Ne-am procopsit! - cum ar fi zis acelaşi Nenea Iancu. Să nu fim greşit înţeleşi, nu ne facem «avocatul diavolului». Aşa cum am susţinut în mai multe rânduri în comentariile mai vechi, nu suntem «fani» ai acelui clasic în viaţă, politician, finanţator al celui mai îndrăgit club de fotbal din România (şi a enşpe mii de pomeni electorale de nivel local şi naţional), cel care, ieşind de la DNA, după ce fusese chemat să dea cu subsemnatul, le luase piuitul zecilor de reporteri aflaţi la faţa locului, glăsuind retoric cu mândrie: «Ce, sunt fraier să fac puşcărie, când sunt miliardar?»; însă, ni se pare şi nouă straniu ca o «comisie a unui comitet» să ia decizii sau să facă anumite comentarii ... oficiale, pe marginea (mai exact în contra) unui act jurisdicţional care nu mai poate fi desfiinţat sau modificat pe nicio cale, chiar în conformitate cu legile aprobate de însuşi organul pe care îi reprezenta membrii ... comisiei comitetului cu pricina. Am mai avut ocazia să aflăm lucruri stranii despre FRF. Ne aducem aminte cât s-a tot scris în presa din Oradea despre măsurile strâmbe dispuse de FRF împotriva fotbalului orădean, la vremea când jurisdicţia federală era păstorită de un universitar din Craiova. Oare nu din acelaşi oraş provenea un «om de fotbal» de numele căruia se leagă cheltuirea câtorva miliarde de lei vechi - din banii contribuabililor orădeni - legat de evenimente întinse pe nici două luni din vara anului 2005?
Din comunicatele date publicităţii, am dedus că acea «comisie a comitetului» a apreciat că judecata cazului «Valiza» a fost strâmbă: pe de o parte pentru că în recurs litigiul n-a fost judecat de un complet de trei arbitri (deşi regula instituită prin art. 14.1. din Regulamentul CAF este că, în această fază, litigiul se judecă de un singur arbitru, doar dacă părţile nu se înţeleg - nu a fost cazul în speţă, întrucât toate cele patru părţi au propus acelaşi arbitru - fiind necesari trei arbitri); pe de altă parte „comisia comitetului" - care, pe undeva poate fi asimilată unui organ interzis de art. 126 alin. 5 din Constituţie - califică fiind „corupţie pasivă" (făcând trimitere la art. 60.2 din Regulamentul Disciplinar al FRF) faptele ce au făcut obiectul Dosarului „Valiza", apreciind că s-ar impune aplicarea cumulativă (Oare de către cine, în condiţiile în care în cauză s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă şi irevocabilă?) a următoarelor sancţiuni: (penalitate de 100.000 ÷ 300.000 lei) + (interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi a accesului pe orice stadion pentru doi ani) + (retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară).
Oare FRF o fi rezolvat toate problemele fotbalului românesc, iar acum diriguitorii fotbalului românesc trebuie să inventeze „comisii de comitete" cu număr par de membri care să-şi dea cu părerea despre cum judecă instanţele constituite de ei, după legi votate tot de către ei? Despre corupţia activă oare n-ar fi nimic de spus? Ce spun distinşii domni de acolo despre fiul unui vice al FRF care se tot plimbă pe la echipe care - absolut întâmplător, desigur - beneficiază de anumite favoruri în competiţii? Ar mai fi câte ceva de spus şi despre delegările de arbitri. Poate şi despre modul cum anumite echipe retrogradează la fine de campionat, dar îl încep pe următorul la acelaşi nivel competiţional (a fost chiar o situaţie când o echipă aflată pe un loc retrogradabil la fine de campionat l-a început pe următorul la nivelul competiţional superior).

Cu toate astea, cel mai interesant subiect al acestei veri pentru presa sportivă românească a fost acel nefericit eveniment de „corupţie pasivă" manifestat în legătură cu un joc în care s-a stabilit campioana ţării... în urma unui penalty, despre care puţini au apucat să spună ca ar fi fost provocat de un gest teatral al unui jucător care parcă se temea să ... nu fie observat de arbitru cum îl încalecă pe un adversar în propriul careu.