Cocoşul de Horezu şi Televiziunea (anti)Română
Se produce azi pe plan mondial un fenomen de integrare a întregii specii umane sub raport economic şi cultural. Acest trend al evoluţiei nu va putea fi stopat. Este îndoielnic faptul că politic şi etnic va exista aceeaşi evoluţie, deoarece etniile sunt entităţi naturale, nu grupuri artificiale, iar structurile politice nu sunt niciodată stabile. Toată lumea era convinsă că fosta URSS a rezolvat definitiv problemele etnice. Totul s-a sfârşit într-o baie de sânge care continuă.
Fosta Iugoslavie părea a fi entitate slavă definitiv sudată într-o unitate umană transetnică. S-a sfârşit într-o baie de sânge. Europa este la început de drum. Nu vreau să mă gândesc la sfârşitul drumului, dacă nu va trece printr-o perioadă de foarte multe generaţii de federalizare, cu entităţi etnice clar definite spiritual, teritorial şi administrativ. Dar, în acest trend de integrare culturală şi economică se produce mai mult sau mai puţin conştientizat (exclusă conştientizarea din partea mulţimilor) o competiţie de legitimare culturală a etniilor. Fiecare vrea să rămână în cultura unitară care va rezulta cu cât mai multe contribuţii ştiinţifice şi culturale, ceea ce va legitima locul etniei respective între celelalte etnii. Această competiţie se desfăşoară pe două căi. Pe de o parte performanţele individuale şi culturale ale membrilor etniei sunt promovate de către marile popoare ca politici de stat. Pe de altă parte există tezaurele culturale ale fiecărui popor. Ele sunt în acelaşi timp tezaure ale umanităţii, fac parte din zestrea umanităţii. Aşa s-a ajuns ca UNESCO să instituie oficial lista de patrimoniu universal în 1972; natural, manufacturat şi material. În 6.12.2012 UNESCO declară ceramica de Horezu "patrimoniu universal", un eveniment de mândrie naţională, de spălare a demnităţii naţionale atât de frecvent terfelită în ultima vreme, fără ca oficialităţile române să reacţioneze. Ei bine, în seara de 23 ianuarie 2014, în ajunul zilei Unirii, la emisiunea "Caravana ştirilor" se transmite (TVR 1) de la Horezu: "Ceramică... Ateliere înfiinţate de Constantin Brâncoveanu..., care a adus olari până şi din India... de aceea vedem şi motive orientale etc..." Să le luăm afirmaţiile pe rând. În primul rând nu există niciun document în acest sens. În al doilea rând afirmaţiile nu rezistă logic. De ce să înfiinţeze Brâncoveanu un atelier de olărit la Horezu? Să producă ulcele şi blide pentru câţiva călugări? În două săptămâni nu ar mai fi avut ce face. Miză comercială? Nu exista, iar domnitorul nu se ocupa de asemenea afaceri. Dacă ar fi creat un atelier (de orice fel) ar fi făcut-o în preajma curţii domneşti, undeva în zona Bucureştiului, târg şi capitală, unde ar fi avut la o adică şi desfacere. De ce să aducă olari din lumea largă, când în ţările române tradiţia dura de mii de ani (vezi doar Cucuteni!)? Chiar dacă era bogat, a aduce meşteri din India era prea mult, deci fără sens, pentru un mic principe ca Brâncoveanu. Motivele ornamentale de la Horezu, cocoşul, pomul vieţii, motive solare, stelare şi spirală? Dar ele fac parte din simbolistica folclorică românească de când există ea şi vine prin perioada dacică din fondul indoeuropean, comun din Atlantic până în India, cu nuanţări şi conservări locale mai pronunţate, cele care au generat specificile naţionale. Dar, din punct de vedere al manipulării, tehnica este perfectă. Ea face parte din aceeaşi propagandă. "Tot ce e valoros la români nu este de origine românească! Pentru însămânţarea de idei nu se fac afirmaţii clare, cu voce clară, ci ceva "spus peste umăr", "ca şi cum ..." ceea ce declanşează gândirea, care nu poate clasa informaţia. De vizat este vizată conştiinţa de sine a românilor, care trebuie minimalizată, anulată, pentru a-i putea determina să renunţe, în final, singuri la tot ce ţine de ideea naţională. În continuare reporteriţa ia interviu unui reprezentant "tipic" de artist local, domnul Paloşi, nume "curat oltenesc". Numele de familii de olari, din tată în fiu, reţinute de literatura de specialitate sunt pentru Horezu: Vicşoreanu, Iorga, Frigura, Mischiu etc. Un documentar se cheamă că este documentar, nu-i aşa? Dar informaţia transmisă „peste umăr" era aceea că ceramica de Horezu, patrimoiu universal, nu este de origine românească, este implantată aici de meşteri olari veniţi de departe, chiar din India, aduşi de un principe, iar reprezentantul de seamă este un urmaş de secui stabilit pe aici. Nu are niciun sens peiorativ sau naţionalist ce spun. Asta văd şi aud milioanele de români din lumea largă şi copiii lor, asta vor înţelege şi atunci în loc de mândrie naţională şi argument pentru demnitate şi legitimitate, va ieşi ceva exact pe dos. Peste 90% dintre telespectatorii din ţară şi de aiurea nu au timp şi nici nu pot analiza documentat aceste mesaje de manipulare. Puneţi-i pe copii sau pe tineri să disece aşa ceva! Televiziunea, deocamdată anti-Română, plătită din buzunarele românilor, transmite sistematic asemenea mesaje. Să sperăm că domnul Stelian Tănase, un intelectual, va avea acces şi va putea, sau va vrea, să stopeze aceste acţiuni toxice de manipulare antiromânească.
Fac ce fac şi televiziunile reuşesc să ne producă scârbă de Romînia. Neaveniţi şi slugarnici, aşa-zişii oamenii de televiziune emană enormităţi şi gunoi. Te simţi mai bine, când priveşti documentarele televiziunilor vestice despre valorile Romîniei.
Foarte corect.Va felicit d-le Cornutiu.