Cine nu învaţă din greşelile istoriei este condamnat să retrăiască aberantele sale nedreptăţi - s-ar putea tălmăci, mai pe înţelesul tuturor, o celebră butadă, des invocată de un distins istoric orădean. Acum, la vremea de tristă comemorare a dramelor cauzate de odiosul Diktat de la Viena, pe lângă tragediile de la Ip, Trăsnea şi multe altele binecunoscute, îmi vin în minte relatările (redate cu ochii umeziţi de lacrimi, chiar acum, după aproape 70 de ani) unor martori oculari, respectiv ale fiului fostului învăţător din Şuştorogi şi ale unui avocat originar din Ineu, care, ambii copii fiind, au simţit pe viu teroarea instituită odată cu instaurarea administraţiei horthyste în nord-vestul Ardealului.

 

Odată cu „evenimentele revoluţionare" din decembrie 1989 s-au manifestat şi fenomene parazitare (de genul celor petrecute la Târgu Secuiesc şi Cugir), în care, pe fondul conjuncturii anarhice, s-au comis acte de vendetă ale unor dezechilibraţi psihic. Dacă infractorii care au devastat sediul Miliţiei din Cugir şi i-au maltat pe ofiţeri au fost condamnaţi, unii dintre ei fiind şi astăzi la închisoare, infractorii care au comis exact acelaşi gen de fapte la Târgu Secuiesc au ajuns chiar să primescă bani de la Statul Român, în urma unui lung şir de .. ciudăţenii. La Târgu Secuiesc, răsculaţii au devastat sediul Miliţiei, însă i-au lăsat să plece pe toţi ofiţerii de etnie maghiară, fără să le clintească niciun fir de păr din cap. Nu însă şi pe români. Maghiarii revoltaţi vedeau în ofiţerii români chintesenţa statului România, în care se simţeau asupriţi(???!). Atunci, la 22.12.1989, maiorul de miliţie Aurel Agache - şef al miliţiei economice (ridicat post-mortem la gradul de colonel) a fost ucis în chinuri groaznice (desfigurat cu o rangă, scos cu forţa din farmacie, smuls de pe targă şi aruncat din salvare) de către mai mulţi cetăţeni de etnie maghiară, cadavrul fiindu-i batjocorit apoi, în faţa soţiei (de etnie maghiară) şi a copiilor minori. Aurel Dionisie - feciorul mai mare al colonelui Agache a avut tăria Vitoriei Lipan, şi, începând din1990, a utilizat toate mijloacele avute la îndemână pentru a dezmorţi justiţia din România, cea din Ungaria şi cea de la Strasbourg, care s-au dovedit neputincioase în a-i pedepsi pe criminali.

