În ziua de 25 decembrie (prima zi de Crăciun), după o simulare de proces, are loc executarea soţilor Ceauşescu, la Târgovişte, de către un pluton de execuţie adus din Bucureşti. Impactul acestei morţi violente şi odioase, a fost cu atât mai mare cu cât s-a întâmplat chiar într-o zi de mare sărbătoare creştinească, ziua Naşterii Domnului nostru, Isus Hristos, fiind pentru prima dată în lume când s-a prezentat la televizor executarea unui şef de stat de către un pluton de execuţie. 

Cel ce a primit misiunea organizării procesului şi a execuţiei a fost gen. Stănculescu, care apelează la grupul de jurişti ai CFSN-ului pentru a alcătui o hotărâre de înfiinţare a unui "Tribunal Militar Excepţional", care să procedeze de urgenţă la judecarea faptelor comise de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, capetele de acuzare fiind: 1. genocid, peste 60.000 de victime (?!), 2. subminarea puterii de stat, singurul cap de acuzare valabil, datorită ordinelor neconstituţionale şi ilegale de a se trage în mulţime, precum şi arogarea dreptului de a declara singur, "starea de necesitate",  3. distrugerea unor bunuri obşteşti şi avarierea unor clădiri, prin explozii, în oraşe, ceea ce nu i se putea pune în cârcă, în mod direct, acestea fiind provocate de Armată şi alte forte diversioniste; 4. subminarea economiei naţionale, care ar corespunde doar perioadei de după 1984-1985, când a fost sfătuit (prost) de cineva de a plăti datoriile externe înainte de termen, afectând serios economia şi nivelul de trai al populaţiei; 5. încercarea de a fugi din ţară, pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuşi în bănci străine, acuzaţie nefondat pe realitate, el nedorind niciodată să părăsească ţara, ţinând prea mult la putere, deşi ar fi fost destui care să-l primească. Din conţinutul acestui material, se poate desprinde ideea că, în ciuda traiului greu şi a lipsei unor drepturi democratice, poporul român s-a urnit greu la revoltă, abia după ce l-au "împins" de la spate forţele subversioniste şi diversioniste, străine  şi interne, deşi de la Moscova "semnalul eliberării" a fost dat încă din anul 1985, lucru de care nu întreaga naţiune trebuie acuzată, ci numai cei ce cunoşteau intenţiile Moscovei, dar nu au reacţionat din teamă sau din laşitate (ex. cei câţiva membrii CPEx contactaţi de KGB şi îndemnaţi să-l răstoarne pe Ceauşescu. Poporul român, spre deosebire de alte popoare din lagărul socialist, a trebuit să dea un tribut greu în sânge, din cauza încăpăţânării lui Ceauşescu de a renunţa de bună voie la putere, cu toate avertismentele date lui de Mihail Gorbaciov şi cu toate sfaturile primite din partea fraţilor săi, Ilie şi Marin, de a renunţa la putere până nu va fi prea târziu pentru el, pentru familia lui şi pentru ţară, sfârşitul fiind tragic pentru el şi o parte a familiei, precum şi pentru alte câteva sute de victime şi dramatic pentru ţară, care a fost "împinsă" înapoi cu zeci de ani sub toate aspectele vieţii economico-sociale şi "chiar" culturale. Rezultă foarte clar, din cele de mai sus, că în decembrie 1989 nu a avut loc o revoluţie ci, mai degrabă, o revoltă populară îndreptată împotriva lui Ceauşescu, o revoluţie presupunând un program stabilit minuţios şi conducători care să organizeze şi să coordoneze acţiunile participanţilor la mişcarea revoluţionară, ceea ce nu a fost cazul la noi, programele şi liderii apărând spre sfârşitul evenimentelor, fiind încropite la repezeală cu scopul de a revigora revolta populară, care era pe cale să se stingă, la un moment dat, la Timişoara şi apoi, probabil, în toată ţara. De asemenea, întrucât în spatele revoltelor populare a stat subversionismul şi diversionismul sovietic coordonat de KGB, rezultă şi mai limpede că prin aceste revolte sovieticii (Gorbaciov) nu doreau şi nu urmărea schimbarea regimului comunist, ci reformarea acestuia, astfel că, mai ales la început, nu s-a strigat "Jos comunismul", ci "Jos Ceauşescu", ceea ce este cu totul altceva. De aici şi concluzia că, dacă Ceauşescu nu se crampona de putere şi renunţa la ea încă atunci când i-a propus Gorbaciov personal şi, apoi, prin emisarii săi în, mai multe rânduri, începând cu anul 1987, evenimentele tragice din decembrie 1989 din România s-ar fi putut să nu aibă loc. Cum tot la fel aceste evenimente ar fi fost evitate dacă, la terminarea celui de-al doilea război mondial, SUA şi Anglia nu ne-ar fi abandonat cu atât uşurinţă în mâinile URSS-ului. Prea multe jertfe a trebuit să dea poporul român de-a lungul existenţei sale, pentru ca astăzi să fie nevoit să îndure ceea ce îndură, fără a se întrevedea nici cea mai mică "luminiţă" la capătul acestui "tunel", care pare că nu se mai sfârşeşte.

Sfârşit