41 de bănci funcţioneaza în România. Sub suspiciunea de distorsionare a concurenţei şi, cu argumentul protecţiei consumatorilor, parte din ele fac obiectul unor sancţiuni ale Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorilor, respectiv al unei investigaţii mai ample a Consiliului Concurenţei. De ce atât de tardiv?

Atacurile speculative asupra leului, din luna octombrie, şi conduitele anticoncurenţiale le sunt imputate băncilor în plină criză financiară internaţională. Momentul este neprielnic, iar modul de declanşare a investigaţiei are, la rândul său, iz electoral. Rolul principal al Consiliului Concurenţei este de prevenire şi combatere a practicilor anticoncurenţiale, şi abia apoi de sancţionare, luând în calcul condiţiile specifice ale pieţei bancare româneşti. Adevărul este că preţurile la serviciile bancare au fost menţinute ani în şir la niveluri necompetitive. Ştiam cu toţii că plătim dobânzi şi comisioane bancare mult mai mari decât în ţările europene. Tranzacţiile cu numerar, de pildă, sunt mai scumpe la noi în primul rând din cauza dobânzilor la conturile curente de două-trei ori mai mari decât dobânzile la termen din zona euro. La fel ştiam şi că profiturile din sistemul bancar românesc au fost ani de-a rândul grosolane - crescând anual cu ritmuri între 40 şi 80%. Diferenţialul ridicat de dobândă (adică diferenţa între dobânda la credite şi la depozite) s-a îngustat la rândul său tare anevoios. Ştiam şi că europenii sunt taxaţi mai mult pentru plăţile bancare efectuate şi mai puţin pentru administrarea conturilor, în timp ce la noi se întâmplă tocmai invers.
Încă din anul 2007, când România a fost inclusă pentru prima dată în World Retail Banking Report (realizat de Capgemini), am aflat şi că eram caracterizaţi ca una dintre cele mai slabe medii concurenţiale bancare din Europa. Aşa se face că diferenţa între cel mai scump şi cel mai ieftin serviciu bancar din România se ridică până la 60%, în timp ce în zona euro diferenţele de preţuri se situau în medie la 37%, la nivelul anului 2006. Cu un an mai târziu, aceeaşi companie de consultanţă (World Retail Banking Report, 2008) ne atenţiona că un utilizator mediu de servicii bancare român a platit circa 36 euro în anul 2007 - cu 25% mai mult decât în anul precedent - sub forma comisioanelor practicate de bănci la 19 produse şi servicii bancare frecvente, din care au fost excluse creditele şi depozitele.
Justificările de fond nu ţin doar de concurenţa efectivă din sistemul bancar, ci şi de cultura mediocră de consum a clientului care nu-şi pierde timpul cu lectura contractelor şi compararea ofertelor.
Pe de o parte, circa două treimi din veniturile băncilor active în România anului 2007 proveneau din operaţiuni cu numerar şi din servicii de administrare a conturilor (World Retail Banking Report, 2008). Restul se acoperea din serviciile de transfer. Pentru primele două, românii plătesc comisioane semnificativ mai mari decât europenii, tocmai pentru că interacţionează mult mai rar cu banca. În mare măsură, salariile se plătesc cash, iar jumătate dintre români nu şi-au deschis încă un cont bancar. Ba mai mult, tranzacţia medie a persoanelor fizice este încă foarte scăzută (de circa 16 euro), ceea ce face taxarea mult mai costisitoare în România decât în ţările europene.
Pe de altă parte, românii se uită la cât de repede iau creditul, nu la cât este de scump. Să nu ne mire că, în aceste condiţii, unii clienţi bancari suportă costuri de finanţare chiar cu 50% mai mari decât cei care se informează. Aşadar, menţinerea diferenţelor ridicate între ofertele bancare a fost posibilă şi pentru că publicul nu se informează.
Ochiul vigilent al Consiliului Concurenţei a lipsit şi el. Nu şi-a asumat atribuţiile de prevenire şi control a eventualelor practici anticoncurenţiale când semnalele erau atât de clare. De pildă, apariţia unei inovaţii bancare de genul comisionului lunar perceput la sold doar în România. Aproape că nu mai există instituţie de credit care să nu perceapă acest comision suplimentar de administrare a creditului, aplicat lunar la soldul împrumutului, pe lângă dobânda şi comisionul fix (încasat o singură dată, la acordarea împrumutului, sau lunar printr-un comision fix adăugat la rata dobânzii).
De multe ori, la acestea se adaugă şi alte comisioane anuale (de ex., "de urmărire a riscului" sau "de rezervă minimă obligatorie"), care împreună încarcă de la 30% până la 70% costurile operaţiunilor bancare pe care persoanele fizice le derulează în mod frecvent.

Ceea ce investighează acum Consiliul Concurenţei ţine de căutarea unor noi explicaţii legate de preţurile necompetitive la serviciile bancare, nejustificate de fundamentele economice şi de condiţiile pieţei. Fixarea anumitor preţuri printr-o înţelegere ascunsă între jucătorii din piaţă, împărţirea pieţelor de desfacere sau practicarea unor preţuri excesive, impunerea preţurilor sau refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari sunt câteva dintre conduitele anticoncurenţiale incriminabile pe baza Legii Concurenţei nr. 21/1996. Investigaţia poate dura însă chiar şi doi-trei ani...