Ceea ce se petrece, de un an și jumătate, la Consiliul Județean Bihor întrece penibilul „epocii Bar”, deși, la vremea aceea, nimeni nu credea că așa ceva este posibil. Un an și jumătate de activitate sau, dacă vreți, inactivitate, nu înseamnă decât procese, gherilă politică, blocaj, tentative de mituire...

 

Totul pentru că PNL n-a știut să piardă demn, la fel cum coaliția PSD-ALDE-UDMR nu știe să „guverneze” așa cum trebuie. Nu că-i cine știe ce scuză, când ai puterea nimic, nu te scuză, dar „opoziția constructivă” n-a prea lăsat-o. În plus, o evidentă lipsă de viziune face să pară că triumviratul de la cârma județului merge, pe coate și pe genunchi, într-o direcție necunoscută. Poți număra pe degetele de la o mână lucrurile bune pe care le-au făcut, la fel cum, pe mâna cealaltă, le poți socoti toate neghiobiile: festivisme scumpe, salarii, funcții, mașini...

Acestea și, mai ales, faptul că nu există, mathematic, dacă vreți, nici o speranță că ceva s-ar putea schimba la nivelul deliberativului județean mă fac să spun că singura soluție corectă pentru războiul de 500 de zile e demisia. Consilierii PNL – dacă ar fi bărbați – ar demisiona. Că vorba aia: „Boală lungă...”. Grupurile majoritare, dacă ar fi conduse de adevărați bărbați politici, ar face ele pasul. Până la urmă, cu puțin efort și oarece abilitate, ar putea să speculeze momentul în favoarea lor.

Într-o democrație sănătoasă politicienii asta au de făcut. Atunci când nu mai găsesc soluții, se întorc la popor. Sigur, există riscul ca nici votul să nu dea un răspuns concludent, dar reprezentanții poporului sunt datori să încerce.

De ce nu se întâmplă asta? Pentru că și pentru una, și pentru cealaltă din tabere, pentru fiecare soldat al lor, poziția e mai importantă decât principiile. Coaliția zisă majoritară ar putea pierde totul. Aparent, liberalii nu au nimic de pierdut. Atunci de ce nu fac ei pasul? Tocmai aici e „cuiul lui Pepelea”. Dacă ar avea măcar curajul de a juca la cacealma, PSD-ALDE-UDMR ar putea să câștige partida. Dar n-au îndrăzneala să o facă. Pentru ei toți, niște oameni politici mărunți, unica miză e păstrarea funcțiilor. Dar, chiar și în aceste condiții, scrutinul anticipat ar trebui să aibă loc. Cealaltă variantă, mai proastă pentru așa-zișii deținători ai puterii, înseamnă încă doi ani și jumătate de blocaj. Adică timp pierdut, consum nervos inutil, proiecte uitate. Şi, până la urmă, cine garantează că la următoarele alegeri, în termen, poporul va vota altfel?

Cine își mai amintește de situațiile în care, în împrejurări cumva asemănătoare, PNŢCD, Tăriceanu, Băsescu au procedat la fel? Au ales să rămână la putere, dar, din alegerea asta, românii n-au avut decât de pierdut. E momentul în care ar trebui să ne așteptăm ca politicienii care pretind că mor de grija binelui acestui județ să făcă ceea ce trebuie să facă. Desigur, nu se va întâmpla așa, cum spuneam, și unii, și ceilalți se tem. Așa, ratând ocazia de a dovedi că sunt într-adevăr bărbați politici, de fapt, ei ne ratează viitorul. Nu tot, doar în parte, dar este vorba de un timp pe care nu pot să ni-l dea înapoi. Fiecare ședință în care, grație „opoziției constructive”, nu se întâmplă nimic înseamnă ore sau zile de întârziere pentru județul Bihor. În acest timp, cum, necum, pe la vecini treaba merge. Asta vrem de la ei? Pentru asta i-am ales? Pentru asta iau lefuri, indemnizații etc.? Uneori să fii decent înseamnă să ai curajul de a face ceea ce trebuie.