Dacă tot au făcut mare vâlvă acuzaţiile sexuale proferate de fostul impresar Ioan Becali la adresa actualului selecţioner Răzvan Lucescu, n-ar fi de mirare ca premierului Boc să i se năzare că s-a mai învârtit de o activitate demnă de a fi taxată. Desigur, pe partea economică...


Don Giovanni vorbea de faptul că unii oameni din fotbal se dedulcesc la swinging, o perversiune de fiţe pe care, prin puterea exemplului, ar putea-o lansa în competiţia pentru desemnarea noului sport naţional. În limba engleză swing înseamnă balansare, oscilare, (de aici şi dansul omonim) deviere, schimbare. Mai pe româneşte, activitatea sexuală a swingerilor implică schimbarea nevestelor sau a partenerilor între ei. E de fapt o practică veche, încă de pe vremea orgiilor romane, când soţiile senatorilor mai intrau şi ele la audienţe. În America şi Europa de Vest swingingul racolează tot mai mulţi adepţi care-şi văd nestingheriţi de treabă organizaţi în cluburi. Normal că, la fel ca orice lucru rău, drăcovenia a ajuns şi pe la noi, căpătând notorietate taman acum când Guvernul Boc ar fi în stare să taxeze anticipat până şi planul de afaceri, mulgându-l încă din faza de proiect şi fiscalizând şi studiul de prefezabilitate. De altfel, la noianul de biruri care ne frânge spinarea, taxa pe bune intenţii va fi ultimul colac de salvare plutind în derivă pe oceanul de disperare în care se bălăceşte Guvernul Boc. De ce nu şi swingeritul? Oricum, după ameninţarea cu taxa pe fast food în urma aplicării căreia bieţii români s-ar putea să renunţe la luxul unei râgâieli pe cinste, optând să-şi coloreze viaţa consumând doar apa roşiatică de la chiuvetă, pentru acest guvern disperat nu mai rămâne decât taxarea swingerilor. O măsură care s-ar plia perfect pe logica cu care guvernanţii s-au năpustit până acum asupra contribuabililor şi care nu trădează nicio urmă de competenţă economică, ci doar răbufnirea unui instinct de autoconservare a propriilor privilegii. Când e sărac, omul îşi reduce cheltuielile şi se împrumută. Măsuri primitive dictate de instinctul de conservare. Însă, dacă sunt de înţeles pentru omul simplu, care n-are încotro, ele par ridicole pentru cei care în campaniile electorale se tot anunţă drept viitori experţi salvatori ai economiei. Unde e calmul academic cu care domnul Boc promitea măsuri înţelepte economic în campania electorală? Acum nu se mai vede decât imaginea de oameni ajunşi pe culmile disperării, capabili doar de o impozitare iraţională. Doar să dai salariaţii afară, să pui biruri grele, să descurajezi mediul privat forfecându-l la modul forfetar şi să te împrumuţi de la FMI nu înseamnă decât o crasă incompetenţă din punct de vedere economic care caută cu lumânarea iminenţa unor convulsii sociale. Dar e totuşi greu de crezut că se va ajunge acolo, pentru că românii sunt prea obişnuiţi ca să fie ei cei taxaţi, nu să taxeze ei, la rândul lor, politicienii. Cu atât mai mult cu cât, dacă swingingul popular, încă netaxat, are toate şansele să devină o modă, swingingul politic se practică nestingherit la modul cel mai pervers de douăzeci de ani încoace. Ba mai mult, schimbarea de parteneri politici între ei a produs şi progenituri politice mai mult sau mai puţin dorite. Cei mai orientaţi dintre politicieni au reuşit să îmbine de-a lungul mandatelor swingingul politic cu cel amoros, ca în vremea romanilor. Dar nu oricine poate asta, doar unul e Zeus, iar el rămâne tot Zeus, indiferent în budoarul cui s-ar afla.


Din nefericire, swingingul politic va fi ultima activitate care se va taxa vreodată în România, iar politicienii cu musca pe căciulă şi pantalonii pe vine pot răsufla uşuraţi din acest punct de vedere. Ei se vor putea prostitua în continuare, convinşi că nu încalcă nici spiritul, nici litera Constituţiei care, nu-i aşa, statuează că nimeni nu e mai presus de lege. Aşa şi este: ei sunt ditamai politicienii, deci cineva, nu nimeni ca noi, ceilalţi, 22 de milioane...