În momentul în care Ion Iliescu ajunge la Televiziune, el ştia că Victor Stănculescu conducea Armata, iar acesta ştia că Ion Iliescu era desemnat de Gorbaciov să preia puterea, motiv pentru care, după puci, a hotărât să-i predea efectiv puterea, care până atunci fusese în mâinile Armatei. Ion Iliescu insista foarte mult să ia legătura cu Ambasada Sovietică pentru a confirma dacă acela era "momentul potrivit" să intre în "scenă", adică dacă nu cumva este prea devreme, putând da planul sovieticilor peste cap, conform căruia el trebuia să constituie o fracţiune reformistă în CPEx, cu care, apoi, să construiască un partid social-democrat perestroikist ca cel de la Moscova. El nu ştia, atunci, că acel plan era depăşit din momentul fugirii lui Ceauşescu, când CPExus s-a destrămat, iar puterea a fost preluată de Armată.

La Televiziune, Iliescu apare pe post, şi face apel la întregul popor să dea dovadă de maturitate, pentru "a ne putea organiza pe baze democratice", în care scop, chiar în cursul acelei zile, urma să se constituie un nou organism de conducere cu denumirea de "Frontul Salvării Naţionale", ceea ce unele posturi de radio din Occident anunţaseră înainte cu şapte-zece zile de începerea revoltelor. Facem precizarea că această nouă structură de conducere politică, era propusă de URSS pentru toare ţările-satelit, în care urma să se introducă reformele lui Gorbaciov. În cele din urmă, Ion Iliescu ajunge şi la MAp.N, unde gen. Silviu Stănculescu îi dă raportul, ducând mâna la chipiu şi luând poziţia de drepţi, astfel cum se procedează când se salută un şef de stat, de unde rezultă că Ion Iliescu era tratat, deja, ca un preşedinte. Frontul Salvării Naţionale (FSN) avea nevoie de un organ de conducere executivă, care să se ocupe de problemele stringente ale ţării, astfel că se constiuie "Consiliul Frontului Salvării Naţionale" (CFSN), compus din 41 de membrii şi care lansează un "Apel" către ţară şi un "Program" în 10 puncte, inspirat din programul lui Dumitru Mazilu, conceput încă pe când acesta se afla în America (ca spion). Din acest moment CFSN preia întreaga putere în stat, prin "grupul Iliescu", care a beneficiat de sprijinul direct al Armatei, de acordul direct al unei majorităţi din participanţii la revolta populară, dar şi de acordul tacit al celor peste 21 de milioane de locuitori ai acestei ţări, ceea ce înseamnă că CFSN-ul avea, în acel moment, o legitimitate morală, nu şi juridică, dar URSS se grăbeşte să recunoască CFSN-ul drept o "putere legitimă" în România lui decembrie 1989. În aceeaşi seară de 22 decembrie 1989 (ora 20.30), Dumitru Mazilu, fără a se consulta cu nimeni, îl "proclamă" pe Ion Iliescu drept preşedintele CFSN, deşi el nu fusese ales nici măcar membru în noul "guvern", fără a fi supus la votul membrilor săi, care se părea că nici nu realizează ce se întâmplă, fiind panicaţi de acţiunea "forţelor teroriste" care nu şi-au încetat misiunea, ceea ce determină grupul Iliescu să solicite ajutor militar Uniunii Sovietice. Cel care se opune cu vehemenţă acestui "ajutor" este gen. Ştefan Guşă, care anulează cererea  telefonică a grupului Iliescu, prin intervenţia sa la omologul său sovietic (şeful Marelui Stat Major), cerându-i să oprească intervenţia, deoarece România poate să-şi rezolve singură problemele. El se temea, pe bună dreptate, că intervenţia militară sovietică ar fi dus la ocuparea României de trupele sovietice, aşa cum s-a întâmplat şi în Cehoslovacia în 1968. "Ajutor" s-a oferit şi din partea Ungariei, prin ataşatul militar Şandor Arady, care l-a sunat pe gen. Ştefan Guşă în acelaşi sens, acesta refuzându-l, însă, în termeni categorici. Francezii s-au oferit, deasemenea, să ne dea ajutor militar, astfel că pe teritoriul Ungariei, în dreptul Oradiei, se afla, deja, o unitate specială a forţelor antiteroriste franceze, compusă din 90 de luptători, conform înţelegerii dintre Gorbaciov şi Mitterand, preşedintele Franţei. Ambasada SUA la Bucureşti l-a contactat pe Petre Roman, oferind pentru USLA arme perfecţionate, aparate de vizare şi ochire pe timp de noapte, veste antiglonţ, dar, de această dată cel ce refuză oferta este Ion Iliescu. Este cât se poate de limpede că fenomenul subversiv-diversionist terorist a fost gândit în străinătate, în mai multe locuri şi de mai multe capete. Sunt, însă, şi voci care susţin că fenomenul diversionist terorist nu a existat, militarii şi civilii împuşcându-se între ei, din cauza panicii şi a ordinelor greşite, iar alţii, printre care şi fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, susţin că teroriştii au fost membrii reţelelor secrete ale Armatei, trimişi în luptă de generalul Victor Stănculescu şi viceamiralul Dinu. Nimic nu este cert, afară de faptul că fenomenul diversionist terorist a produs sute de victime, atât în rândul civililor, cât şi în rândul militarilor, care s-au aflat în miezul evenimentelor.

(va urma)