Cercetarea penală a „Cazului Agache" a fost un fiasco. Familia Agache l-a acuzat în primă fază pe procurorul Fabian Karoly, despre care susţine că a blocat dosarul în 1992. În faţa organului de cercetare penală, procurorul învinuit declara la 05.03.2002: "După ce inculpaţii au fost puşi în libertate şi datorită articolelor apărute în presa locală, defavorabile anchetei, persoanele care au mai fost ulterior audiate în cauză nu au mai dat declaraţii valorificabile din punctul de vedere al scopului urmăririi penale. Din acest moment au apărut primele ameninţări telefonice la adresa mea, fiind intitulat un zelos care tracasează persoane nevinovate. Aceste ameninţări inerente profesiei nu ar fi contat, dar opinia publică defavorabilă a avut şi o influenţă negativă asupra rudelor mele apropiate, şi mă refer la fraţii mei, care locuiesc cu familiile lor în municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv chiar în oraşul Târgu Secuiesc, cel din urmă fiind maistru la o întreprindere cu un număr mare de muncitori susţinători ai ideii unei anchete abuzive din partea mea. Ideea de anchetă abuzivă a fost lansată în conştiinţa publică din judeţul Covasna prin declaraţiile unor parlamentari, dintre care unul cu o vechime mare la conducerea procuraturii, azi judecător la Curtea Constituţională (este vorba de senatorul UDMR Kozsokár Gábor)". Şi totuşi procurorul nu s-a abţinut! Statul Român nu a reacţionat în niciun mod pentru a-l trage la răspundere pe procurorul anchetator, dimpotrivă, s-a declarat satisfăcut printr-o simplă adresa de scuză din partea acestuia către Agache Aurel Dionisie (fiul), prin care se scuza că nu au putut să facă nimic, dând vina pe contextul general socio-politic în care faptele s-au derulat.
Abia în 15 decembrie 1997, procurorul Kiss Alexandru a redactat un rechizitoriu, inculpând cinci persoane: Filip Orban Daniela Kamilla (cea care, odată eliberată din arest, avea să plece definitiv în Ungaria), Hejja Dezideriu, Paisz Octavian, Reiner Anton (decedat în noiembrie 2006) şi Konrad Ioan. Dosarul astfel instrumentat se judecă la Sfântu Gheorghe (Tribunalul Covasna) începând din 1998. În proces, familia Agache este apărată gratuit de Adrian Vlad Căşunean şi de Nicolae Iorga. Inculpaţii unguri sunt apăraţi, tot gratuit, de Gyorgy Frunda, senator UDMR. Astfel, prinde contur un adevărat proces politic, fiindcă etnicii maghiari au văzut în maiorul Agache însuşi Statul Român. Dacă victimele recurg la apărători gratuiţi din raţiuni financiare (n-aveau bani), implicarea reprezentanţilor de vârf ai UDMR în aceast caz are cu totul alte explicaţii, semnificativ de reţinut fiind în acest sens faptul că odată cu liniştirea în plan mediatic a cazului, UDMR a pierdut şi Primăria din Târgu Secuiesc, după ce dominase cu autoritate administaţia publică din oraş în perioada 1990-2008. Inculpaţii adoptă o atitudine sfidătoare fată de instanţă şi autoritatea Statului Român, vin beţi la proces şi-i înjură în faţa completului pe cei mai înalţi demnitari români, fără însă să fie în nici un fel sancţionaţi. Din această cauza şi datorită presiunilor locale, familia Agache cere strămutarea procesului la Bucureşti. Este semnificativ de reţinut că, în această fază a procesului, Statul Maghiar a respins executarea mandatelor de arestare pentru infractorii aflaţi pe teritoriul său.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, la 26.03.2001, instanţa suprema din România îi obligă pe criminali la plata unor daune morale şi materiale către membrii familiei Agache. Aceste sume au fost reactualizate în 16.06.2003, ajungând la suma de 76.960.000 lei vechi. Procedura de executare a sentinţei penale, în ceea ce priveşte latura civilă pentru cele trei persoane, Filip Orban Daniela Kamilla, Konrad Ioan şi Paizs Octavian, (aflate şi astăzi în Ungaria) a urmat un traseu anevoios, nefiind finalizată nici în prezent, deşi despre prescripţie nu poate fi vorba. Familia Agache acuză în primul rând Ministerul Justiţiei din România pentru birocraţie, nepăsare şi tergiversare.

Nedreptatea strigătoare la cer făcută familiei Agache nu este de ajuns! Cei patru criminali fugiţi în Ungaria (reprezentaţi de un europarlamentar plătit de noi toţi) au dat Statul Român în judecată la CEDO şi au obţinut satisfacţie pe data de 27.09.2007. Astfel, Statul Român, adică noi toţi, trebuie să plătim pentru dreptul asasinilor la un proces echitabil şi rezonabil ca durată în timp, după cum urmează: lui Paizs Ottó - 4.050 de euro, lui Reiner Antal - 3.000 de euro, lui Héjja Dezsö - 1.050 de euro, iar lui Konrád János - 2.000 de euro. Din 2008 şi familia Agache îşi caută dreptatea la CEDO, dorind în primul rând reabilitarea numelui lui Aurel Agache.

După toate acestea, fiul colonelului Agache a decis să urmeze cursurile Facultăii de Drept...