Şase organizaţii civice maghiare au decis să sprijine candidatura episcopului reformat Tokes Laszlo la Parlamentul European, iar preşedintele UCM Sfântu Gheorghe explică decizia. Cele şase organizaţii civice maghiare sunt Uniunea Civică Maghiară, Consiliul Naţional Secuiesc, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Consiliul Tineretului Maghiar, Tineretul Maghiar Ardelean şi Asociaţia Civică Maghiară din Bihor. „Domnul episcop a acceptat propunerea noastră de a candida, iar cele şase organizaţii se gândesc la cum vor aborda campania electorală. Suntem optimişti în privinţa adunării celor 100.000 de semnături, iar programul politic va fi publicat săptămâna viitoare”, a declarat, într-o conferinţă de presă desfăşurată sâmbătă seara, liderul Tineretului Maghiar Ardelean, Soos Sandor. În acelaşi context, Tokes a spus că a acceptat oficial candidatura sa ca independent pentru Parlamentul European şi că, dacă numărul de semnături necesare va fi strâns, el va intra în alegerile pentru PE. Autonomia teritorială, scopul candidaturii pentru PE Tokes a exclus posibilitatea retragerii sale din cursa electorală, subliniind că interesul autonomiei merită să fie reprezentat în Parlamentul European, pentru că poziţia UDMR faţă de secui şi interesele secuimii este negativă. Potrivit lui Gazda Zoltan, preşedintele Uniunii Civice Maghiare, organizaţia Scaunul Sfântu Gheorghe a UCM informează astfel maghiarii cu drept de vot că, după ce UDMR nu a sprijinit problema autonomiei teritoriale, ci a împiedicat în permanenţă lupta dusă pentru a obţine acest deziderat, iar în ceea ce priveşte alegerile pentru PE nu a făcut posibilă întocmirea unei liste comune cu candidaţi, dreapta naţională a decis să sprijine candidatura unui independent maghiar, a lui Tokes Laszlo. UDMR respinge candidatura episcopului Tokes Senatorul UDMR Frunda Gyorgy declara, în urmă cu câteva zile, că personal nu crede că episcopul Tokes Laszlo va putea strânge semnăturile necesare pentru a candida la un loc în Parlamentul European, în timp ce preşedintele UDMR, Marko Bela, a spus că nu este de acord cu candidatura episcopului Laszlo Tokes pentru alegerile pentru PE şi crede că această candidatură ar putea să ia din electoratul UDMR(I.S.)