CJAS Bihor, "cuibuşor" de pensionari privilegiaţi
Guvernul a adoptat în şedinţa din 30 decembrie 2008 mai multe acte normative, între care şi o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor de stat şi de serviciu. Actul normativ interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul public. Nimeni nu mai poate beneficia şi de pensie, şi de salariu de la stat, ci doar în domeniul privat.
Conform reglementărilor pentru limitarea efectelor crizei economice impuse de Guvernul PSD-PDL, pensionarii care vor solicita angajarea într-o funcţie publică vor fi obligaţi să opteze între pensie şi salariul de bugetar, fără a mai avea posibilitatea să cumuleze aceste venituri. Ordonanţa stipulează imposibilitatea cumulării salariului de bugetar şi a pensiei în perioada în care o persoană ieşită la pensie lucrează într-o instituţie publică. În acest context, Casa de Asigurări de Sănătate Bihor poate fi "raiul pierdut" al unor pensionari din Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne. Printre aceştia s-a numărat şi colonelul (r) Cornel Ursa, fost şef al Serviciului Juridic, pensionat ca ofiţer din cadrul Serviciului Cercetări Penale şi reangajat ca şef al juriştilor la CJAS Bihor. Întrucât împlineşte vârsta de pensionare pentru limită de vârstă, acesta a fost îndepărtat din funcţie în octombrie 2008. Dar la CJAS Bihor au mai rămas totuşi câteva astfel de "tinere speranţe". Una dintre ele este Mircea Hepeş, consilier principal, care are cea mai impresionantă avere de bugetar de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Alt pensionar reangajat este Mircea Fărcaş, consilier în cadrul CSVR Farmacii şi Dispozitive Medicale. De asemenea, în Consiliul de Administraţie al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bihor se mai află şi alţi pensionari. În legătură cu această problemă, am stat de vorbă cu Simona Ardelean, preşedinta CJAS Bihor: "Cu privire la domnul colonel Cornel Ursa, vă informez că a fost angajatul nostru, dar s-a pensionat de limită de vârstă. Mai avem şi alţi angajaţi din rândul pensionarilor, într-adevăr, în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate. Se ştie, cei care au lucrat în cadrul armatei aveau un regim diferit faţă de ceilalţi, adică aveau dreptul să lucreze şi dacă erau pensionaţi", ne-a declarat şefa Casei de Asigurări.
CE FACEM CU CONSILIERII LOCALI PENSIONRI. Mai mulţi consilieri locali din Turda şi din Câmpia Turzii sunt în situaţia de a opta pentru funcţia de consilier local sau pentru a se retrage, din dorinţa de a-şi păstra venitul de pe urma pensiei. Ordonanţa 230/2008, care limitează cumulul pensiei cu un alt venit din bugetul de stat este ambiguă, pentru că nu face precizarea dacă este vorba de venituri rezultate din salariu. Termenul folosit în ordonanţă este "venituri din exercitarea unei funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale". Ori, în acest caz, în discuţie intră şi veniturile realizate de pe urma funcţiei de consilier local, indemnizaţiile aleşilor intrând la categoria venituri.În aceeaşi situaţie sunt viceprimarii, primarii, dar şi consilierii judeţeni. La Turda, în această situaţie sunt consilierii locali: Clara Adamossy (UDMR), Doru Anca (PRM), Alexandru Biro (UDMR) şi Mihaly Berci (Partida Romilor). La Câmpia Turzii, consilierii pensionari sunt: Ioan Giurgi (Forţa Democrată) şi Ioan Tulai (PSD). Situaţia este la fel şi la Consiliile Locale din comunele limitrofe municipiilor Turda şi Câmpia Turzii. Prefectul Călin Platon a precizat că atâta vreme cât nu se fac precizări la ordonanţă, consilierii locali trebuie să opteze pentru venitul realizat din pensie sau pentru cel realizat de pe urma activităţii de consilier local. În toate cazurile, venitul de consilier este mai mic decât venitul rezultat din pensie, motiv pentru care e greu de crezut că aleşii vor opta pentru funcţia din Consiliul Local. Ei ar avea termen să se decidă până în 21 ianuarie 2009, termen după care Prefectura va afectua controale privind această incompatibilitate. În cazul în care vor renunţa, în locul lor ar intra persoanele aflate pe lista respectivului partid imediat după ultima persoană care a intrat în forul deliberativ local în urma alegerilor din iunie 2008.