Sprijinul continuu al Beijingului pentru negocierile dintre Moscova și Kiev a căpătat, după ocuparea de către Ucraina a teritoriilor rusești, o nouă semnificație. Un impuls din partea Chinei sau a altor țări non-occidentale pentru o înțelegere ruso-ucraineană ar putea duce la discuții de pace semnificative.

Incursiunea adâncă și neașteptat de reușită a Ucrainei pe teritoriul statului rus, începând cu 6 august 2024, a schimbat discuția despre războiul ruso-ucrainean. Cel mai important impact internațional pe care acțiunea ucraineană îl poate avea este cel asupra – vorbim despre război – țărilor oficial neutre, inclusiv China. În timp ce Occidentul a sprijinit și va sprijini Ucraina indiferent de operațiunea de la Kursk și de rezultatul acesteia, o ocupație ucraineană prelungită a teritoriului legitim al statului rus introduce o nouă dimensiune în abordarea non-occidentală a războiului.

Ofensiva ucraineană, dacă nu va fi inversată rapid și complet de către Moscova, schimbă poziția Kievului și influența sa în cadrul unor negocieri ipotetice. Până în prezent, Kievul a trebuit să apeleze la argumente morale, normative și juridice referitoare la ordinea mondială bazată pe reguli, atitudine modelată în principal de Occident, începând cu 1945 în comunicarea sa cu Moscova și cu diverșii săi parteneri străini. Acum, în schimb, un acord „pământ pentru pământ” între Rusia și Ucraina a devenit teoretic fezabil.

Negocierile ucraineano-ruse de dinainte de Kursk

Constelația politico-militară de dinainte de Kursk a condus în mod repetat la formate de negociere nefavorabile pentru Kiev – fie în contexte bi- sau multilaterale. Acordurile Minsk-I din 2014 și Minsk-II din 2015, precum și discuțiile ulterioare s-au desfășurat în mare parte sub motto-ul „suveranitate pentru pace”. Acordurile de la Minsk prevedeau că Kievul ar fi putut obține într-adevăr un acord pentru Ucraina continentală și, în cele din urmă, ar fi putut să își recapete controlul asupra părților ocupate de Rusia din bazinul Donets (Donbas). Dar, acest lucru ar fi fost posibil numai dacă Kievul ar fi permis susținătorilor locali ai Moscovei din estul Ucrainei să devină actori legitimi în cadrul politicii ucrainene.

Instrumentul-cheie al Kremlinului pentru punerea în aplicare a acestui plan neocolonial, în urmă cu zece ani, au fost pseudoalegerile din Donbas. Conform acordurilor de la Minsk, Kievul ar fi trebuit să organizeze scrutine locale și regionale în teritoriile est-ucrainene aflate de facto sub controlul Moscovei. În mod evident, o astfel de procedură de vot ar fi fost manipulată de Kremlin în moduri similare cu cele în care sunt operate „alegerile” rusești la nivel național. Suveranitatea Ucrainei ar fi fost limitată de pro-rușii instalați ca jucători cu drept de veto la Kiev și în Donbas. Între timp, Peninsula Crimeea anexată a fost exclusă complet din discuțiile de la Minsk.

Discuțiile de la Istanbul din 2022 s-au desfășurat sub motto-ul „securitate pentru pace”. Aceasta a însemnat că Rusia a fost dispusă să pună capăt „operațiunii militare speciale” doar în schimbul limitării considerabile a capacității de apărare militară a Ucrainei și a flexibilității internaționale. Intenția evidentă a Kremlinului a fost de a slăbi fundamental securitatea națională a statului ucrainean. Principalul defect al proiectului de acord de la Istanbul a fost că, deși marile puteri occidentale ar fi oferit Ucrainei garanții de securitate, Rusia a insistat să își păstreze dreptul de veto pentru a bloca ajutorul acordat Ucrainei. Ca urmare, Ucraina ar fi devenit fie o a doua Finlanda postbelică, fie un stat satelit asemănător „republicilor populare” ale blocului sovietic, precum și o pradă ușoară în cazul unei invazii rusești ulterioare. Eșecul negocierilor de la Istanbul a condus la anexarea ilegală de către Rusia a încă patru regiuni din sud-estul Ucrainei în septembrie 2022.

