Am avut ocazia, zilele trecute, să trec din Dobrogea în Bărăgan pe la Vadul Oii - Giurgeni. La câţiva kilometri de Giurgeni se află situl arheologic al oraşului Târgul de Floci (în limba veche floci - lână). A fost probabil oraşul economic cel mai important al Ţării Româneşti în Evul Mediu. De acolo se făcea exportul de oi şi de lână. Oraşul a dispărut, fiind distrus de războaiele ruso-turce repetate în acea zonă, în secolul XVIII.

 A fost oraşul în care s-a născut Mihai Viteazul. Pe şosea vizavi de sit (se văd doar urme de ziduri) s-a construit o parcare, în care există un monument cu bustul lui Mihai, între două coloane ce urcă spre cer. Monumentul este lipsit de monumentalitate şi grandiozitate, ca toate ale noastre, dar este frumos. La 10 m în continuarea parcării trecând prin iarbă (în ziua aceea nu plouase) există nişte ziduri pe post de WC fără, uşi, de tip turcesc, dar nu te puteai apropia la 2 m din cauza mirosului care te trăznea. Aici opresc românii care au necesităţi, neexistând pe lungi distanţe parcurse cu maşina alte posibilităţi. Aici opresc străinii care citesc în ghiduri despre locul de naştere al unuia dintre cei mai importanţi conducători ai românilor. Până acolo observasem cu atenţie localităţile şi câmpurile, adică feţele oamenilor. Localităţile erau sărace, dar neaşteptat de curate şi aranjate, iar câmpurile lucrate până în şosea, fără palmă de pământ nelucrat. În fapt îmi era ruşine să compar imaginile cu cele din Bihor. Deci ceea ce am văzut în parcare nu ţinea de firea localnicilor.  În schimb, România are ministru al Culturii, sute de angajaţi ai Ministerului, judeţul Ialomiţa are prefect, preşedinte de consiliul judeţean, consilieri etc., organisme judeţene de cultură... etc., turme de politicieni sau purulenţi politicieni, proşti şi ticăloşi. În Bucureşti există o clădire care a fost hotel, în care s-a hotărât, la 24 ianuarie, unirea Moldovei cu Ţara Românească. Acum clădirea este o cocină în dărâmare. Locul sacru al începutului unirii tuturor românilor! Care popor ar mai răbda aşa ceva? Are Bucureştiul primar, consilieri, comitete, comiţii etc... Are, dar plantează pe post de simboluri (Traian) naturi în curul gol pe cea mai plimbată stradă a oraşului. La Turnu Severin se află capătul de pod peste care a trecut Traian în Dacia. Am vrut să-l văd. Am zărit resturile. Mi-a fost imposibil să mă apropii din cauza excrementelor. M-aş fi apropiat şi aşa, dar nu aş fi avut pe urmă unde să-mi spăl pantofii. Câţi bani cheltuieşte anual Ministerul Culturii? Pe ce îi cheltuieşte? Aflăm doar despre tot felul de scandaluri în legătură cu fraudarea la tot felul de chermeze şi comenzi dubioase.

        La Sarmisegetuza tot ceea ce a conservat 2000 de ani pâmântul a fost dezgropat de "patrioţi" şi lăsat pradă îngheţului şi dezgheţului, ploii etc. Cu bani puţini se putea pune sub o cupolă de sticlă... pe o structură metalică ieftină.... Dar cui îi pasă? Ceauşescu a fost patriot, dar a fost cizmar şi înţelegea până în vârful ciubotelor, iar căţeii din jur şi profesioniştii cu aceeaşi coloană vertebrală nu-i arătau şi nu-i spuneau ceea ce trebuia să audă. Altfel devine de neînţeles cum a permis acest lucru şi cum un stat, cu o putere de control şi având toate mijloacele tehnice la îndemână, nu a fost în stare să scoată la lumină aurul dacilor, dar nişte braconieri au reuşit, după revoluţie. Ce am recuperat am plătit cu bani grei şi nici acum nu am recuperat toate brăţările şi toţi kosonii şi cine mai ştie ce şi cât. Dar de ce să mergem mai departe. În Oradea a existat Casa Naţională a românilor bihoreni. Până la Unire şi în perioada interbelică, tot ce era viaţă culturală şi politică românească, toţi oaspeţii străini, prieteni ai românilor veneau acolo. Pentru românii bihoreni era casa speranţei lor. Aţi văzut vreo urmă? Aţi văzut vreo placă? Câte zeci de istorici şi profesori de istorie avem în oraş? Ce comitete şi comisii sau angajaţi, care ori au salariu pentru promovarea, cultivarea... scoaterea şi băgarea...etc...avem în oraş? Casa Naţională funcţiona pe actuala str. Republicii nr. 13 (numerotarea de atunci). Le înşir pe toate acestea deoarece un popor există sau se risipeşte în vânt în funcţie de vitalitatea simbolurilor sale naţionale. Fără simboluri şi mituri naţionale un popor va dispărea. De douăzeci şi doi de ani asistăm la asaltul acestor simboluri şi mituri ale românilor prin minimalizare, băşcălie ori punere sub semnul întrebării, pentru că negarea directă e prea bătătoare la ochi. O fac istoricii români educaţi în afară şi/sau promovaţi din afară. Ultimul asalt este asupra lui Cuza. Minciunile trebuie scrise, pentru că ulterior (istoria nu se măsoară în ani) ele vor deveni argumente. Uniunea Europeană ar putea fi mai efemeră decât Uniunea Sovietică, uniune care părea eternă, iar dezmembrarea Uniunii Europene va fi sigur mai sângeroasă decât cea a fostei URSS. Iar patriotismul nu cere vorbe, ci fapte.

În orice bătălie argumentele şi pretextele pot avea uneori valori egale. Ceea ce trebuie distrus însă, ori negat prin dispreţ sunt urmele materiale ale simbolurilor.