii din Maramureș, Crișana și Banat au simțit primii și cu maximă duritate procesul de maghiarizare. Vor trebui să se organizeze cultural, școlar, economic și politic. O situație în oglindă au trăit și luptat românii din cealaltă extremă a neamului nostru - bucovinenii și basarabeni - amenințați de rusificare și germanizare. Faptul că în documentele Unirii de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918), pe lângă nominalizarea Maramureșului, Transilvaniei și Banatului pentru Vestul Românesc se folosește pentru Vestul Românesc expresia „părțile ungurene”, asta trebuie înțeles ca „părțile românești dinspre Ungaria”, nicidecum o zonă locuită în majoritate de unguri.

Deci, Partium este o formulă administrativ-geografică fără tradiție în istoria noastră, impusă temporar în conjunctura politică a secolului XVII, a constituirii Principatului Transilvaniei, a dispariției Regatului Ungariei, a confruntărilor militare dintre habsburgi și otomani.

În ultima vreme, UDMR a lansat din nou noțiunea de Partium din motive politicianiste, de fărâmițare a unității Transilvaniei, până la urmă, a României. Organizațiile udemeriste din Maramureș și Crișana acționează direct sau prin tot felul de ONG-uri proprii pentru a se crea iluzia unei zone demografice majoritar maghiare în așa zisul Partium, numai bună pentru o altă autonomie etnică în Transilvania, alături de Țara Secuilor. Faptul că în fruntea administrațiilor județene la vârf din județele Satu Mare și Arad sunt udemeriști, dublați pe funcții imediat următoare în Bihor, apoi primari în orașele Satu-Mare, Carei, Salonta – în alte comune din „Partium” ca majorități românești (aici, ca urmare a dezbinării românilor în partide și partidulețe, alături de sistemul de vot într-un singur tur) - facilitează generalizarea impresiei că nord-vestul românesc este pur maghiar. Deci, oricând o conjunctură internațională defavorabilă țării noastre, gen 1940, pe fondul impotenței politice a diplomației românești, în fond a guvernului de la București, „Partium” ar putea să fie puntea de legătură spre Țara Secuilor într-o nouă hăcuire teritorială a Transilvaniei.

De felul meu nu sunt alarmist. Ca orice dascăl am fost și sunt un optimist. Acest sentiment am transmis și transmit elevilor și studenților mei. De asemenea, coabitarea românilor cu celelalte etnii din Transilvania, în fond din întreaga Țară, trebuie să continue ca un principiu tradițional național și european. Totuși, nu trebuie să închidem ochii la manevrele directe sau mascate ale neprietenilor din țară și străinătate. Cu atât mai mult la gafele guvernanților noștri, în varii domenii și situații, ce pot fi folosite de adversarii declarați pe față sau cu ramura de măslin în mână și brișca la tureac.

Deci, ce făcem, domnule ministru Grindeanu? Revizuiți programul trenurilor InterCity sau ne dirijați subtil spre Budapesta și Viena? Cu atât mai mult cu cât în rețeaua CFR, din 1996 până astăzi, sunt șase perechi de trenuri ce leagă direct Budapesta de Oradea – Cluj – Deda - Sfântu Gheorghe - Brașov, Lököshaza –Curtici - Arad, Kotegyan - Salonta, Nyirabany -Valea lui Mihai - Săcueni Bihor-Șimleu Silvaniei - Jibou, Tiborszallas – Carei – Satu Mare - Baia Mare, chiar spre Sighetu Marmației. Ce colaboratori „competenți” aveți între cei ce stabilesc mersul trenurilor? Măcar verificați dacă Banatul este legat de București prin Orșova și Caransebeș - Timișoara. Doar sunteți bănățean!