În etapa următoare, Rusia a trecut la o strategie și mai nihilistă de „pământ pentru pace” față de Ucraina. Conform acestei propuneri de negociere a Kremlinului, vehiculată până de curând, Ucraina trebuia nu numai să își limiteze suveranitatea, ci și să accepte anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene ocupate. Mai mult, Kremlinul a cerut Kievului să predea Moscovei părțile neocupate ale celor patru regiuni ucrainene anexate Rusiei: Luhansk, Donețk, Zaporojie și Kherson. Kremlinul a avertizat oficial și neoficial că alternativa la această propunere este continuarea războiului său genocidar până la anihilarea completă a Ucrainei – cu sau fără arme de distrugere în masă.

Abordarea Minsk-III

Aceste abordări rusești au fost, timp de 10 ani, promovate în mod continuu de Kremlin în diverse media, forumuri și organizații internaționale. Ca urmare, ele au fost preluate implicit sau chiar explicit de multe părți terțe. Susținătorii nihilismului juridic și normativ rus față de Ucraina variază de la grupuri pacifiste occidentale și autoproclamați „realiști”, până la dreapta radicală internațională, precum și de multe guverne din așa-numitul Sud Global.

Din 2014, cu fiecare an în care ocupația rusă a teritoriilor ucrainene continuă și se extinde , ideea unei anumite cedări a teritoriului și/sau a suveranității ucrainene a devenit mai populară în întreaga lume. Concesiile pe care le-au făcut Moldova, Georgia și Ucraina în trecut nu au condus însă nici la vreo restabilire a controlului acestor țări asupra teritoriilor lor statale, nici la pace în Europa. Cu toate acestea, multe, dacă nu chiar majoritatea elitelor politice și intelectuale occidentale și non-occidentale văd astăzi „compromisurile” ucrainene drept o cale de a pune capăt războiului și de a ajunge la o soluție durabilă.

Întrucât Rusia a înregistrat recent anumite succese militare în estul Ucrainei, un acord Minsk-III cu noi limitări privind integritatea teritorială și independența politică a Ucrainei se profila la orizont. Acest lucru s-a întâmplat pe fondul ignorării internaționale continue cu privire la iredentismul Rusiei în trecut, precum și al naivității cu privire la viitorul imperialismului rus. Mulți observatori cred că aruncând – după Transnistria, Abhazia, „Osetia de Sud”, Crimeea, Donețk, Luhansk, Zaporojie și Kherson – încă o bucată de pământ în gura crocodilului rus, reptila incomprehensibilă se va sătura în cele din urmă.

Reformatarea felului cum e perceput războiul

De la 6 august, Kievul încearcă să schimbe această conversație prin crearea unor fapte complet noi pe teren. Ucraina dorește să treacă de la acordurile dubioase „suveranitate/securitate/teren în schimbul păcii” la un acord mai intuitiv „teren pentru teren”. Conform acestei idei, Ucraina este pregătită să restituie teritoriile rusești legitime, acum capturate, în schimbul eliberării de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care le ocupă din 2014.

Acest lucru îl pune pe Putin într-o situație dificilă: Pe de o parte, pierderea continuă de către Rusia a controlului asupra teritoriului statului este acum și va fi o rușine pentru Kremlin. Pe de altă parte, teritoriile anexate din estul și sudul Ucrainei sunt acum, după Constituția rusă revizuită în 2014 și 2022, și teritoriu oficial de stat al Rusiei.

Pentru elita și populația rusă, restabilirea controlului deplin al Rusiei asupra teritoriului de stat legitim al Rusiei este mai importantă decât ocuparea permanentă a teritoriului dobândit ilegal, pe care restul lumii îl consideră ucrainean. În plus, integrarea teritoriilor anexate în statul și economia rusă este costisitoare și va rămâne așa și în viitor. Teritoriile anexate ilegal ale regiunilor ucrainene vor continua să împiedice dezvoltarea Rusiei prin drenarea resurselor și menținerea sancțiunilor occidentale.

