Comisia parlamentară, constituită pentru elucidarea evenimentelor din decembrie 1989, a consemnat implicarea unor cetăţeni străini, infiltraţi printre manifestanţii de la Hotelul Intercontinental şi Piaţa Universităţii şi asupra cărora s-au găsit arme, ceea ce aruncă o umbră de suspiciune asupra lor, dar fără a fi o certitudine. Unii revoluţionari susţin că, totuşi, Armata este cea care a tras ca urmare a ordinului dat de Ceauşescu generalului Vasile Milea, ministrului Apărării Naţionale, care era ameninţat cu trimiterea în faţa plutonului de execuţie dacă nu execută ordinele comandantului suprem al Armatei, adică Nicolae Ceauşescu.

Sub presiunea ameninţărilor, Vasile Milea ordonă ca două detaşamente de cadre şi studenţi ai Academiei Militare să se deplaseze, înarmate, în zona de represalii unde, conform mărturiilor unor cadre ale Ministerului  de Interne (MI), au deschis foc, producând victime, iar studenţii Academiei Militare susţin că morţii aparţin unor cadre ale Miliţiei şi Securităţii, care au acţionat cu armament ascuns sub haine, fiind îmbrăcaţi civili. Indiferent cine a tras, studenţii Academiei Militare, viitorii ofiţeri şi cadre de conducere ale Armatei au fost compromişi, conform unui scenariu prestabilit, ceea ce pare verosimil, dacă se ţine seama că, spre dimineaţă, trupele de securitate s-au retras pe nesimţite, lăsând la "vedere" numai trupele MAp.N, astfel încât să se creadă că ele au fost cele ce au condus represiunea la Intercontinental, dar probele care ar putea stabilii adevărul sunt ascunse în arhive, bine păzite de statul român. Este interesant de precizat că, intuind că vor primi ordin de la Ceauşescu să tragă în manifestanţi, gen. Iulian Vlad îi propune gen. Vasile Milea să "facă ceva împreună", o "lovitură de stat militară" (puci), dar Milea i-a răspuns: "Tovarăşe gen. Iulian Vlad, nu sunt în stare de nimic. Nu mai pot!". De altfel,  cel mai presat şi cel mai tracasat şi noaptea de către Ceauşescu, a fost gen. Vasile Milea, ajuns într-o stare de epuizare nervoasă şi fizică vizibilă, prin insistenţa sa de a aduce, din judeţele vecine, noi trupe şi tancuri pentru înconjurarea Capitalei şi mai ales, a centrului acesteia. Deoarece gen. Vasile Milea încearcă să amâne cât mai mult punerea în aplicare a acestui ordin, lui Ceauşescu i se părea că acesta acţionează lent, motiv pentru care este "gonit cu injurii" să aducă rapid unităţile de tancuri în centrul Capitalei, astfel că, în jurul orei 10.00 a zilei de 22 decembrie, coloana de blindate de la Târgovişte înainta pe bulevard spre Piaţa Romană. Fiind conştient de răspunderea pe care şi-a asumat-o prin executarea ordinelor ilegale ale lui Ceauşescu, gen. Vasile Milea, în prezenţa aghiotantului său, căpitanul Vătămănescu, are o descărcare nervoasă şi izbucneşte în plâns, zicând: "Nu mai pot! Ce, eu sunt călăul ca să trag în popor?" după care s-a împuşcat în biroul Gărzilor Patriotice (unde intrase după ce a cerut căpitanului Tofan o centură cu pistolet), având grijă să-şi descheie vestonul pentru ca însemnele să nu oprească glonţul, care a pătruns piept. După aceasta, s-a aşezat pe o canapea din spatele său, unde a fost găsit, în agonie, de ofiţerii săi, fără a se mai putea face nimic, din cauza pierderii masive de sânge. Deşi Ceauşescu l-a "catalogat" drept trădător, gen. Vasile Milea nu l-a trădat, ci a încercat să întârzie cât mai mult punerea în aplicare a ordinelor sale, în speranţa că se va găsi o "soluţie politică" pentru debarcarea de la putere a lui Ceauşescu, speranţă pe care o nutreau şi alţii din conducerea partidului, a statului, a Armatei şi a Securităţii.  Făcând acel gest suprem de ultim moment, gen. Vasile Milea trădase doar ordinul lui Ceauşescu de a continua represiunea contra manifestanţilor printr-un măcel generalizat, care începea să se prefigureze  nu numai în Bucureşti, ci în toată ţara. Aflând de sinuciderea generalui Vasile Milea, Ceauşescu face o puternică criză de furie, cerând să se dea un comunicat către ţară prin  care să se anunţe că gen. Vasile Milea a fost un trădător. După refuzul fratelui său, Ilie, de a prelua MAp.N-ul, Nicolae Ceauşescu cere să-i fie adus gen. Victor Atanasie Stănculescu, care simula o accidentare, pentru a evita să se prezinte la acesta. După ce a ieşit de la Ceauşescu, în calitate de ministru al Apărării, Victor Stănculescu s-a întâlnit cu generalii Eftimescu şi Voinea pentru a-l informa despre modul în care s-a realizat dispozitivul de apărare din preajma CC şi de ce forţe dispune. La câteva minute după ora 10.00, gen. V. Stănculescu transmite primul său ordin în calitate de ministri al Apărării, care suna astfel: "Nu se trage de către nimeni, nici foc de avertizare! Să se parlamenteze (dialogheze) cu manifestanţii!" Acest ordin reprezenta semnalul începerii loviturii de stat militare, care urma să aibă loc pe data de 22 decembrie, când puterea trebuia să treacă în mâinile Armatei, iar Armata de partea revoluţionarilor.

(va urma)