Recent, Guvernul a adoptat măsuri de stimulare a pregătirii profesionale, de susținere financiară în special a tinerilor care se încadrează în procesul de învățământ, urmărindu-se creșterea şi diversificarea calificării forței de muncă - un factor determinant în ceea ce privește realizarea programului de creștere economică.

 

Măsura a fost discutata şi analizată, așa cum declară reprezentanți ai Guvernului, cu cei mai importanți factori implicați, în particular reprezentanți ai tinerilor, ai sistemului de învățământ, precum şi cu cei ai structurilor de garantare şi finanțare. A fost, astfel, aprobată, în data de 21 iunie a.c., Ordonanța de Urgenţă privind implementarea programului “Investește în tine”.

Pentru că, în opinia mea, măsura este una de mare impact social, apreciez ca ea ar trebui sa fie făcută cunoscută unei părți cât mai mari a societății, cu suficientă insistenţă. Mi-aş permite câteva comentarii referitoare la ideea în sine şi la avantajele ei, care n-au fost, deocamdată, mediatizate, precum şi la unele posibile efecte negative ale aplicării ei, care au beneficiat deja de atenția mass-media şi a unor reprezentanți ai structurilor implicate sau chiar ai unor beneficiari. Principalul avantaj îl constituie faptul că se urmărește stimularea pregătirii profesionale utilizând o metodă foarte eficace şi anume aceea de a-i sprijini financiar pe cei implicați. Din acest punct de vedere ideea este una salutară, cu atât mai mai mult cu cât aceasta, deși așteptată, nu a fost avută în vedere până acum în România. În alte ţări din Europa, şi nu numai, există exemple de bună practică în domeniu de o lungă perioadă de timp.

În al doilea rând, măsura se referă la toți aceia care doresc să se integreze în sistemul de învățământ pentru a-şi creşte sau diversifica nivelul de calificare. În condițiile din România, unde se simte lipsa forței de munca În anumite domenii, a unor meserii/calificări, o astfel de măsură este necesară şi urgentă. Coroborată cu măsuri de asigurare a unor plăti salariale corespunzătoare, ne-ar putea face să sperăm la o stabilitate a forței de muncă, ceea ce contribuie la stimularea creșterii economiei.

La fel de important mi se pare faptul că au fost avute în vedere sume de bani care să asigure în mod rezonabil acoperirea cheltuielilor, în principal a celor referitoare la studii. Aceasta pentru că în cazul unor sume mici sau derizorii ar scădea interesul posibililor beneficiari şi astfel programul ar falimenta.

Un aspect pozitiv, inteligent, este faptul că au fost cuprinși în Program tineri, dar şi persoane mai în vârstă, creându-se, astfel, posibilitatea reală pentru dezvoltare profesională.

În aceeași ordine de idei, apare ca un factor stimulator, cel puțin în faza aceasta de reglementare, paleta largă a tipurilor de cheltuieli considerate eligibile, precum şi faptul că beneficiarul nu trebuie să le suporte şi apoi să le deconteze. Decontarea se face direct către prestatorul de servicii din linia de credit deschisă.

Nu în ultimul rând, aş observa faptul ca Guvernul urmărește o anumită celeritate şi este hotărât în ce privește aplicarea măsurii, prin aceea că a stabilit doar 15 zile până când se vor elabora Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgenţă. Acestea vor trebui să asigure un acces la credit şi o procedură de decontare simplă fără multe şi inutile formalități.

Tot Normele metodologice ar trebui sa furnizeze răspunsuri adecvate la unele întrebări, dubii exprimate deja în legătură cu șansa programului de a se pune în practică şi de a avea numai efecte pozitive. Prin Norme se poate (încă nu e târziu) reglementa modalitatea de prevenire a unor dezavantaje economico-financiare sau a unui comportament neadecvat al celor implicați.

Consider ca ar trebui avută în vedere reglementarea situațiilor de abandon a cursurilor, de imposibilitate de plată a ratelor scadente, de limitare a posibilităților instituțiilor de învățământ de a creşte taxele de școlarizare bazându-se pe acest fapt, precum şi limitarea posibilităților beneficiarilor de a efectua cheltuieli neeligibile. Acestea apar ca necesitați obiective pentru evitarea apariției unor așa-zise credite neperformante.

Pentru că întreg mecanismul financiar al Programului se bazează pe credite, o atenție corespunzătoare trebuie acordată bugetului acestuia. Suma alocată pentru Program, cu garanția statului, creşte datoria publică. Chiar dacă în prezent nivelul datoriei publice raportat la produsul intern brut este unul rezonabil, mai redus decât media europeană şi mai mic decât în cazul multor ţări europene, o sporire a volumului acesteia, în orice condiții, nu este desigur de dorit.

Investiția în educație şi în pregătirea profesională este considerată ca fiind una cu factorul de multiplicare cel mai ridicat şi de aceea ea are logică economică chiar şi în condițiile unei creșteri a datoriei publice. Ce trebuie avut în vedere însă este asigurarea condițiilor pentru buna reușită a Programului.

Până în prezent nu a fost anunțat bugetul Programului. Este de așteptat ca specialiștii Guvernului să analizeze măsura în care un anume volum bugetar ar asigura impactul dorit al programului. O sumă prea mică nu da posibilitatea cuprinderii în Program a unui număr suficient de mare de beneficiari. Una prea mare, alocată într-o perioadă scurtă de timp, ar putea creşte nivelul datoriei publice interne prea mult (5-6% dacă luăm în calcul 1-2 milioane de beneficiari), lucru care nu e de dorit mai ales în condițiile în care ceilalți factori, care influenţează nivelul datoriei publice, e de așteptat să rămână activi.

De aceea, apreciem că e nevoie de o serioasă analiza şi cumpătare în ceea ce privește bugetarea Programului. Poate o oarecare restrângere, cel puțin în primii ani, a ariei cheltuielilor eligibile astfel încât să se poată menține un număr ridicat de beneficiari dar cu o țintă foarte bine delimitată ar fi demnă de luat în considerare. De exemplu, obținerea unei a doua calificări pentru cei care sunt în șomaj instituționalizat sau stimularea obținerii de calificări în meserii specifice domeniului construcții. Desigur Programul trebuie sa aibă în vedere o perioadă lungă de timp, un număr suficient de ani, pentru că numai astfel se poate obține feed back-ul dorit.

O idee buna reușește numai dacă are șansa sa fie bine aplicată!