Factorul non-occidental

Noua strategie ucraineană ar putea oferi acum o cale mai largă de influență nu numai pentru aceia mai pacifiști din conducerea rusă, ci și pentru anumiți parteneri ai Rusiei pe scena internațională – mai ales China. Moderații din guvernul rus și țările non-occidentale interesate de încheierea războiului pot susține acum că anexările ucrainene ar trebui anulate în schimbul restaurării integrității teritoriale a Rusiei. Cu cât Ucraina poate menține mai mult timp teritoriile capturate de Rusia, cu atât mai multă presiune va exista asupra lui Putin pentru a le readuce sub controlul Moscovei – fie prin mijloace militare, fie prin mijloace diplomatice.

În cazul în care Rusia nu poate respinge incursiunea ucraineană cu arme convenționale, desigur, ar putea încerca să facă acest lucru prin desfășurarea de arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă. Însă o astfel de evoluție ar reverbera în întreaga comunitate internațională și ar schimba fundamental dimensiunea războiului. Rezultatul final al „operațiunii militare speciale” din 2022 ar deveni imprevizibil nu numai pentru Ucraina, ci și pentru Rusia. Chiar și parteneri ruși precum China și India s-ar putea repoziționa față de o Moscovă imprevizibil de escaladantă – o schimbare care ar însemna un dezastru pentru economia rusă.

Ambele scenarii – umilirea continuă și escaladarea periculoasă – sunt periculoase pentru regimul rus. Ele pot fi, de asemenea, considerate indezirabile la Beijing, precum și în alte capitale non-occidentale. Dacă capturarea teritoriilor rusești de către Ucraina continuă, o soluție diplomatică „pământ pentru pământ” va deveni un rezultat din ce în ce mai preferabil nu numai pentru părți ale elitei ruse, ci și pentru guvernele străine. În ceea ce le privește pe acestea din urmă, principala întrebare va fi mai puțin opinia Occidentului, cât cea a țărilor non-occidentale oficial neutre în război – mai presus de toate China.

Concluzii

În ultimii doi ani și jumătate, o serie de națiuni oficial neutre din întreaga lume au pledat pentru negocieri imediate și necondiționate între Moscova și Kiev. Până în prezent, aceste propuneri implicau o satisfacere mai mult sau mai puțin amplă de către Ucraina a apetitului teritorial și politic al Rusiei. De la începutul lunii august a acestui an, Ucraina, prin capturarea teritoriului statului rus, a furnizat baza pentru un acord tranzacțional (în loc de o pace nedreaptă) între cele două state. Întrebarea de un milion de dolari este acum dacă și cum vor reacționa țările non-occidentale oficial pro-pace și pro-negociere, în primul rând China, la această situație nouă.

Vladimir Putin și alți reprezentanți ai regimului rus au afirmat însă în mod clar faptul că incursiunea Ucrainei în Rusia face imposibile negocierile. Această schimbare în poziția publică a Kremlinului, care timp de 10 ani a susținut ideea negocierilor de pace ruso-ucrainene, nu este prea surprinzătoare. În noua situație, o încetare a focului nu ar mai implica o capitulare a Ucrainei sub pretextul unei soluții diplomatice. Acum, negocierile dintre Rusia și Ucraina ar avea un sens real, deoarece ambele țări au ceva de câștigat și de pierdut. E adevărat însă că negocierile de pace și-au pierdut funcția pe care o aveau până acum pentru Kremlin. Până în prezent, singura modalitate avută în vedere de Moscova pentru a pune capăt războiului este o victorie militară sau diplomatică asupra Kievului, și nu un acord reciproc acceptabil.

Cu toate acestea, Rusia este foarte dependentă din punct de vedere economic și tehnologic de sprijinul străin. Unii dintre aliații politici și economici esențiali ai Rusiei, precum Coreea de Nord, Iranul sau Siria, sunt interesați de victoria Rusiei, dacă nu chiar de continuarea războiului ca atare. Alte țări mai mult sau mai puțin prietenoase cu Rusia, inclusiv China, India sau Brazilia pot, totuși să aibă interese interne și externe care ar favoriza o pace cât mai rapidă. Următoarele săptămâni vor arăta cât de puternice sunt aceste interese, precum și dacă Beijingul și/sau alte capitale non-occidentale relevante vor fi dispuse și capabile să profite de ocazie pentru a forța Moscova să se așeze la masa negocierilor. (contributors.ro)

Andreas Umland