Deşi n-ar recunoaşte în ruptul capului, bucureştenii sunt printre cei mai nefericiţi dintre români. În urmă cu ceva vreme, progeniturile unui baron doljean se porniseră pe vânat bucureşteni, pe motiv că li se "pune pata" când văd maşini cu număr de Capitală.

Cam prin aceeaşi perioadă, un distins jurnalist ardelean se plângea de pervertirea României de către Mitici: "Câţi dintre voi n-au mers la Bucureşti cu plasa plină, cu celebra plasă de rafie în care se înghesuiau sticlele de palincă? Şi n-o duceaţi la prieteni, ci la directori, la ministere, la înalte porţi ferecate. Şi dacă, naivi fiind, n-aţi dus acele plase, de câte ori vi s-a sugerat că la Bucureşti se intră cu capul, mâinile fiind ocupate cu «bagaje». Bucureştiul, acest loc în care genialul tebecist se pupă cu analfabetul miliardar, a învăţat toată ţara că se dă. «Se dă carne». «Se dă ouă». Se dă. Mentalitate de moluscă. Aici nu ai drepturi, ci complezenţe. Aici se mănâncă seminţe de bostan, se vorbeşte cu «este mulţi» şi lumea în general se naşte, se înmulţeşte şi moare".
Nu ştiu ce şi-o fi spus în sinea sa Sabin Gherman văzându-l pe Ioan Avram depunând la vila din Baia Mare a amicului Decebal Traian ofranda de pălincă, cârnaţi, caltaboşi şi sarmale. Probabil: "Servus!" N-aş fi însă foarte convins că cei doi români verzi au fost contaminaţi de pasagera lor trecere pe malurile Dâmboviţei.
Invidiaţi şi, uneori, chiar urâţi de către conaţionali, majoritatea celor care locuiesc "în inima politică şi administrativă a ţării" sunt, de fapt, sinistraţii betoanelor şi ai ţevilor de eşapament.
Ca în filmele catastrofice americane, la fiecare sfârşit de săptămână, bucureştenii care au reuşit să-şi cumpere timp liber se îmbulzesc disperaţi şi chiauni spre ieşiri. Unii caută refugiu temporar "acasă". Alţii pleacă "la aer". Toţi fug însă din Bucureşti de parcă ar fi urmăriţi de sinistru. Atât de mult îşi iubesc oraşul!
Deoarece cetăţeanul de rând trage numai ponoasele domicilierii în Capitală, fără a avea mari bucurii bucureştene: râneşte după politicieni mai mult decât orice alt român; are cele mai multe girofaruri şi sirene pe cap de locuitor; plăteşte cele mai mari taxe şi impozite; rabdă frustrările naţionale, de la manifestaţiile şoferilor de TIR, la cele ale homosexualilor. E sub stare de asediu la diverse summit-uri şi sommet-uri. Şi, bineînţeles, nu ştie când e ziua oraşului. În schimb nu merge la teatru, nu merge la film, nu merge la concert, nu merge la observatorul astronomic. Ci stă în trafic.
O ploaie de vară, o ninsoare anemică, câteva zile de caniculă isterizează şi blochează urbea. Pentru că bucureşteanul iubeşte natura şi stihiile ei, dar nu pe asfaltul lui cu hopuri.
Adevărul e că "metropola" nu e un loc potrivit pentru cei care vor să trăiască pur şi simplu, ci doar pentru cei care vor să facă bani. Iar politicienii ştiu asta. Şi, la rândul lor, îşi doresc să ajungă primari în Bucureşti, nu din orgolii de ctitori, dar ca să poată evada cu simţ de responsabilitate pe Coasta de Azur sau aiurea oricând bucureştenii au mai multă nevoie de ei.

Cât despre Mitică... Nu şade aici. Dar unde, monşer? La Cărtureşti! Amice, eşti... idiot! Ba nu, domnule, e ... pe raft.