Control ministerial la Filarmonica Oradea?
Situaţia instrumentiştilor români de la Filarmonica de Stat Oradea a determinat-o pe senatoarea PRM Verginia Vedinaş să se adreseze ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu. Vedinaş solicită efectuarea unui control la această instituţie.
Potrivit senatorului de Bihor, instrumentiştii români se află într-o situaţie dramatică, în urma "abuzurilor grave la care sunt supuşi sistematic de către directorul general al Filarmonicii Oradea, Szarkady Zsolt". De asemenea, Verginia Vedinaş susţine că aceşti oameni de cultură sunt puşi pe drumuri şi lăsaţi în voia sorţii pentru vina de a fi români. "În ultimii trei ani, la secţia simfonică, au fost angajaţi doar cinci români, dintre care trei au plecat deja din instituţie din motive independente de voinţa lor, fiind însă angajaţi sau reangajaţi 30 de artişti de etnie maghiară, pensionari sau tineri care nu şi-au susţinut examenul de licenţă", a declarat Verginia Vedinaş. Mai mult, din repertoriul Filarmonicii orădene au dispărut lucrările compozitorilor români George Enescu, Dinu Lipatti şi Ciprian Porumbescu, "fiind cântate, în schimb, cu regularitate, lucrări ale unor compozitori maghiari". De asemenea, parlamentarul de Bihor a precizat că pe rolul instanţelor judecătoreşti există nu mai puţin de 20 de procese civile intentate de artişti români împotriva lui Szarkady, pe motiv că acesta ar fi încălcat legislaţia muncii. Vedinaş a atras atenţia şi asupra celor două interprete de muzică populată Voichiţa Mihoc şi Cornelia Covaciu, care au fost mutate la secţia maghiară, în condiţiile în care nu cunosc nici repertoriul, nici limba maghiară.
Din aceste motive, senatorul PRM a cerut ministrului Culturii şi Cultelor să efectueze un control la Filarmonica Oradea pentru a constata veridicitatea acestor acuzaţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.