În contextul unei tabloidizări exacerbate, a unui limbaj injurios şi a unei hore a vulgarităţii pe micile ecrane, iniţiativa PNL de-a impune televiziunilor o oră şi jumătate de program cultural pe săptămână părea mai mult decât binevenită.

În mod normal această iniţiativă ar fi trebuit să fie una salutară, dar atât Guvernul, cât şi preşedintele s-au opus. Guvernul a dat un aviz negativ, iar Traian Băsescu a refuzat să promulge legea, asta în ciuda faptului că ea s-a bucurat şi de susţinerea parlamentarilor PDL-işti. Chiar dacă preconizata grevă parlamentară tinde să suspende orice dezbatere, problema rămâne. Principalul argument contra acestei iniţiative, care se pare că a devenit o marotă, bună de scos în lipsa oricărei alte explicaţii, e cel al concurenţei, al pieţei. Aceeaşi gândire care a stat şi la baza proiectului de lege pentru sănătate, unde e preferată competiţia în dauna siguranţei. Cu domenii strategice precum Sănătatea, Învăţământul - Cultura, nu faci experimente de capitalism sălbatic, ele reprezintă grija statului faţă de cetăţenii săi. Dar atitudinea refractară faţă de emisiunile culturale se leagă în cazul lui Traian Băsescu cu dispreţul său faţă de oamenii de carte, specialişti. Aceştia sunt pentru Traian Băsescu frâna acestei ţări, recent, cu prilejul polemicii cu Raed Arafat, a mărturisit că obstacolul reformei în România sunt oamenii cu studii superioare. Magistraţii, medicii, profesorii au fost daţi ca un rău exemplu pentru societate de către reformatorul statului, minerii fiind daţi ca exemplu pozitiv. E ceva firesc la Traian Băsescu, preşedintele manifestă o consecvenţă în acest sens. Între teatru şi fotbal opta pentru fotbal, după cum mărturisea întruna dintre multele sale campanii electorale. E suficient să ne aducem aminte de observaţia lui Andrei Pleşu, care remarca dispreţul faţă de intelectuali al şefului statutului. Normal, Zeus vrea ospătari, nu filozofi. În general, orice putere vrea oameni care nu gândesc cu mintea lor, dacă se poate un popor manelizat de zoaiele tv, nu rafinat de programele cu caracter cultural-educaţional. O forţă ieftină de muncă, bună de manipulat electoral, o turmă de oi docile, nu cetăţeni cu şira spinării, dispuşi să-şi ceară drepturile. Chiar dacă recentele proteste au demonstrat că românii mai au un pic de zvâc, totuşi, faptul că ele n-au izbucnit aşa cum era firesc, în urmă cu doi ani sau un an, şi-n număr mare, ci în an electoral, arată lipsa unei forţe deplin autonome a societăţii civile. Revenind la programul televiziunilor, acestea se vor îndepărta tot mai mult de cultură, având în vedere că avem cinci televiziuni de ştiri şi se mai pregăteşte una. În Occident nu există această necesitate furibundă a televiziunilor de ştiri. Nici măcar mogulul Silvio Berlusconi nu şi-a creat în trustul său un asemenea canal, menţinându-se pe linia generalistă şi de divertisment.  Se pare că la noi microbul politicii, precum şi isteria create de televiziunile de ştiri nu au leac. De câştigat din toată această stare de fapt au mogulii, politicienii, analiştii, iar cetăţeanul rămâne doar cu turmentarea.