S-a ajuns în România, că politicienii nici nu mai au timp, cum aveau pe vremuri, să mintă populaţia  legat de ce vor face ei. Kilometri de autostradă, spitale, locuri de muncă. Asta pentru că lupta împotriva justiţiei le ocupă tot timpul. Atât lor, cât şi televiziunilor penalilor.

De abia după ce vor pune perna pe faţa justiţiei se vor putea întoarce relaxaţi la politruceală şi la furt nestingherit. Pentru că de asta se face politică de douăzeci şi cinci de ani în România, ca să poţi fura fără să fii prins. Iar în ultimii ani, prin acţiunile justiţiei, a fost lovit exact sensul politicii în România. Asta face ca să existe o alianţă transpartinică împotriva justiţiei. Toate partidele gem de corupţi şi interlopi. Simptomatic pentru această stare de fapt e şi vânturarea pe piaţă a candidaţilor transpartinici. Se poartă transpartinicul pentru ca el să nu bată la ochi ca fiind reprezentatul unui grup infracţional organizat. În felul acesta se poate administra mai discret injecţia letală justiţiei. Este de preferat această procedură, scaunului electric, nu de alta, dar impactul politic extern trebuie diminuat. În sensul acesta, legea care scoate aleşii locali de sub incidenţa ANI, care tocmai a fost votată  de Parlament, e un exemplu al înţepării treptate cu acul veninos. Problema e că această mineriadă anti-justiţie, cum a fost botezată ea, nu e sigur că va putea avea acelaşi succes pentru autorii ei, ca şi cea din 1990. Atunci, România era departe de Occident, iar efectul a fost izolarea şi blocarea oricărei potenţiale apropieri. Acum Occidentul e aici şi orice tentativă de legiferare a furtului este monitorizată. Riscul e acela ca şi-n cazul borfaşului prins care vrea să acţioneze silenţios, dar odată descoperit intră în panică şi pune mâna pe par. Deocamdată, de fiecare dată când cerberii europeni au pus lanterna în ochii borfaşului politic, acesta s-a oprit. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, pentru că borfaşii politici români sunt mai rezistenţi decât gândacii de bucătărie. Cu excepţia PSD, deşi şi aici s-a vorbit de un aşa-zis neutru, ceilalţi candidaţi au un profil transpartinic. Nu e exclus ca-n definitiv să fie anume selectaţi pentru a fi marionetele partidelor care vor să tragă de maneta justiţiei. Dar până acolo, dau un spectacol jalnic unii dintre cei care se tot auto-propun preşedinţi. Unul dintre ei este MRU, care după ce ne-a lăsat fără moştenirea fundaţiei Gojdu, în calitate de ministru de Externe, acum l-a apucat dorul de vita de Kobe şi e în stare s-o facă pe anti-băsistul, doar mai pică o funcţie. Evident că a făcut şi pe băsistul la timpul  potrivit, altfel nu picau funcţiile de, director SIE şi prim-ministru. Dar să zicem că asta e doar o problemă de morală personală. Însă comportamentul ambiguu şi disponibilitatea politică difuză, faptul de-a fi în relaţii cu toţi, te face transpartinicul de serviciu, mai util ca oricând. Aceşti popândăi cu ochelari care până mai ieri ridicau speriaţi capul din şanţ, când s-au văzut  în funcţii şi cu protocol de lux s-au gândit că e cazul să devină prinţi cu alaiul după ei. De fapt de aici şi moda snoabă a unora cu monarhismul, românul parvenit înţelege din monarhie doar partea de lux şi de supuşi ai curţii, responsabilităţile nu tentează pe nimeni. Având în vedere că mai sunt şi alţi candidaţi aruncaţi pe piaţă care nu au un pofil politic bine conturat, un lucru e cert, se caută candidatul transpartinic care să rezolve impunitatea, având în spate aproape toată clasa politică.