Din cele şapte părţi ale lumii vin proteste, lipsite de cultură folclorică sau estetică generală, împotriva României, din pricina unui colind naiv aparut în secolele XVIII-XIX.

Cerberii panicaţi, păzitori ai păcii mondiale, au descoperit până şi în arta  naivă prilej de suspiciuni şi acuze antisemite precum radicalii musulmani. E normal, după ce tot ei au propus la UNESCO statelor lumii să renunţe la specificul naţional în producţiile lor culturale. Gestul e surprinzător la  nişte inşi care au dovedit mereu o bună informare în toate domeniile. Să nu ştie ei că în folclorul românesc şi în toată arta naivă balcanică, lumea satului este văzută şi reprezentată printr-o estetică naivă, caricaturală, că personajele acestui univers rural sunt popa, dascălul, primarul, cârciumarul, notarul, jandarmul, flămândul, sătulul, săracul, sau bogatul?! Cine era cârciumar, notar şi cămătar în satele noastre în perioada formării statelor naţionale? Cel care avea bani, adică evreul. Atunci, ca şi azi, bancherii, cămătarii etc. au fost şi vor fi mereu satirizaţi în producţiile folclorice sau culte. Şi mai grav este faptul că liderii noştrii politici, lipsiţi de cultură generală sau dogmă politică, au amuţit, paralizaţi de „autoritatea" mondială a unui pseudonim: Radu Ioanid.  Degringolada economică căptuşită cu degringolada morală a creat în România partide ai căror membrii nu se adună niciodată să analizeze nerespectarea principiilor de la care, ipocrit, se revendică istoric. Atât  partidele naţionale cât şi cele liberale. Avem semne certe că dogma şi tradiţiile de la care se revendică în discursuri, neurmate de fapte, sunt  paravane în spatele cărora se întâmplă numai o târguială mercantilă de împărţire a puterii şi a banilor. Niciun om politic sau un ministru al culturii române n-a protestat când  Eminescu a fost profanat la Timişoara, sau Regina Maria „umilită" la Oradea dând numele unui teatru divizat etnic. În  aceste condiţii să nu ne mai mire că toţi din jurul nostru, mai puţin „înţeleapta" Marea Neagră, ne dădăcesc, ne îndrumă şi ne „sprijină". Pentru că unde nu-i cap, vai de picioare.